Andrei Mardari / NewsMaker

Nicu Popescu, „profund oripilat” de atrocitățile comise de soldații ruși la Izium: Vor trebui să răspundă

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, se arată „profund oripilat” după atrocitățile comise de soldații ruși la Izium – oraș în care a fost descoperită o groapă comună cu peste 440 de cadavre, cu semne vizibile de tortură. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Popescu cere tragerea la răspundere a celor vinovați. Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat un nou mesaj pe rețelele sale de socializare în care dă asigurări că cei care au comis atrocități pe pământ ucrainean vor fi identificați și trași la răspundere.

„Sunt profund oripilat de ororile ocupației ruse, pe măsură ce apar imagini din orașul ucrainean Izium eliberat recent. Cei responsabili de aceste acțiuni vor trebui să răspundă pentru atrocitățile comise”, se arată în mesajul postat de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, Nicu Popescu, pe canalul său de Telegram.

Între timp, într-o nouă adresare, președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că în localitatea Izium, recent eliberată de ruși, au fost descoperite noi dovezi ale torturii folosite împotriva a sute de ucraineni și străini, care au fost îngropați la marginea pădurii. Potrivit lui, lucrările de exhumare continuă.

„Peste zece camere de tortură au fost deja găsite în zonele eliberate din regiunea Harkov – în diverse sate și orașe. Când ocupanții au fugit, au scăpat și aparatele pentru tortură. Chiar și la gara obișnuită din Kozacha Lopan s-a găsit o cameră pentru tortură și unelte pentru tortură electrică. E doar o gară! Tortura a fost o practică răspândită pe teritoriul ocupat. Asta au făcut naziștii. Asta fac „rusciștii”. Și vor răspunde în același fel – atât pe câmpul de luptă, cât și în sălile de judecată. Îi vom identifica pe toți cei care au torturat, care au umilit, care au adus această atrocitate din Rusia aici, pe pământul nostru ucrainean”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Precizăm că Republica Cehă, care asigură în prezent președinția prin rotație a Uniunii Europene, a cerut sâmbătă crearea unui tribunal internațional pentru crime de război, după descoperirea a sute de corpuri înhumate sumar în nord-estul Ucrainei.

Apelul intervine după descoperirea a circa 450 de morminte la periferia Izium, oraș în nord-estul Ucrainei recucerit de la ruși săptămâna trecută. Potrivit autorităților ucrainene, 99 la sută dintre corpurile exhumate prezintă semne de tortură. Mai mult, printre victime s-ar fi aflat soldați ucraineni, civili, străini, precum și copii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegeri în Găgăuzia: 67 de secții de votare, deschise pentru scrutinul din 15 noiembrie

Pentru alegerile în Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat.

Alegătorii pot consulta adresele secțiilor de votare și delimitarea acestora pe pagina oficială a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei. Autoritățile îi îndeamnă să verifice din timp secția la care sunt arondați și să urmărească informațiile oficiale privind desfășurarea scrutinului.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

Campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: