biziday.ro

NM Espresso: De ce Moscova este nemulțumită, cum vrea Iașiul să ajute Moldova cu gazele naturale și despre ce a povestit pentru NM un campion mondial

Presa și gazele naturale: nemulțumirea Moscovei și gestul frățesc al Iașiului

Moscova a criticat decizia Consiliului Audiovizualului de a amenda 4 posturi de televiziune de opoziție din Moldova. Ivan Neceaev, reprezentantul MAE al Rusiei, responsabil de presă, a declarat că libertatea mass-media din țara noastră „a degradat”. Iar autoritățile moldovenești „limitează drepturile și libertățile fundamentale” ale cetățenilor, „fac presiuni asupra presei independente și de opoziție”.

Cei din Rusia sunt nemulțumiți și de cedările pe care consideră că le fac Moldovei în privința gazelor naturale. Vicepreședintele Comisiei pentru energie a Dumei de Stat a FR consideră că „Gazprom” nu ar trebui să livreze gaze naturale Moldovei pe datorie „din cauza politicii sale antiruse”. Valerii Selezniov a propus să fie păstrate livrările doar în cazul în care „Chișinău este pregătit să garanteze în mod public că va renunța la Transnistria”.

Iar România este dispusă să ne dea o mână de ajutor. Primăria municipiului Iași a declarat că va achiziționa cărbune într-un volum suficient pentru încălzirea orașului în timpul iernii. Și a îndemnat guvernul român să transmită Moldovei gazele naturale destinate Iașiului pentru perioada respectivă.

 

Reglementarea transnistreană: pierdere în CUC și noi întrevederi

Echipa de negociatori de la Chișinău a suportat o pierdere. A decedat co-președintele delegației Moldovei la Comisia Unificată de Control, generalul de brigadă Ion Solonenco. Oleg Serebrean a publicat un mesaj de condoleanțe, menționând că Solonenco a activat în cadrul Comisiei Unificate de Control timp de 30 de ani. Și că a fost un model de disciplină, de patriotism și dedicație.

Iar în delegația de intermediari la negocieri din partea Ucrainei a fost desemnat Iurii Klimenko. În timpul vizitei sale în Moldova, acesta a avut o întrevedere cu Serebrean, și cu secretarul de stat al MAEIE. Ruslan Bolbocean a confirmat faptul că autoritățile Moldovei intenționează să reglementeze conflictul transnistrean doar pe cale politică și pașnică.

Reprezentantul ucrainean a fost și la Tiraspol, unde a avut o întrevedere cu șeful diplomației locale Vitalii Ignatiev. Au discutat despre negocierile dintre cele două maluri ale Nistrului și plasarea refugiaților ucraineni în regiunea transnistreană. Ignatiev a menționat că ar fi bine dacă să se deschidî un consulat al Ucrainei în Transnistria.

 

Corespondența lui Sandu a fost spartă

La 10 august, hackerii au spart poșta electronică a Maiei Sandu. Administrația prezidențială nu a oferit detalii. Se fac investigații.

 

Chișinău solicită sprijinul autorităților

Primarul capitalei Ion Ceban a declarat că primăria cere 12,5 milioane de lei de la autoritățile centrale pentru reparațiile școlilor și grădinițelor care au fost afectate de ploi. Cei de la guvern au declarat că este necesar un demers social al primarului, așa cum prevăd regulile.

Cazul partidului „Șor”

Forțele de ordine l-au reținut pe unul dintre cei șapte bănuiți în dosarul despre finanțarea ilegală a partidului „Șor”, care au părăsit Moldova. Aceștia au putut să participe la falsificarea rapoartelor financiare și la finanțarea „grupării criminale”. Printre acești șapte „fugari” sunt fostul șef al Vamei Tudor Balițchi, ex-deputatul „Șor” Igor Himici, Vitalii Balinschi, Nelly Parutenco, Olga Romanova, Alexandr Petcov și Serghei Racu.

Iar avocații Marinei Tauber au găsit probe noi datorită cărora vor să obțină eliberarea deputatului din arest. Însă ședința de judecată n-a avut loc. Procurorii au solicitat amânarea acesteia și Tauber nu a fost escortată în instanță.

  

Crimă violentă și suspecți

În pădurea de la Strășeni a fost depistat acum câteva zile cadavrul îngropat al unui bărbat de 29 de ani. Acesta a decedat în urma a trei împușcături în piept cu o armă de foc. De această crimă este bănuit fiul fostului polițist Ion Stratulat, care a fost împușcat de către sportivul Ion Șoltoianu cu mai mult de 10 ani în urmă. După omorul de la Strășeni, suspectul a părăsit RM. Acesta a fost anunțat în căutare internațională. După percheziții, a mai fost reținut un bănuit.

Omul de afaceri Stati s-a plâns împotriva lui Voronin?

Anatol Stati a depus o plângere într-o instanță federală din New York, cerând despăgubiri de aproximativ 7 miliarde de dolari. Presa a comunicat că Stati l-a acuzat pe Vladimir Voronin și ex-președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev de faptul că aceștia l-ar fi calomniat și l-ar fi impus să cedeze o jumătate din afacerea sa cu petrol. Iar ulterior, autoritățile din Kazahstan i-au confiscat bunurile. În dosar este vizat și Oleg Reidman.

Aeroportul Chișinău a rămas, temporar, fără VIP

De la 11 august, sala VIP a Aeroportului Chișinău a fost închisă. Iar în clădirea aeroportului au acces doar membrii echipajelor, pasagerii, colaboratorii companiilor care activează la aeroport și cei ai instituțiilor publice. Comisia pentru Situații Excepționale a emis o decizie în acest sens din cauza numeroaselor alerte cu bombă.

  

Primul satelit al Moldovei, pe orbită

Echipa Stației Spațiale Internaționale a lansat pe orbită nanosatelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică din Chișinău. Lansarea satelitului a fost transmisă în direct.

  

Campion mondial – în ospeție la NM

Canoistul Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din Tokyo și campion mondial la distanța de 5000 de metri, a povestit pentru NM despre scandalurile de dopaj în sport, descalificarea de acum patru ani și despre parcursul său sportiv. Sportivul a spus că părinții săi au rămas în Ucraina și că el nu înțelege, la ce-i trebuie Rusiei teritoriile ucrainene „care, în esență, nu vor oferi nimic”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Iwona Piórko

Ambasadoarea UE despre proiectele în Transnistria și Găgăuzia: „Dacă nu am finanța, nu am face decât să accentuăm diferențele care există deja”

Deși în ultimii ani atât regiunea transnistreană, cât și UTA Găgăuzia au beneficiat de multiple proiecte europene, acestea rămân printre cele mai sceptice față de integrarea europeană a Republicii Moldova. Totuși, dacă Uniunea Europeană ar evita aceste regiuni vulnerabile la propagandă și dezinformare, diferențele existente riscă să se adâncească. Declarația a fost făcută de ambasadoarea UE, Iwona Piorko, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Dacă nu am finanța proiecte importante bazate pe aceste valori în locuri unde aceste valori ar putea avea încă nevoie de promovare, nu am face decât să accentuăm diferențele care există deja. (…) Poate că ceea ce lipsește – iar aici încerc să contribui la acest lucru – este o explicație exactă, clarificări, informații și încurajarea oamenilor să facă același lucru”, a spus oficiala.

Ambasadoarea UE a exclus totodată scenariul unui proces de aderare separat pentru teritoriul controlat de autorități.

„Există o singură Republica Moldova și avem negocieri de aderare cu Republica Moldova. Susținem eforturile de reintegrare și ne așteptăm ca Guvernul să fie din ce în ce mai hotărât în această direcție. (…) Integrarea în UE și procesul de reintegrare sunt două procese foarte distincte, dar se întăresc reciproc. Integrarea în UE nu poate fi decât de ajutor”, a mai spus Iwona Piorko.

Diplomata a subliniat și rolul dialogului între cele două maluri pentru rezolvarea disputelor politice și sociale, insistând că construirea încrederii trebuie să se întâmple în teritoriu, nu doar în birouri:

„În prima săptămână de când am venit în Republica Moldova, am promis că voi vizita fiecare regiune a țării și voi purta dialoguri, și asta fac. Sunt aici de numai trei luni, dar am vizitat deja destul de multe locuri, inclusiv Tiraspol, și la începutul anului viitor voi merge în Găgăuzia. Da, mă gândesc la autorități, dar mă gândesc și la oameni, știți, cred că ceea ce diferențiază această situație de situații similare din alte țări este faptul că oamenii se cunosc foarte bine. De pildă, dacă iei un taxi în Chișinău ai șanse mari să ai parte de un șofer bun din Tiraspol. Oamenii se cunosc, se respectă reciproc, și asta trebuie folosit ca avantaj”, a mai spus oficiala.

Întrebată de ce zonele mai eurosceptice primesc finanțări mari de la UE, ambasadoarea a explicat că Bruxelles-ul nu condiționează sprijinul financiar de atitudinile politice:

„Nu există nicio contradicție. (…) Suntem cel mai mare donator pentru dezvoltare din lume. Ceea ce diferențiază asistența noastră de cea a altora este faptul că asistența noastră se bazează pe valori. Nu determinăm țările să-și crească datoriile, iar asistența noastră se bazează pe credința în drepturile omului și în durabilitate. Așadar, oriunde aducem bani, aducem și valorile noastre”, a încheiat oficiala.

***

Amintim că în luna noiembrie, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, a declarat că guvernarea nu va mai permite fraudarea proceselor electorale din Găgăuzia și căderea regiunii în mâinile unor grupări, iar alegerile pentru Adunarea Națională, programate pentru martie anul viitor, vor fi strict monitorizate de Comisia Electorală Centrală, care va aplica deciziile sau sancțiunile corespunzătoare în caz de încălcare a legislației.

În același timp, Guvernul lucrează la elaborarea unui plan de reintegrare a regiunii transnistrene în colaborare cu Uniunea Europeană și Statele Unite. Strategia nu a fost făcută publică, pentru a nu „prejudicia rezultatul final”, a explicat vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, precizând că anumite aspecte sunt sensibile și necesită un grad ridicat de discreție, iar unele procese necesită timp.

Pe măsură ce Republica Moldova avansează pe calea integrării europene, problema transnistreană și prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului revin tot mai des în discuții. Retragerea acestora „este crucială pentru o pace durabilă”, a subliniat pe 1 decembrie, după reuniunea miniștrilor Apărării ai UE de la Bruxelles, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas.

Tot luna trecută, premierul Alexandru Munteanu a anunțat de la Bruxelles că Chișinăul poartă discuții cu partenerii europeni și americani pentru elaborarea unui plan de reintegrare a țării, fără a oferi, însă, detalii suplimentare. Potrivit estimărilor speakerului Igor Grosu, costurile acestei reintegrări s-ar ridica la aproximativ jumătate de miliard de euro pe an.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: