NM Espresso: Cine va plăti pentru reintegrarea Transnistriei, unde în Chișinău vor fi amenajate parcări și ce a povestit despre Plahotniuc martorul secret

Transnistria: «1+1», reintegrare, drepturi

Ieri, după o pauză de aproape un an, a avut loc întâlnirea reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului — vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și șeful așa-numitului «minister de externe» al Transnistriei, Vitali Ignatiev. Întâlnirea s-a desfășurat la sediul misiunii OSCE din Tiraspol.

În cadrul discuțiilor, Chișinăul a propus, printre altele, trecerea tuturor școlilor din regiunea transnistreană la predarea în limba română, iar Tiraspolul a cerut abrogarea Legii «privind separatismul». Părțile au convenit să continue negocierile, următoarea întâlnire ar putea avea loc în luna martie.

Tudor Mardei | NewsMaker

Între timp, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că reintegrarea va necesita cheltuieli semnificative, care «nu este corect să fie puse» doar pe umerii locuitorilor de pe malul drept al Nistrului. Potrivit lui Grosu, autoritățile Moldovei intenționează să creeze un fond special de reintegrare, care va fi format din taxe colectate de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și din sprijinul partenerilor externi.

Asociația Promo-LEX a elaborat un nou raport privind situația drepturilor omului în Transnistria. Apărătorii drepturilor omului consideră că situația «s-a înrăutățit vizibil» pe fondul represiunilor, al impunității și al crizei tot mai profunde.

Iar NM a pregătit o nouă selecție de știri din regiune: «Transnistria: funcționarii sunt lipsiți de cetățenia Moldovei / Întâlnirea „1+1“ la Tiraspol după 10 luni».

Guvernul Munteanu: sondaj

Majoritatea locuitorilor Moldovei evaluează negativ activitatea guvernului condus de Alexandru Munteanu.

Potrivit unui sondaj recent realizat de IMAS, 39% dintre respondenți au acordat cabinetului nota «insuficient» pe o scară de zece puncte, aproximativ 20% i-au dat 5–6 puncte și doar 7,3% au evaluat activitatea cu 9–10 puncte.

Grosu despre prietenia cu Rusia și «iepurii»

În Parlamentul Moldovei nu există un grup de prietenie cu Rusia din cauza «abordării neprietenoase» a Kremlinului, a declarat Igor Grosu. Chișinăul, potrivit lui, este gata să discute normalizarea relațiilor cu Moscova doar după ce «Rusia își va reconsidera politica» din regiune.

Totodată, Grosu a numit «ieftine» argumentele opoziției, care a criticat noul Regulament al Parlamentului elaborat de PAS menit să reglementeze etica și comportamentul deputaților. Grosu a declarat că noile reguli sunt necesare pentru «iepurii care ne fac de rușine».

Parcări în Chișinău

Primăria Chișinău intenționează să amenajeze patru parcări la intrările în capitală. Cea mai mare, pentru 525 de automobile, va fi amenajată la Ciocana, două la Buiucani cu 250 și, respectiv, 240 de locuri, și una la Rîșcani — cu 200 de locuri. Astfel, potrivit primarului Ion Ceban, «șoferii vor putea lăsa mașinile la intrările în oraș», ceea ce va contribui la decongestionarea străzilor.

O nouă schemă de escrocherie

În Moldova, escrocii trimit notificări false din numele Serviciului Fiscal de Stat (SFS), afirmând că conturile cetățenilor sunt «blocate temporar» și că, pentru deblocare, este necesar să «confirme statutul fiscal și să transfere 30 de mii de lei».

SFS îndeamnă cetățenii să «ignore astfel de mesaje».

Dosare judiciare

La o nouă ședință în dosarul lui Vladimir Plahotniuc, acuzat de complicitate la furtul miliardului, procurorul a dat citirii declarațiile unui nou martor al acuzării — un agent sub acoperire din anturajul apropiat al inculpatului. Despre ce a relatat acesta aflați din materialul «Martorul secret despre offshore-uri, rolul lui Andronachi, „banii murdari“ și legăturile cu Șor».

Concerte deja anulate?

La Chișinău a fost anulat concertul starului serialelor turcești Burak Ozcivit. Ministerul Culturii a declarat că anularea nu are legătură cu noile reguli privind spectacolele artiștilor străini și nici cu vizita anterioară a actorului. Burak Ozcivit a vizitat Moldova în 2023 la inaugurarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul.

Pe scurt

Guvernul Ucrainei intenționează să limiteze importul de vin moldovenesc și a pregătit deja un proiect de hotărâre în acest sens. Astfel de măsuri sunt introduse de autoritățile ucrainene «ca răspuns la decizia Moldovei de a suspenda importul de carne de pasăre din Ucraina».

La Aeroportul Chișinău au fost evacuați toți pasagerii și personalul din cauza unui avertisment despre plasarea unei «bombe». Verificările au arătat că alerta a fost falsă.

În Moldova ar putea fi interzisă comercializarea medicamentelor care conțin levamisol, din cauza riscului de afectare a creierului. În țară este înregistrat un singur astfel de preparat — Decaris.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ceban a povestit, pentru prima dată, cum s-a accidentat în vacanță: „Am alunecat în gol”. Ce spune despre destinație

Primarul Ion Ceban susține că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța în luna august după ce a alunecat în gol. Edilul a dat vina pe „infrastructura degradantă” din țara în care s-a petrecut incidentul. Deși nu a comunicat despre ce țară este vorba, Ceban a spus că aceasta „este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia”, iar „situația economică acolo e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova”. Precizările au fost făcute pe 10 septembrie, în timpul unor declarații pentru jurnaliști, după evenimentul de lansare a lucrărilor pentru extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân.

„Este timpul meu personal și probabil că este cumva protejat în acest sens. (…) Destinația în care am fost este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia. Am auzit tot felul de interpretări în spațiul public că ar fi destinație de lux. Cu mare regret, acolo situația economică e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova, iar oamenii trăiesc în sărăcie. (…) Noi nu stăm la hotele. De obicei, închiriem apartament. (…) În ceea ce ține nemijlocit de ceea ce mi se întâmplă sau cum mi se întâmplă în concediu, chiar v-aș ruga să-mi fie respectată partea asta privată a lucrurilor. (…) Incidentul a fost unul foarte banal, am spus. Am alunecat în gol acolo unde n-am văzut că ar putea să existe spațiu. V-am spus, este o țară foarte săracă, unde am fost. Infrastructura este foarte degradantă. Am ajuns să fiu așa cum mă vedeți dumneavoastră, dar voi depune efort împreună cu medicii să mă recuperez. (…) Eu mă simt bine”, a comunicat edilul.

La întrebarea cât va dura perioada de recuperare, Ceban a răspuns: „Cât ne vor recomanda medicii”.

Întrebat de ce nu a fost operat la spitalul municipal, unde inițial a fost internat, edilul a răspuns: „Așa au decis medicii”.

***

Amintim că, pe 15 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu a oferit detalii despre cele întâmplate, dar a precizat că urmează să fie operat la picioare.

Pe 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj pe conturile sale în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el. În seara zilei de 18 august, Ceban a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: