mfa.gov.md

Nicu Popescu la Budapesta: „Am pledat pentru menținerea dinamicii pozitive a dialogului moldo-maghiar”

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a semnat la Budapesta, împreună cu omologul său ungar Péter Szijjárt „Programul de cooperare dintre Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, pentru anii 2022-2023”. Documentul are la bază aspirațiile celor două state în vederea consolidării și aprofundării cooperării bilaterale.

„Am pledat pentru menținerea dinamicii pozitive a dialogului moldo-maghiar prin fortificarea cooperării în domeniile economic, transport, agricultură, în special pe schimbul de bune practici în segmentul zootehnic și dezvoltarea infrastructurii de irigare a terenurilor agricole. Vom organiza cea de-a V-a sesiune a Comisiei mixte moldo-ungare de cooperare economică și Forumul moldo-ungar al oamenilor de afaceri.” – a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul unei conferințe de presă, șeful diplomației moldovenești a exprimat recunoștința pentru susținerea Ungariei pentru agenda europeană ambițioasă a Republicii Moldova și a transmis aprecierea guvernului de la Chișinău pentru asistența Ungariei acordată țării noastre pe parcursul ultimilor ani în lupta cu consecințele pandemiei de COVID-19.

Diplomații au subliniat că Ungaria a fost prima țară cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral recunoașterea certificatelor de vaccinare, iar la etapa actuală se lucrează pentru încheierea unui acord privind reducerea costurilor la roaming.

„Am invitat cu această ocazie cetățenii maghiari să viziteze Moldova și să descopere locurile noastre pitorești folosind oportunitatea reluării cursei regulate Chișinău – Budapesta, un angajament pe care l-am realizat urmare a înțelegerilor din vizita de la Chișinău a ministrului maghiar.” – a punctat ministrul Popescu.

În perioada 3-4 februarie, Nici Popescu a întreprins o vizită de lucru la Budapesta

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova

Năsui, de acord cu Tofan privind Penitenciarul nr. 13: „Prețul dictează întrebuințarea cea mai bună a terenului”

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, susține poziția premierului Vasile Tofan și declară că „cea mai bună întrebuințare a unor terenuri nu este de penitenciar în centrul orașului”. Declarația a fost făcută la ediția din 28 octombrie a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

Năsui a declarat că „este irațional să folosești un teren extraordinar de scump, cum e cel din centrul unui oraș – oricare ar fi el – pentru a face un penitenciar”. „Mai degrabă pui penitenciarele puțin mai departe și folosești terenul acela pentru altceva”, a adăugat ministrul.

Oficialul a susținut afirmația prezentatorului TV potrivit căreia situația este similară celei din cazul proiectului privind relocarea unităților militare din municipiul Chișinău la Băcioi. „Da, adică poate fi o unitate militară, care are sens să fie în oraș. Nu știu”, a menționat Năsui.

„Nu vreau să zic lucruri care nu țin de domeniul ministerului meu. (…) Dar dacă mă întrebați pe mine, știți, de ce nu se face agricultură în mijlocul orașului? De ce nu facem lan agricol în mijlocul Chișinăului sau Bucureștiului, Parisului sau Tokyo? Pentru că acolo terenul e scump și, dacă vrei agricultură, îți trebuie teren mult. (…) Prețul cumva dictează și întrebuințarea cea mai bună a terenului. (…) În orice caz, pare că cea mai bună întrebuințare a unor terenuri nu este de penitenciar în centrul orașului”, a conchis ministrul.

***

Pe 28 octombrie, premierul Vasile Tofan a declarat că terenul ocupat de Penitenciarul nr. 13 trebuie valorificat „pentru lucruri care să aducă bani statului”. „Să fie un hotel acolo, clădire de birouri, orice a fi, dar să nu stea chiar criminalii din țara asta acolo, în cel mai luxos loc”, a declarat Tofan. Potrivit lui Tofan, penitenciarul trebuie mutat în afara orașului, iar terenul Penitenciarului nr. 13 să fie vândut. În acest context, premierul i-a cerut ministrului Justiției să accelereze proiectul de construcție a noului penitenciar, care, potrivit planurilor prezentate anterior de autorități, urmează să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: