Newton House Grădina Botanică, cel mai asteptat proiect imobiliar, lansează tranșa a treia

Cine nu și-ar dori să deschidă fereastra dimineața și să aibă, chiar vizavi, un parc natural de aproape 300 de hectare? Proiectul rezidențial Newton House Grădina Botanică s-a născut din această dorință simplă și irezistibilă: să trăiești în oraș, dar cu liniștea și aerul unei grădini imense la doi pași. După ce, în primele două etape ale proiectului, toate apartamentele au fost vândute în timp record, dezvoltatorul anunță lansarea celei de-a treia tranșe spre vânzare. 

Locația perfectă: Verde, urban, conectat

Secretul succesului răsunător al proiectului stă în viziunea dezvoltatorului și, mai ales, în locația strategică. Sectorul Botanica este cel mai întrebat din oraș pentru locuire, cu acces rapid la infrastructură, transport și servicii, dar și cu privilegiul de a fi vizavi de unicul parc natural, Grădina Botanică. 

Un ecosistem gândit pentru familii 

Newton House Grădina Botanică a fost creat pentru a integra perfect locuințele cu facilitățile educaționale, comerciale și de agrement. Distanța dintre acestea este redusă la minim, creând un concept unic de urbanism. Complexul cuprinde un Mall poziționat la parter care aduce împreună supermarketuri, magazine de nișă, restaurante și cafenele, integrate armonios în ansamblul proiectului. Centru de fitness cu piscină acoperită și terenuri multifuncționale pentru mișcare și sport în orice sezon. O grădiniță modernă, convenabilă pentru familiile tinere care prețuiesc proximitatea, este parte integrantă a proiectului. Curțile sunt securizate și modelate printr-un design peisagistic original, cu zone dedicate de joacă pentru copii de diferite vârste și spații îngrădite pentru animalele de companie. Rețeaua de piste pentru bicicliști completează această hartă a confortului, iar la subsol se află o soluție rar întâlnită la această scară: peste 3 000 de locuri de parcare subterană, gândite să elibereze spațiul de la suprafață. Astfel, Newton House Grădina Botanică livrează un mediu sustenabil, echilibrat și complet ajustat la nevoile comunității.

Sculptura contemporană, simbolul proiectului

Proiectul Newton House Grădina Botanică include o componentă artistică unică, care va deveni unul dintre simbolurile Chișinăului și un nou punct de atracție pentru capitala. Este vorba de o sculptură monumentală semnată de artistul francez David Mesguich, aflată în fața complexului rezidențial. Lucrarea, care reprezintă o tânără, se înscrie în seria internațională „Lucie”, inaugurată la Poznań, Polonia, și este realizată în stilul geometric low-poly. Proiectul artistic este asociat cu mesajul „poți desena o lume mai bună, totul este posibil”. Amenajarea spațiului înconjurător completează demersul autorului printr-o promenadă amplă cu relief ondulat și un loc de joacă modern.

Oferte noi, condiții avantajoase 

Tranșa a treia a proiectului, lansată recent, reprezintă momentul în care proiectul Newton House Grădina Botanică își actualizează conceptul și vine cu idei noi, vizibile în scurt timp în arhitectura de ansamblu și în detaliile de amenajare. Ofertele includ apartamente cu una, două și trei odăi, cu compartimentări inteligente și suprafețe de la 41 m², proiectate cu gândul la nevoile reale ale locuirii contemporane.

Dezvoltatorul menține aceeași filosofie financiară care a convins atât de mulți cumpărători în primele două tranșe ale proiectului: achitare direct de la dezvoltator pe o perioadă de până la 5 ani, cu grafic flexibil, avans de doar 10% și 0% dobândă. Este un model gândit pentru oameni, pentru siguranța bugetului și ritmul realist al unei familii care își planifică viitorul.

Acum este momentul să prinzi cele mai avantajoase oferte ale noii etape de lansare. Vizitează adresa str. Grădina Botanică 18, sună la 060 04 40 40 sau intră pe newton.md/botanică pentru detalii și programări.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Chiveri, despre autorizația de mediu pentru uzina de la Râbnița: „Dacă cineva crede că poate încălca drepturile copiilor și să ceară facilități – greșește”

Prelungirea autorizației de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești (MMZ) din Râbnița nu este doar o chestiune tehnică, ci ține și de procesul de reintegrare a țării, susține vicepremierul Valeriu Chiveri. Potrivit oficialului, solicitările de facilități pentru companiile din stânga Nistrului nu pot fi privite separat de problemele nesoluționate de ani de zile, precum respectarea drepturilor copiilor și fermierilor sau accesul jurnaliștilor în regiune. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni MOST, pe 15 octombrie.

„Dacă cineva crede că o anumită companie de pe malul stâng funcționează în vid, dacă cineva crede că poate încălca drepturile copiilor, fermierilor, să nu permită accesul jurnaliștilor în stânga Nistrului și, în același timp, să ceară anumite facilități pentru activitatea companiei, cred că se greșește. Noi trăim într-o lume foarte interconectată. De aceea, acest subiect nu are doar un caracter tehnic, dar mult mai larg, care e legat de procesul de reintegrare a țării”, a declarat Chiveri.

Întrebat dacă prelungirea autorizației ar putea fi legată de cerințe precum permiterea accesului jurnaliștilor în regiune, Chiveri a spus că prioritatea este soluționarea problemelor rămase nerezolvate de ani de zile, fără să precizeze condiții concrete.

Precizăm, autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești din Râbnița expiră pe 20 octombrie. Aceasta a fost prelungită ultima dată în octombrie 2025. Agenția de Mediu preciza atunci că termenul a fost prelungit din oficiu, în baza prevederilor Legii privind emisiile industriale. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Tudor Mardei/NewsMaker

Un ciclon vine peste Republica Moldova. Cum va fi vremea în următoarele zile

Vremea în Republica Moldova se va răci în următoarele zile, iar ploile vor deveni mai frecvente, pe fondul unui ciclon care se îndreaptă spre țară. Informația a fost comunicată de meteorologul Ghenadie Roșca, din cadrul Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, pentru NewsMaker.

Potrivit lui Roșca, în perioada 16–20 octombrie sunt așteptate ploi slabe și moderate.

Pe 19 octombrie, precipitațiile ar putea fi mai abundente. „Dacă situația meteorologică se va agrava, vom emite și o avertizare în acest sens”, a declarat meteorologul. Cantitatea totală de precipitații în această perioadă nu va depăși 50 de litri pe metru pătrat, un nivel obișnuit pentru luna octombrie.

Temperaturile vor crește treptat în a doua parte a perioadei. Dacă în următoarele trei zile temperaturile maxime vor oscila între +10°C și +15°C, ulterior acestea vor ajunge la +17°C… +20°C. Și temperaturile nocturne vor crește treptat, de la +2°C… +7°C în noaptea următoare, până la +7°C… +12°C pe 22 octombrie.

Imagine simbol

Un militar, trimis în judecată după ce și-ar fi împușcat un coleg la Bălți. Riscă până la 7 ani de închisoare

Un militar care și-ar fi împușcat accidental un coleg într-o unitate militară din Bălți a fost trimis pe banca acuzaților, anunță Procuratura Generală. Acesta este acuzat că ar fi încălcat regulile de mânuire a armei, provocând victimei leziuni care i-au pus viața în pericol. Învinuitul și-a recunoscut integral vina și riscă până la șapte ani de închisoare.

Incidentul s-a produs în iunie 2026, în camera destinată păstrării armamentului. Potrivit procurorilor, în timp ce verifica un pistol Glock 19 Gen. IV, militarul ar fi cuplat un încărcător cu 15 cartușe, ar fi introdus fără necesitate un cartuș în cameră și ar fi îndreptat arma spre un camarad aflat în aceeași încăpere.

A urmat o împușcătură, iar glonțul i-a provocat celuilalt militar leziuni la nivelul toracelui și abdomenului, afectând mai multe organe interne, inclusiv ficatul, stomacul, splina și diafragma. Expertiza medico-legală a stabilit că rănile au pus în pericol viața victimei și constituie vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

În timpul urmăririi penale, învinuitul a confirmat circumstanțele incidentului și a declarat că regretă cele întâmplate. Dosarul a fost trimis în instanță pentru examinare în fond. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Reamintim, pe 16 iunie, un militar în termen a fost rănit accidental de un coleg cu un pistol Glock 19, la Bălți. Tânărul a fost operat în aceeași seară la Spitalul Clinic Bălți. Incidentul a avut loc la mai puțin de o lună după un alt caz grav, produs într-o unitate militară din Cahul. Atunci, un militar prin contract de 20 de ani ar fi folosit necorespunzător un pistol Glock, rănind un militar în termen de 18 ani. Un adolescent de 16 ani, venit în vizită la un militar din unitate, a murit după ce a fost lovit de glonț.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Imagine simbol

Promo-LEX: mesaje despre „lichidarea autonomiei” și suprimarea limbii ruse, amplificate artificial înaintea alegerilor din Găgăuzia. Raport

Asociația Promo-LEX a identificat cazuri cu potențial de utilizare a resurselor administrative, promovare prin pagini anonime și amplificare artificială a unor mesaje în mediul online, în contextul alegerilor din Găgăuzia. Cheltuielile estimate pentru promovarea candidaților la funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară se ridică la cel puțin 52 978 de lei, potrivit primului raport al misiunii de observare a asociației.

Raportul acoperă perioada 3 iulie – 13 octombrie, anterioară începerii campaniei electorale pentru scrutinurile din 15 noiembrie.

Din suma estimată, 21 568 de lei reprezintă cheltuieli pentru promovarea candidaților la funcția de Bașcan, iar 13 128 de lei – pentru alegerile în Adunarea Populară, în etapa desemnării și înregistrării candidaților. Alte 18 282 de lei au fost estimate pentru perioada anterioară desemnării, toate fiind atribuite promovării lui Fiodor Gagauz.

Calculele includ publicitate, spoturi, transport, evenimente și valoarea muncii voluntarilor. Până la 13 octombrie, 14 dintre cei 92 de candidați independenți la Adunarea Populară anunțaseră deschiderea conturilor „Fond electoral”, însă niciun concurent nu declarase cheltuieli.

Resurse administrative și campanii online

Observatorii au documentat 293 de activități ale potențialilor concurenți electorali și 14 cazuri cu potențial de utilizare a resurselor administrative. Printre acestea se numără asumarea meritelor pentru investiții publice, folosirea canalelor instituționale în scop de promovare și implicarea funcționarilor sau a aleșilor locali în activități cu tentă electorală.

Raportul menționează redistribuirea a 1,53 milioane de lei între circumscripții în perioada electorală și promovarea candidaturii primarului Oleg Garizan pe pagina Primăriei Copceac.

În mediul online, pagina „Omega Jurnal” a difuzat cel puțin 24 de reclame în limba rusă în favoarea lui Fiodor Gagauz. Candidatura acestuia a fost promovată și de pagina „pravda.md” și de conturile prezentatoarei Nina Dimoglo.

Promo-LEX a mai identificat mesaje despre presupusa „lichidare a autonomiei”, suprimarea limbii ruse și a identității culturale și pretinsa ingerință a Uniunii Europene. Narativul privind „lichidarea autonomiei” a fost distribuit de cel puțin 70 de conturi, acumulând 7 444 de reacții, 3 154 de comentarii și 1 428 de distribuiri.

Asociația a recomandat autorităților electorale să monitorizeze spațiul online și offline pentru a identifica implicarea terților și comportamentul inautentic coordonat.

135 de candidați pentru Adunarea Populară

Pentru Adunarea Populară au fost înregistrați 135 de candidați: 92 independenți și 43 desemnați de partide. Femeile reprezintă doar 17% din total, cu 23 de candidate.

Pentru funcția de bașcan candidează opt persoane: cinci independenți și trei desemnați de partide. Trei candidați participă concomitent la ambele scrutine, iar alegerea aceleiași persoane în ambele funcții ar putea impune organizarea unui nou scrutin.

Alegerile din 15 noiembrie sunt primele scrutine regionale organizate integral în baza Codului electoral național, cu implicarea Comisiei Electorale Centrale și a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei. Scrutinurile au loc după mai multe tentative eșuate de organizare, pe fondul disputelor privind delimitarea competențelor dintre autoritățile centrale și cele regionale.

Promo-LEX a recomandat armonizarea legislației privind statutul special al Găgăuziei cu Codul electoral, clarificarea condițiilor de eligibilitate și transferarea competenței de acreditare a observatorilor către CEC.

Bugetul aprobat pentru organizarea alegerilor este de 13,6 milioane de lei.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: