NM Espresso: Despre «asul transnistrean» în problema gazelor naturale, identificarea soluțiilor pentru embargoul FR și noul tip de escrocherii

«Asul transnistrean» în problema gazelor naturale și electricitatea din România

În sfârșit, Moldova va putea îndeplini una dintre condițiile contractului cu «Gazprom» — efectuarea evaluării datoriei istorice a întreprinderii «Moldovagaz». De aceasta se vor ocupa două companii de audit din Norvegia și Marea Britanie, până în luna ianuarie 2023.

Iar președintele «Moldovagaz» a explicat detaliat, că întreprinderea nu va putea efectua plățile pentru luna august către «Gazprom» din cauza deficitului de numerar de 285,4 milioane de lei în luna august. Este din cauza că în tariful actual este inclus prețul mediu anual al gazelor naturale de 696 de dolari. Iar în luna iulie, compania a achiziționat 27,74 milioane metri cubi de gaze naturale de la «Gazprom» la un preț de puțin peste 1 mie de dolari, iar în luna august — cu 1458 de dolari.

Experții sunt siguri că «Gazprom» nu va sista livrările către Moldova din cauza Transnistriei. Sergiu Tofilat, fostul consilier prezidențial în domeniul energeticii, consideră că, profitând de «asul transnistrean», autoritățile ar mai fi putut să încerce să ajungă la un acord în privința unui preț convenabil la gazele naturale. Ex-premierul Ion Sturza este sigur că «sistarea livrărilor practic va îngheța Transnistria, lăsând-o fără gaze naturale, energie electrică și un venit stabil». Dar, în opinia sa, dacă «Gazprom» va înceta totuși livrările, Moldova va putea primi gaze naturale din România într-un volum suficient pentru iarnă. Detalii despre aceasta — în articolul «Приднестровью — труба? Готова ли Молдова разыграть „приднестровский козырь“ в газовых торгах с Россией» («Oare Moldova este pregătită să joace `asul transnistrean` în negocierile gazelor cu Rusia»).

Dar deocamdată, Moldova se pregătește să achiziționeze energie electrică din România. Companiile «Transelectrica» (România) și «Moldelectrica» au încheiat un acord. Conform estimărilor României, lansarea livrărilor va avea loc în luna octombrie.


Deplasările autorităților de la Tiraspol — în vizorul Chișinăului

Reprezentanții administrației de la Tiraspol sunt obligați, de la 1 august, să informeze autoritățile moldovenești despre deplasările lor peste hotare. Biroul pentru Reintegrare a comunicat pentru NM că aceasta este o măsură provizorie. Și vizează doar conducerea «așa-numitelor structuri care călătoresc în străinătate în presupuse scopuri de serviciu».


Embargoul Rosselihoznadzor

Ministerul Agriculturii a primit, în sfârșit, o notificare de la Rosselihoznadzorprivind limitarea importului de produse moldovenești. În aceasta se menționează că în fructele și legumele moldovenești au fost depistate cinci tipuri de dăunători. Autoritățile intenționează să-și mobilizeze eforturile pentru a soluționa problema. Și decid, ce-i de făcut cu merele moldovenești, 95 la sută din exportul acestora revenind Rusiei. Soluția — să fie identificate 4-5 țări pe piețele cărora ar putea fi livrate fructele. Săptămâna viitoare, vor fi examinate livrările spre Egipt și India.

Iar autoritățile Găgăuziei intenționează să se adreseze direct către autoritatea de reglementare din Rusia și să ceară verificarea pe loc a produselor agricole găgăuze. Bașcanul Găgăuziei a menționat că o asemenea practică a existat deja și că aceasta a fost una reușită.


Incidentul cu mama lui Dodon: reacția autorităților

Cei din PAS și de la procuratură au reacționat a doua zi după scandalul cu huiduirea mamei lui Igor Dodon. Deputatul Radu Marian a condamnat incidentul, dar i-a reproșat fostului șef de stat că acesta și-a implicat familia în «chestiunile sale ilegale».

Procuratura Anticorupție a declarat că dezaprobă cele întâmplate. Dar nu poate face nimic, pentru că «altă instituție» (CNA) gestionează toate intrările, toate ieșirile și spațiile.


Realizări sportive în lipsa condițiilor

Canoistul Serghei Tarnovschi, care a devenit campion la canotaj la distanța de 5 000 de metri, a declarat că în Moldova aproape că nu există condiții pentru antrenamente. Și că s-a pregătit de competiții la Ghidighici. Referindu-se la distincțiile și premiile din partea statului, sportivul a remarcat că, de obicei, acestea sunt acordate la sfârșitul anului.

Un alt campion — Cătălin Spânu, campionul european la lupte printre juniori, trăiește la limita sărăciei. Școala sportivă din Călărași a inițiat o campanie de colectare a fondurilor pentru a oferi ajutor familiei băiatului, care locuiește într-o casă care necesită reparație, nu este conectată la gaze naturale și energia electrică, din lipsa mijloacelor financiare.


Lumină, întuneric și veșnicul roman

Muzică, jocuri, filme și o expoziție de produse ecologice — la festivalul Au Gust de la Durlești. Concert, ateliere meșteșugărești, petrecere lângă rug — la Festivalul Lupilor în Codri. Evoluarea muzicienilor tehno britanici, a unui chitarist brazilian, expoziții și spectacole — despre toate acestea, în Ghidul de artă NM #SăTeÎndrăgosteștiÎn48ore.


Atenție, escroci!

«Poșta Moldovei» a anunțat că escroci distribuie mesaje din numele întreprinderii despre loterii și premii de stat. Aceștia cer să le fie transmise date despre cardurile bancare. Nu accesați linkurile cu logotipul «Poșta Moldovei» de pe site-uri false!


Și despre ceea ce va fi astăzi, 12 august:

  • 10:00 — ședința ANRE în cadrul căreia vor fi examinate tarifele pentru serviciile gospodăriilor locativ-comunale din Criuleni și Călărași.
  • 11:00 — ședința Consiliului Audiovizualului, despre rezultatele monitorizării posturilor de televiziune.
  • 12:00 — transmisiunea online a lansării pe orbită a primului satelit moldovenesc TUMnanoSAT.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU

Patru heliporturi în Moldova și zero aterizări: cum a rămas blocată o investiție de 5,6 milioane de lei pentru SMURD. Investigație ZdG

Heliporturile construite cu peste 5,6 milioane de lei pentru misiunile SMURD rămân nefuncționale, la trei ani de la inaugurare. Elicopterele continuă să aterizeze pe stadionul „Dinamo” din Chișinău, deoarece cadrul legal nu permite certificarea platformelor construite special pentru misiuni aeromedicale, arată o investigație a Ziarului de Gardă.

Patru platforme de aterizare-decolare au fost inaugurate în octombrie 2023, două în Chișinău și câte una la Bălți și Cahul. Acestea au fost construite în cadrul proiectului transfrontalier SMURD II, finanțat din fonduri europene și din bugetul de stat al Republicii Moldova. Investiția în cele patru heliporturi a constituit peste 5,6 milioane de lei.

Potrivit unui audit al Curții de Conturi, finalizat în decembrie 2024, heliporturile nu au fost operaționalizate pentru misiuni aeromedicale din cauza lipsei unui cadru normativ și a unui mecanism de certificare. Situația a fost discutată și în noiembrie 2025, în cadrul Comisiei pentru controlul finanțelor publice din Parlament.

În lipsa certificării, singurul teren utilizat pentru aterizarea și decolarea elicopterelor SMURD este stadionul „Dinamo” din Chișinău. IGSU a comunicat pentru Ziarul de Gardă că, în perioada noiembrie 2023 – septembrie 2026, au fost efectuate 10 misiuni aeromedicale, elicopterele aterizând pe stadion deoarece o mare parte dintre pacienți au fost internați la Institutul de Medicină Urgentă.

Curtea de Conturi a recomandat, la sfârșitul anului 2025, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerului Afacerilor Interne să modifice cadrul normativ privind certificarea heliporturilor destinate misiunilor speciale. Termenul inițial pentru implementarea recomandării a fost 14 martie 2026, însă acesta nu a fost respectat.

MAI a recunoscut că principala problemă este lipsa unui mecanism distinct în legislație pentru certificarea platformelor destinate misiunilor speciale. Potrivit ministerului, autoritățile sunt în discuții pentru identificarea unei soluții normative și instituționale.

Directorul Autorității Aeronautice Civile, Evgheni Kostețki, a explicat că instituția certifică aerodromurile și heliporturile civile, în timp ce elicopterele SMURD sunt aeronave de stat, iar pentru această categorie ar fi necesară o reglementare distinctă, aprobată printr-o hotărâre de Guvern sau un alt act normativ.

În același timp, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat pentru Ziarul de Gardă că nu cunoaște despre problema certificării heliporturilor și că la minister nu ar fi fost făcute astfel de solicitări din partea MAI sau a Ministerului Sănătății.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, susține însă că instituția este în dialog cu autoritățile responsabile pentru identificarea unei soluții. Termenul pentru implementarea recomandării Curții de Conturi a fost ulterior prelungit până în 2027.

Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a confirmat că problema este cunoscută și că, în prezent, atunci când este nevoie de intervenția unui elicopter SMURD pentru un pacient critic, acesta aterizează pe stadionul „Dinamo”. Ministrul a declarat că instituția are nevoie de heliporturile construite, însă certificarea lor nu ține de competența Ministerului Sănătății.

Președintele Comisiei pentru controlul finanțelor publice, Adrian Lebedinschi, a anunțat că vor fi organizate noi audieri privind gestionarea proiectului de către MAI și IGSU.

Proiectul SMURD a fost lansat în Republica Moldova în 2014, în baza unui acord semnat între guvernele Republicii Moldova și României. Acesta prevede intervenții terestre, aeromedicale și transfrontaliere pentru acordarea asistenței medicale și repatrierea cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: