NM Espresso: despre guvernul Gavrilița în persoane, „Moldova vremurilor bune” și despre cele 45 de zile ale lui Platon
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre guvernul Gavrilița în persoane, „Moldova vremurilor bune” și despre cele 45 de zile ale lui Platon

Guvernul Gavrilița

Candidatul la funcția de premier Natalia Gavrilița și-a prezentat echipa guvernului. În articolul «Кабмин в лицах» („Cabinetul de miniștri în persoane”), NM a relatat, ce se știe despre viitorii miniștri ai Moldovei și de ce aceștia vor fi 13 și nu nouă, ca în executivul actual.

La fel, Gavrilița a publicat programul de activitate a guvernului intitulat „Moldova vremurilor bune”. „Vremurile bune” presupun combaterea corupției și a crizei, majorarea pensiei minime și a numărului de locuri de muncă, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, colaborarea cu NATO și integrarea în UE.

Vineri, 6 august, Gavrilița va prezenta deputaților parlamentului programul și candidații la funcția de ministru. Pentru a fi numit, noul cabinet de miniștri să fie votat de 51 de deputați. PAS, care a format noul guvern, are 63 de mandate de deputat.

Bani

Consiliul Guvernatorilor FMI a aprobat distribuirea a 650 miliarde de dolari țărilor membre ale fondului, dintre care 275 miliarde de dolari sunt destinate țărilor în curs de dezvoltare, inclusiv Moldovei. Cei de la FMI au menționat că acești bani „ar trebui să crească lichiditatea și rezervele tuturor țărilor membre ale fondului”, dar și să stabilizeze economia mondială. Până la sfârșitul lunii august, Moldova ar putea deja să primească 236 milioane de dolari de la FMI, chiar „fără un memorandum și fără niciun fel de condiții”.

Iar primăriile din Ceadîr-Lunga și Sângerei au decis să emită obligațiuni locale. Cu banii împrumutați de la populație, primăriile intenționează să construiască apeducte și să repare drumuri. NM a relatat, prin ce se deosebesc obligațiunile locale de cele de stat, care este profitabilitatea acestora și dacă există vreun risc în cazul achiziției lor.

Sandu

Cei din administrația președintelui țării au comunicat că vizita de două zile în Georgia a delegației Moldovei în frunte cu Maia Sandu a costat bugetul 23,7 mii de lei. Cea mai mare parte din acești bani s-a cheltuit pentru procurarea biletelor de avion.

Absolvenții și universitățile

Cei mai mulți liceeni din Moldova, care au absolvit 12 clase, încearcă să-și continue studiile în instituțiile universitare. În articolul «Лишь немногие абитуриенты хотят учиться дома» („Puțini sunt pretendenții la studii superioare, care doresc să învețe acasă”), NM a relatat, unde și de ce pleacă la studii absolvenții liceelor din Moldova.

Platon

Veaceslav Platon a declarat că, plecând peste hotare, a profitat de dreptul său de a părăsi Moldova în decurs de 45 de zile după ce dosarul în care a fost extrădat a fost finalizat în fond. Platon a răspuns astfel oponenților săi care s-au indignat de faptul că el a părăsit țara fără niciun impediment.

Imunizare

Câteva sute de reprezentanți ai bisericii ortodoxe au protestat marți, în centrul Chișinăului, împotriva imunizării obligatorii anti-COVID. Credincioșii și slujitorii bisericii au venit cu pancarte: „Corpul meu – decizia mea”, „Moldova spune nu vaccinării obligatorii” (reportaj foto și stream NM de la protest).

Mai târziu, cei de la Ministerul Sănătății au precizat că în Moldova nu a fost introdusă imunizarea obligatorie. Iar cerința Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică de a imuniza până la 1 septembrie 70 la sută din angajații instituțiilor și întreprinderilor este doar un îndemn de a accelera procesul de vaccinare. În același timp, autoritățile țării noastre intenționează să aprobe imunizarea copiilor de 12-16 ani cu Pfizer și Moderna, când aceste vaccinuri vor fi în cantitate suficientă în Moldova.

Situația epidemiologică

161 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore. Cele mai multe cazuri s-au depistat în Chișinău (45) și Cahul (35). Din cauza complicațiilor provocate de COVID, patru persoane au decedat în ultimele 24 de ore. 1284 de persoane bolnave continuă să se trateze, 59 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 14 – conectate la aparatele de respirație asistată.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 4 august

  • Va avea loc ședința Consiliului Audiovizualului;
  • Ministerul Sănătății va lansa campania „Vaccinează-te pentru ca viața să revină la normal”;
  • „Juriștii ortodocși” vor susține o conferință de presă despre discriminarea persoanelor nevaccinate.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: