NM Espresso: Deciziile Consiliului de securitate sunt obligatorii, Grosu a refuzat o întâlnire cu ambasadorul Rusiei, pensionarii vor primi câte 50 de lei în plus la pensie

Sandu: Consiliul de securitate, NATO

Președinta Maia Sandu a aprobat un nou regulament al Consiliului Suprem de Securitate, potrivit căruia deciziile acestuia vor deveni obligatorii pentru executare, iar în componența sa va fi inclus directorul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării. Ședințele Consiliului vor avea loc în regim închis.

Maia Sandu s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele Comitetului Militar al NATO, aflat la Chișinău cu ocazia a 30 de ani de cooperare a Moldovei cu Alianța. Sandu a dat asigurări că Chișinăul va continua cooperarea cu NATO, respectând în același timp neutralitatea. Părțile au discutat despre consolidarea capacității de apărare a Moldovei.

Iar la conferința „Educație media și integritate informațională”, desfășurată la Chișinău, Sandu a declarat că Moldova se confruntă cu atacuri informaționale care „devin tot mai sofisticate” și a susținut inițiativa Consiliului Europei privind crearea unor instrumente împotriva dezinformării.
 

Poluarea Nistrului: noutăți

Până acum nu există un răspuns clar la întrebarea cu ce substanță a fost poluat râul, în afară de produse petroliere. Kievul nu dezvăluie toate informațiile, deoarece acestea sunt „secrete din cauza războiului”, dar dă asigurări că „scurgerea a fost deja eliminată”.

În același timp, în Ucraina nu exclud că poluarea ar putea fi legată de o scurgere de combustibil pentru rachete, deoarece probele de apă indică prezența „substanțelor explozive”.

Liderii UE au condamnat atacurile Rusiei asupra infrastructurii ucrainene, care au dus la poluarea Nistrului, și au promis sprijin pentru înlăturarea consecințelor.
 

Criza combustibilului: prețuri, prognoză

Prețurile la combustibil continuă să crească. Astăzi, benzina A-95 s-a scumpit cu 44 de bani, până la 28,47 lei pentru un litru, iar motorina – cu 58 de bani, până la 29,21 lei. Astfel, în trei săptămâni, prețul motorinei a crescut cu aproape o treime, iar al benzinei – cu 20%.

Benzină la stațiile PECO există, însă motorină, în pofida creșterii prețurilor, lipsește la multe stații. Ministerul Energiei susține totuși că în țară există rezerve de motorină. Ce se întâmplă pe piața produselor petroliere și dacă trebuie să ne așteptăm la un val de scumpiri în lanț, aflați din materialul „Ce va fi cu combustibilul? Și cum va afecta aceasta prețurile și economia?”.
 

Indexarea pensiilor

În Moldova, de la 1 aprilie, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84% (valoarea inflației de anul trecut). În plus, pensionarii vor primi o majorare fixă – puțin peste 50 de lei. În total, potrivit calculelor ministerului, pensiile vor crește în medie cu aproximativ 8%.
 

Grosu: Transnistria, Ozerov

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, comentând ideea unei posibile administrări externe a Transnistriei, a declarat că aceasta trebuie „discutată și analizată”. El consideră că actualul format s-a dovedit „foarte toxic” și ineficient. Iar declarațiile liderului Transnistriei, Vadim Krasnoselski, care a acuzat Chișinăul de lipsă de voință în soluționarea conflictului, Grosu le-a calificat drept „declarații ale unei persoane dependente de Rusia”: „Din câte înțeleg, el deja pleacă”.

Grosu a mai declarat că ambasadorul Rusiei, Oleg Ozerov, i-a trimis o scrisoare solicitând o întrevedere. Însă Grosu a refuzat, menționând că „nivelul maxim” pentru ambasadorul rus este Ministerul de Externe. La ambasada Rusiei, răspunsul lui Grosu a fost calificat drept „regretabil”.
 

Pe scurt

Judecătoria Chișinău a prelungit arestul preventiv al fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, cu încă 30 de zile. Apărarea califică măsura „disproporționată”.

Curtea de Apel a menținut sentința pentru șeful oficiului fostului partid „Șor” din Ocnița, acuzat de finanțare ilegală a partidului – patru ani de închisoare.

Poliția din Comrat a deschis un dosar penal împotriva funcționarilor Comitetului Executiv al Găgăuziei pentru abuz de putere și depășirea atribuțiilor. Potrivit anchetei, în doi ani aceștia au cheltuit peste 780 de mii de lei din fondul de rezervă pentru cadouri de Anul Nou.

Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, soțul Ludmilei Vartic, care s-a sinucis pe 3 martie, a depus o plângere la poliție împotriva fostului premier Ion Chicu, acuzându-l de calomnie și instigare la persecuție.

În Moldova, între 20 martie și 30 aprilie, se vor desfășura lucrări de aerofotografiere pe întreg teritoriul țării, pentru a crea o bază cartografică actualizată pentru cadastru, urbanism, agricultură, ecologie și infrastructură.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Majorările de salarii vor întârzia? Maia Sandu: „Nu cred că se reușește de la 1 septembrie”

Majorarea salariilor în sectorul public de la 1 septembrie este puțin probabilă, a declarat președinta Maia Sandu. Șefa statului spune că Guvernul trebuie să finalizeze mai întâi politica bugetar-fiscală și să stabilească dacă veniturile estimate sunt suficiente pentru a acoperi costurile noii legi a salarizării.

Întrebată la JurnalTV dacă Guvernul va reuși să respecte termenul anunțat anterior pentru majorarea salariilor, Sandu a răspuns că acest lucru este puțin probabil.

„Nu cred că se reușește de la 1 septembrie, pentru că acum suntem în august. Trebuie clarificate lucrurile în raport cu politica fiscală și o să vedem care sunt resursele estimate de guvern pe care această politică fiscală le va produce și, respectiv, să vedem cum aceste resurse se compară cu costul legii salarizării. S-ar putea guvernul să mai intervină și pe proiectul legii salarizării, ca să le aducă în concordanță, pentru că e nevoie să coincidă cifrele. Cheltuielile și veniturile să coincidă. Nu cred că va fi de la 1 septembrie această majorare, dar sper totuși să fie mai devreme decât mai târziu”, a declarat președinta Maia Sandu.

Amintim că, la elaborarea bugetului pentru 2026, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a anunțat că majorările salariale pentru angajații din sectorul public vor fi incluse în noua Lege a salarizării, iar obiectivul era ca aceasta să intre în vigoare de la 1 septembrie 2026. Proiectul de lege a fost ulterior supus consultărilor publice, însă a stârnit critici din partea sindicatelor și a experților. La scurt timp, Guvernul Munteanu a demisionat, iar la conducerea Ministerului Finanțelor, Andrian Gavriliță a fost înlocuit de deputata PAS Victoria Belous.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: