NM Espresso: despre pelerinajul „pentru suflet” al lui Dodon, indignarea lui Sandu provocată de numirea noului șef al Curții de Apel și imunizarea în masă împotriva COVID
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre pelerinajul „pentru suflet” al lui Dodon, indignarea lui Sandu provocată de numirea noului șef al Curții de Apel și imunizarea în masă împotriva COVID

Epidemia: situația

534 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în Moldova, după ce s-au procesat 2572 de teste. Numărul total al celor care s-au contaminat a crescut până la 38906 persoane. 27441 dintre acestea s-au însănătoșit, 1047 au decedat (10 – astăzi). Peste 10,4 mii de pacienți continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 561 dintre ei fiind în stare gravă, iar 29 – conectați la aparatele de respirație asistată.

OMS consideră că imunizarea în masă împotriva coronavirusului nu va începe mai devreme de mijlocul anului 2021. De notat că în prezent, la nivel mondial, zece vaccinuri sunt în cea de-a treia etapă de testări clinice.

Guvernul și medicii

Guvernul a propus să fie anulată îndemnizația de 16 mii de lei pentru lucrătorii medicali care s-au contaminat cu coronavirus. Guvernul a motivat acest lucru prin faptul că medicii primesc plăți lunare pentru activitate în condiții de risc pentru sănătate, că de la 1 septembrie s-au majorat cu 30% salariile lucrătorilor medicali și că acum nu mai există insuficiență de mijloace de protecție.

Inițiativa guvernului a fost criticată de Federația Sindicală „Sănătatea”, numind-o „inadmisibilă”.

Președintele Igor Dodon a spus că nu va semna această lege și că se îndoiește că aceasta va fi aprobată de parlament.

„Președintele răspunde”

Dodon consideră că până la sfârșitul anului, Moldova ar putea încheia noile negocieri cu Rusia cu privire la creditul de 200 milioane de euro. El mai susține că de data aceasta, parlamentul Moldovei va aproba acordul de împrumut: „Cred că noi vom reuși să obținem numărul necesar de voturi”.

Dodon a mai povestit despre vizita sa recentă pe muntele Athos. Potrivit afirmațiilor președintelui, el a fost acolo pe cont propriu și că a cheltuit bani doar pentru drum, pentru că pelerinii sunt cazați gratuit în mănăstirile de pe Athos. Dodon a reamintit că merge pe Athos în fiecare an: „Acesta este un pelerinaj pentru suflet, este personal și nu de stat. Eu merg încolo să mă rog”.

Dodon și-a exprimat nedumerirea în legătură cu comentariile despre ordinele pe care le-a înmânat ministrului sănătății, Viorica Dumbrăveanu și judecătorului CC, Vladimir Țurcan. El a menționat că distincțiile de stat au fost acordate nu numai reprezentanților „echipei” sale. Potrivit lui, au primit ordine „toți cei care au meritat”. 

Procuratura și cadrele

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale va fi condusă de Ion Caracuian. Consiliul Superior al Procurorilor a luat o decizie în acest sens. Din luna decembrie anul trecut, el a asigurat interimatul acestei procuraturi. Iar până atunci, Caracuian a fost șef al Secției combatere tortură din cadrul Procuraturii Generale.

Judecătoriile și cadrele

Igor Dodon a semnat decretul de numire a judecătorului Vladislav Clima în funcția de șef al Curții de Apel Chișinău. Clima este cunoscut prin faptul că a lăsat în vigoare decizia instanței primare privind anularea alegerilor primarului de Chișinău, la care a câștigat Andrei Năstase. Un an mai târziu, în toamna anului 2019, tot el a validat mandatul lui Năstase.

Numirea lui Clima a indignat-o pe Maia Sandu, lider PAS. Ea a promis că, după ce va deveni președinte, nu va accepta în funcții judecători corupți.

ONG și legea

Noua lege despre ONG-uri a intrat în vigoare în Moldova. Adoptarea ei nu a trecut fără scandal. În versiunea finală a legii a apărut o prevedere care interzice ONG-urilor să presteze servicii – cu plată și gratuite – politicienilor și partidelor politice în perioada alegerilor. Opoziția a contestat deja această prevedere la Curtea Constituțională. În articolul «TV8 пропустил удар» („TV8 a ratat lovitura”), NM a încercat să înțeleagă logica acestor interdicții, dar și cine va fi lovit.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: