NM Espresso: despre capitalul politic al PAS și PSRM, cetățenii Moldovei care au decedat în Turcia și despre suma record a prejudiciilor morale stabilită de instanța de judecată
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre capitalul politic al PAS și PSRM, cetățenii Moldovei care au decedat în Turcia și despre suma record a prejudiciilor morale stabilită de instanța de judecată

Politică & Justiție

Vorbim despre justiție, amintim despre autoritățile care vorbesc mereu despre reformarea acestui domeniu, dar și despre opoziția care critică nu doar realizarea reformelor (de fapt, critică nu numai aceștia), dar și legile adoptate.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Dragalin a vorbit ieri, în cadrul unei emisiuni la «Vocea Basarabiei», despre corupție, inclusiv despre ultimele rețineri. A vorbit și despre primarul de Călărași, care a fost reținut săptămâna trecută, fiind bănuit de corupție, dar și despre faptul că acesta este membru PAS. Și aceasta, potrivit afirmațiilor lui Dragalin, «este pentru mine un exemplu că atunci când se examinează un caz, partidul nu e relevant». Cei din PAS au confirmat apartenența politică a primarului, menționând că l-au exclus deja din partid. Și cum să nu amintim aici de istoria socialistului — președintele raionului Cahul, bănuit de corupție, dar și de declarațiile socialiștilor despre «răzbunarea politică» asupra opoziției.

Apropo despre socialiști. Deputații blocului PCRM-PSRM Nesterovschi și Sibov au prezentat un proiect de lege conform căruia «orice declarație care incită la lichidarea statalității Republicii Moldova sau unirea acesteia cu un alt stat va fi pedepsită». Putem ghici, care va fi soarta acestei inițiative — contează cine a prezentat-o. E mare probabilitatea că bălțeanul Nesterovschi va candida din nou pentru funcția de primar al capitalei de nord, iar capitalul politic nu se câștigă de la sine.

Și Biroul politici de reintegrare a amintit ieri despre statalitatea noastră, comentând declarația Tiraspolului în care iar au fost condamnate amendamentele despre separatism. Așadar, cei de la Birou au amintit că «apărarea suveranității și integrității teritoriale constituie obligațiunea oricărui stat». Totodată, reprezentanții Biroului au precizat că legea nu este îndreptată împotriva locuitorilor regiunii transnistrene, ci «împotriva acțiunilor îndreptate spre subminarea unității și indivizibilității Republicii Moldova».


Cauze judiciare

Și încă ceva despre justiție. Instanța de judecată a obligat ieri Ministerul Justiției să plătească Domnicăi Manole, președintele Curții Constituționale, 800 mii de lei (nu, nu așa: opt sute mii de lei) prejudicii morale pentru urmărirea penală ilegală care s-a încheiat în anul 2019. De notat că Manole a cerut un milion de lei. Desigur, numele persoanei și amploarea și rezonanța cauzei contează, dar și suma prejudiciului este un record pentru Moldova. Ministerul Justiției a declarat deja că nu este de acord cu această decizie a instanței și că se va adresa către Curtea de Apel Chișinău.

E curios, care va fi suma prejudiciului moral pe care o va stabili instanța pentru ostașul recrut, care a refuzat să revină în armată din cauza bullyng-ului și și-a făcut coming out-ul în calitate de homosexual. Remarcăm că acesta a dat în judecată Ministerul Apărării. Totodată, a menționat că, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a recomandat Ministerului Apărării să-i prezinte tânărului scuze, pe care acesta așa și nu le-a auzit.

În ce privește judecătorii, anul acesta, 58 de magistrați de la instanțe de nivelul unu și doi urmează să-și verifice starea de sănătate, procedură care include și evaluarea psihologică și cea psihiatrică. În baza acestei verificări, CSJ ia decizia privind capacitatea de exercitare a funcției de judecător.


Tragedia din Turcia și din Siria

Pe parcursul întregii zile de ieri, 8 februarie, salvatori din toată lumea au continuat lucrările de curățare a dărâmăturilor din Turcia și din Siria. Numărul victimelor din aceste țări a depășit 11 mii de persoane și această cifră continuă să crească. În fiecare imagine, în fiecare înregistrare de la locul dezastrului — durere și disperare, dar și bucurie și compasiune atunci când salvatorii reușesc să găsească supraviețuitori.

MAEIE a informat că în Turcia și-au pierdut viața și cetățeni de-ai Moldovei — o femeie de 36 de ani și doi copii ai săi. Deocamdată nu se știe, unde se află alți 27 de cetățeni ai Moldovei care, potrivit ambasadei noastre, trăiesc în această regiune.

Salvatorii noștri au ajuns deja la locul dezastrului și au început să lucreze. Ei se vor afla în Turcia cel puțin șapte zile și, alături de alte câteva mii de salvatori, vor acorda ajutor sinistraților. Iar în Moldova, mitropolitul Vladimir s-a rugat pentru victimele cutremurului, în timp ce în Găgăuzia a fost inițiată colectarea de fonduri pentru sinistrați. Mai devreme, drapelele de stat din autonomie au fost coborâte în bernă, în semn de solidaritate.


Pe scurt, despre ceea ce va fi astăzi

  • José Fernández, Subsecretarul de stat al SUA pentru creștere economică, energie și mediu, va efectua o vizită în Republica Moldova. Oficialul va avea întrevederi cu reprezentanți ai guvernului și ai mediului de afaceri. Acesta se va afla la Chișinău până la 10 februarie.
  • La ora 10:00, în parlament vor începe consultări publice asupra proiectului de lege cu privire la modificarea art. 11 din Legea cetățeniei Republicii Moldova (Dobândirea cetățeniei prin naștere).
  • La ora 15:00, va începe ședința guvernului. Agenda cabinetului de miniștri conține 13 chestiuni, inclusiv aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la instituirea custodiei și asigurarea organizării și funcționării Serviciului de tutelă/curatelă (documentul va delimita custodia, tutela și curatela) și cu privire la activitatea caselor de cultură din Moldova.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: