NM Espresso: când PAS va înainta vot de neîncredere guvernului Chicu, «cine este în viața asta» Ion Ceban și ce a decis CC în privința stadionului
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: când PAS va înainta vot de neîncredere guvernului Chicu, «cine este în viața asta» Ion Ceban și ce a decis CC în privința stadionului

Epidemia: starea de lucruri

1709 cazuri noi de coronavirus, inclusiv la 63 de medici, s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au procesat 3792 de teste. Astfel, numărul total al cazurilor de contaminare confirmate în țara noastră de la începutul epidemiei a crescut până la 119 204. S-au însănătoșit 102 565 de persoane, 2460 au decedat (22 — în ultimele 24 de ore). 14 179 de persoane bolnave continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 288 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă.

Moldova a expediat un demers către Fondul de acces global la vaccinuri împotriva COVID-19 (COVAX). Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, 20% din populația țării noastre, care fac parte din grupurile de risc (lucrătorii medicali, persoanele în vârstă de peste 65 de ani cu comorbidități, angajați din sistemul educației, din organele de drept ș.a.) vor obține vaccinul în mod gratuit prin intermediul Fondului COVAX.


Sandu: demisia guvernului și consilierii

Maia Sandu a declarat că Partidul PAS va înainta vot de neîncredere guvernului lui Ion Chicu dacă în zilele apropiate acesta nu va demisiona din proprie inițiativă. Ea a mai spus de câteva ori că aceasta este calea cea mai scurtă către dizolvarea parlamentului și alegerile anticipate: «Socialiștii spun că și ei doresc alegeri anticipate. Noi le propunem cea mai simplă soluție».

Totodată, Maia Sandu a numit alți patru viitori consilieri prezidențiali. Este vorba despre ex-ministrul educației Liliana Nicolaescu-Onofrei (domeniul educației), consilierul municipal Sergiu Tofilat (energetică), jurnalista Angela Brașoveanu (cultură) și Elena Druță, care se va ocupa de interacțiunea cu diaspora.


Chicu și COVID

Premierul Ion Chicu s-a contaminat cu coronavirus. Consilierul său Boris Harea a anunțat că Chicu își va exercita de la distanță atribuțiile de șef al guvernului.


Banca Națională și viceguvernatorii

Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale, insistă în continuare asupra candidaturilor lui Constantin Șchendrea și Maia Pârcălab pentru funcția de viceguvernatori ai BNM. Anterior, aceștia au fost deja respinși de comisia parlamentară de profil. Experții nu înțeleg încăpățânarea lui Armașu, mai ales că este vorba și despre noul acord de creditare cu FMI. Numirea viceguvernatorilor BNM este una dintre condițiile acestuia.


CC și stadionul

Legea cu privire la restituirea Stadionului Republican în proprietatea statului, care a fost adoptată la ședința cu scandal a parlamentului din 3 decembrie, a fost publicată la 8 decembrie în «Monitorul Oficial» (deci, legea a intrat în vigoare).

Însă Curtea Constituțională a suspendat în aceeași zi acțiunea legii până va fi luată o decizie finală a CC în privința sesizării cu privire la constituționalitatea adoptării acesteia.


Transportatorii: facilități sau grevă

Companiile de transporturi au amenințat cu grevă dacă autoritățile vor continua să ignore problemelor lor. Transportatorii susțin că ramura lor a fost grav afectată din cauza epidemiei și a crizei și cer ca anul acesta și în anul viitor să fie micșorate impozitele pentru transportatori și să fie anulate verificările.


CSM: au fost în ședință

La ședința din 8 decembrie, Consiliul Superior al Magistraturii nu a reușit să numească un vicepreședinte interimar al Judecătoriei Buiucani. De ce nu l-au numit și cine a pretins la această funcție, puteți afla din articolul «Как в ВСМ „доставали карты из рукавов“» («Cum „a fost scos asul din mânecă“ la CSM»). În același timp, CSM nu a soluționat problema privind judecătoarea de la Curtea de Apel Cahul, care examinează dosarul lui Ilan Șor. Magistrata a solicitat să demisioneze. De asemenea, CSM a amânat examinarea chestiunii referitoare la protecția reputației profesionale a judecătoarei care a luat decizia în dosarul «Moldasig», ce a provocat scandal.


Ion Ceban: «Cine ești în această viață?»

Comercianții stradali de baloane l-au amenințat «cu probleme» pe primarul municipiului Chișinău Ion Ceban în timp ce acesta se plimba cu familia în parc. Și l-au întrebat, «cine este el în această viață». Ceban a explicat pe degete, la ședința serviciilor municipale, ce crede despre toate acestea (video NM).


Fotbalul a ajuns în dosar

Centrul Național Anticorupție a comunicat că investighează împreună cu Interpol dosarul meciurilor de fotbal trucate. În Moldova, sunt bănuite 11 persoane — președinți ai cluburilor de fotbal, directori ai școlilor sportive și jucători. Federația Moldovenească de Fotbal a declarat că susține investigația și că este gata să colaboreze cu ancheta, «pentru a stopa corupția din fotbal».


Și despre ceea ce va fi astăzi, 9 decembrie

  • Câteva comisii parlamentare se vor întruni în ședință.
  • Va avea loc ședința Curții de Conturi.
  • Primăria municipiului Chișinău va organiza o licitație privind obținerea locurilor de amplasare a gheretelor de comerț ambulant.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: