NM Espresso: Autoritățile din Moldova caută soluții, în Transnistria se introduce stare de urgență, iar în România s-au anulat rezultatele alegerilor

Criza din sectorul energetic

Autoritățile caută soluții pentru criza energetică. Prim-ministrul Dorin Recean, care și-a asumat și funcția de ministru al Energiei după demisia lui Victor Parlicov, a organizat deja prima ședință de lucru la minister. Recean a inițiat pregătirea documentației pentru declararea stării de urgență în sectorul energetic începând cu 16 decembrie.

De asemenea, Recean l-a desemnat pe secretarul de stat Constantin Borosan responsabil pentru coordonarea tuturor proceselor administrative și organizatorice din minister, până la numirea unui nou ministru al Energiei.


Principala problemă — Coridorul Transbalcanic

Ministerul Energiei a organizat o ședință cu participarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și a companiilor din domeniu. În cadrul ședinței, a fost prezentat un raport privind implementarea celor 45 de măsuri incluse în planul de pregătire pentru sezonul rece, care prevede reducerea consumului de gaze cu 15% și utilizarea combustibililor alternativi.

Cu toate acestea, principala problemă identificată a fost lipsa rezervării capacităților pentru livrarea gazelor prin Coridorul Transbalcanic. Rezolvarea acestei situații a fost încredințată companiei române VestMoldTransGaz, care a luat în locațiune rețele de transport a gazelor din Republica Moldova. Capacitățile pentru luna ianuarie 2025 trebuie rezervate până la 16 decembrie.


În continuare, cereri de demisie

Blocul Împreună a cerut demisia directorului interimar al MoldovaGaz, Vadim Ceban, și a premierului Dorin Recean, din cauza crizei energetice. Blocul a declarat că «Republica Moldova se confruntă cu un sabotaj intenționat, organizat în primul rând de MoldovaGaz, sub protecția unor persoane din Rusia, pentru a ne face din nou dependenți de această țară».

Iar premierul Recean a fost acuzat de «protejarea» acestui sabotaj.


Energocom răspunde acuzațiilor

Întreprinderea de stat Energocom a emis un comunicat oficial în care a respins acuzațiile formulate de către premier conform cărora nu ar fi asigurat rezerve de gaze pentru iarnă la prețuri avantajoase. Energocom a declarat că toate deciziile privind achizițiile de gaze au fost coordonate cu Ministerul Energiei. Totodată, în comunicat este menționat că întreprinderea a participat la toate cele 130 de licitații organizate în anul curent.


Victor Parlicov intră în politică?

Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a recunoscut că avea ambiții politice. Acesta intenționa să creeze un partid care să devină «alternativa reală proeuropeană, capabilă să asigure ireversibilitatea parcursului european după alegerile parlamentare». Parlicov a precizat că despre acest plan știa un cerc restrâns de persoane, inclusiv premierul Recean.


Transnistria: Stare de urgență în economie

În regiunea transnistreană, Consiliul de Securitate local a propus instituirea, începând cu 11 decembrie, a stării de urgență în economie din cauza riscului de întrerupere a livrării gazelor rusești. Ministrul Dezvoltării Economice din regiune, Serghei Obolonic, a declarat că, în cazul sistării gazelor, Centrala electrică de la Cuciurgan va trece pe cărbune, ceea ce ar permite asigurarea necesarului de electricitate pentru Transnistria timp de 50 de zile.


Cazuri de corupere a alegătorilor

Procuratura a trimis în judecată dosarul împotriva unui bărbat de 26 de ani din Ungheni, acuzat de coruperea alegătorilor în timpul alegerilor prezidențiale și a referendumului. De asemenea, Centrul Național Anticorupție (CNA) suspectează un alt bărbat din Rezina de aceleași fapte. Acesta deschidea conturi în «Promsviazbank» pentru cetățeni moldoveni, cu scopul de a primi mijloace financiare de proveniență ilegală.

CNA a raportat că valoarea totală a amenzilor aplicate pentru încălcări legate de coruperea alegătorilor a ajuns la 9 milioane de lei.


Noi reguli la frontiera cu Rusia

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a informat că, în cadrul unui experiment, începând cu 1 decembrie, grănicerii ruși colectează date biometrice ale cetățenilor străini care sosesc în Moscova sau intră în țară prin punctul de trecere auto de la Maștacovo. Aceasta presupune fotografierea călătorilor și preluarea amprentelor digitale.


PAS s—a plâns pe un atac

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău a depus o plângere pe numele unui angajat al adăpostului municipal pentru animale abandonate, acuzându-l de agresarea unui membru al echipei de comunicare a fracțiunii și distrugerea camerei video al acestuia. Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că incidentul a fost provocat de partea reclamantă.


Protest la Bălți împotriva eutanasierii câinilor

Militanții pentru drepturile animalelor au organizat un protest la Bălți, criticând noul regulament privind întreținerea animalelor de companie și a celor abandonate, care permitea eutanasierea acestora. După protest, autoritățile au decis excluderea acestei prevederi din regulament.


Leagăne «interzise» în Moldova

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a anunțat că în Republica Moldova se retrag din vânzare leagăne suspendate care pot fi periculoase pentru copii. Autoritatea are în vedere un anumit articol al unui producător concret.


Alegeri noi în România

Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Drept urmare, în România vor fi organizate noi alegeri, însă data acestora nu a fost încă stabilită. Până la alegerea unui nou președinte, Klaus Iohannis își va continua mandatul în calitate de președinte interimar.


Un nou secretar general al OSCE

Fostul ministru de externe al Turciei, Feridun Sinirlioglu, a fost numit noul secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Decizia a fost luată în cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai statelor membre OSCE, desfășurată în Malta.


Donald Trump a nominalizat «criptoțarul»

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a anunțat instituirea unui nou post în viitoarea sa administrație: «țarul» inteligenței artificiale și al criptomonedelor. Pentru această funcție, Trump l-a propus pe David Sacks, fost director operațional la PayPal.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Rusia recunoaște că își pierde din sfera de influență”: Ministra de Externe a României, reacție la acuzațiile lui Ozerov

Ministra interimară a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat la declarațiile ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, care a vorbit despre „încercări de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei” și că „tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție, privește republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi”. Țoiu a spus că, prin aceste declarații, Rusia „recunoaște că își pierde din sfera de influență”.

Într-un interviu pentru TASS, Ozerov a declarat că „încercările de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei sunt însoțite de eforturi de a șterge din memoria publică paginile glorioase ale istoriei ruso-moldovenești”. „Tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție – din păcate, cu complicitatea autorităților locale – privesc republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi și înapoiate, reproducând modelul neocolonial al dependenței unilaterale, obișnuit pentru elitele occidentale și dăunător pentru „protejații” acestora”, a spus Ozerov. Totodată, el a menționat că „Rusia nu a urmărit niciodată confruntarea și nu este sub nicio formă interesată ca Moldova să repete soarta de neinvidiat a statului vecin”.

Solicitată de Digi24 să comenteze aceste acuzații, Țoiu a declarat: „Ceea de dumneavoastră numiți acuzații sunt, de fapt, declarații ale Rusiei, pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență. (…) Cetățenii din Republica Moldova sunt pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană. De altfel, o reușită extraordinară a muncii din ultimul an și a ultimilor ani de zile este deschiderea clusterelor de negocieri, a două clustere, și vrem să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei. Sunt pe un drum ireversibil, pe cale europeană. Ireversibil din perspectiva voinței cetățenilor. (…) Rusia reacționează la această evidență. Ei nu mai pot să concureze, realism vorbind, în scenariile de viitor nici pentru țări ca România, nici pentru țări membre ale Uniunii Europene, nici pentru țări care vor să adere la Uniunea Europeană, cum e Moldova”.

Țoiu a mai spus că „Rusia este singura țară din lume care investește sute de milioane, sunt evaluări care vorbesc chiar de aproape un miliard, în propagandă, nu pentru a-și promova propria reușită, pentru că această reușită nu există”. „Folosesc acești bani pentru a încerca să vulnerabilizeze perspectiva față de NATO sau față de Uniunea Europeană și exact aceeași dinamică o au față de Republica Moldova”, a conchis ministra interimară a Afacerilor Externe a României.

Menționăm că autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ozerov.

***

Precizăm că Oleg Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Deși președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat în funcția de ambasador în țara noastră încă în septembrie 2024, Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

Șefa statului Maia Sandu a explicat anterior că Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare „în situația în care au fost comise mai multe acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova”, mai declara șefa statului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: