Ion Chicu
Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre remanierile de cadre în guvern, adresarea lui Năstase către „bărbații puternici” și reducerea tarifului la gaze

Epidemia: situația

861 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au procesat 3632 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au îmbolnăvit de coronavirus de la începutul epidemiei a crescut până la 73 321 de persoane. 53 816 dintre acestea s-au însănătoșit, 1729 au decedat (19 — astăzi). Peste 17,7 mii de persoane care s-au contaminat continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 803 dintre ele fiind în stare gravă, iar 44 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Ministerul Sănătății consideră că în ultima săptămână, situația privind coronavirusul în Moldova s-a îmbunătățit. Potrivit afirmațiilor Vioricăi Dumbrăveanu, șefa de la MS, s-a redus numărul pacienților cu formă gravă de COVID, dar și cel al pacienților conectați la aparatele de respirație asistată și al celor care se tratează la domiciliu. De notat că cifrele indicate de dna ministru nu coincid cu cele din statisticile prezentate zilnic de Ministerul Sănătății.

Electorala

Candidatul Partidului DA la funcția de președinte, Andrei Năstase afirmă că președintele Igor Dodon, care concurează pentru un nou mandat, pregătește «o fraudă fără precedent» a alegerilor. În legătură cu aceasta, Năstase a făcut apel către «toți bărbații puternici» să meargă în ziua alegerilor la secțiile de votare pentru a nu permite «transportul organizat al alegătorilor».

Iar CEC a anunțat că în trei localități din Moldova, secțiile de votare vor fi amplasate în corturi care vor fi oferite de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Potrivit informațiilor CEC, în aceste localități nu au fost identificate încăperi care ar corespunde cerințelor de securitate pentru perioada epidemiei.

Alegerile și guvernul

După alegeri, vor avea loc remanieri de cadre în guvern. Această declarație îi aparține lui Igor Dodon. El a subliniat faptul că Ion Chicu va rămâne în funcția de premier. Dodon a mai adăugat că remanierile vor viza ambele partide de la guvernare — PSRM și PDM.

După aceasta, s-a anunțat că Oleg Țulea va părăsi postul de ministru al afacerilor externe. Acesta va reveni în funcția de ambasador al Moldovei în Ungaria.

Iar candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la funcția de președinte, Octavian Țîcu a anunțat, pe cine intenționează să invite la funcția de prim-ministru al Moldovei dacă va câștiga alegerile. Țîcu și-ar dori ca guvernul moldovenesc să fie condus de fostul președinte al României, Traian Băsescu, care se va ocupa de unirea Moldovei cu România.

Gazele

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici se va reduce cu 10,7% — de la 4895 de lei până la 4298 de lei pentru o mie de metri cubi, conform deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Curios e faptul că prețul de achiziție a gazelor s-a micșorat încă în această primăvară, dar «Moldovagaz» s-a adresat către ANRE cu cererea despre reducerea tarifului abia în luna septembrie. Drept urmare, tariful a fost micșorat cu patru zile înainte de alegeri.

NM a studiat, cum darea în exploatare a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău ar putea influența poziția Moldovei la negocierile cu «Gazprom» privind noul contract. Despre aceasta, dar și despre modul în care conectarea la sistemul de transport al gazelor din Uniunea Europeană va spori securitatea energetică a țării și va crea premise pentru reducerea tarifelor, aflați din articolul «Вектор газа» («Vectorul gazelor»).

Din Elveția până în Moldova

Poate fi menținută stabilitatea politică într-un stat multietnic? Poate oare o țară mică să-și păstreze neutralitatea? Ar trebui oare să se țină cont la alegeri de opinia locuitorilor din astfel de regiuni, cum este Transnistria? Despre toate acestea, ne-a vorbit într-un interviu pentru NM Filippo Lombardi, fostul președinte al Consiliului Statelor Confederației Elvețiene.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 29 octombrie

  • Igor Dodon va veni cu o declarație în cadrul emisiunii «Dodon Răspunde».
  • Vor avea loc ședința Curții Constituționale și cea a Consiliului Superior al Procurorilor.
  • Președintele CC, Domnica Manole va susține un briefing.
  • Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și Asociația Obștească «Combatantul» vor susține conferințe de presă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Decis: gaz mai scump din septembrie. Protest în fața ANRE în timpul aprobării noului tarif (VIDEO)

Gazele naturale se scumpesc cu aproape 6 lei pentru consumatorii casnici. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, față de 14,42 lei în prezent. Decizia a fost luată pe 21 august, pe fundalul unui protest desfășurat în fața instituției, la care au participat inclusiv deputați din opoziție, precum și lideri ai partidelor extraparlamentare.

Decizia ANRE

Prețul gazelor naturale, furnizate de „Energocom” consumatorilor conectați la rețelele de joasă presiune, va fi de 18,79 lei pentru un metru cub, fără TVA. Cu TVA inclus, prețul va fi aproximativ 20,30 lei. Astfel, gazele se scumpesc cu aproximativ 5,88 lei pentru un metru cub.

Tariful aprobat de ANRE este mai mic decât cel solicitat de „Energocom”. Compania a cerut un preț de 19,37 lei pentru un metru cub fără TVA sau 20,93 lei cu TVA inclus.

În prezent, consumatorii casnici achită 13,35 lei pentru un metru cub de gaze fără TVA sau 14,42 lei cu TVA inclus.

Hotărârea ANRE va intra în vigoare la 1 septembrie 2026.

Protestul din fața ANRE în timpul aprobării noului tarif

Decizia ANRE a fost luată pe fundalului unui protest în fața instituției. La protestul din fața ANRE au participat inclusiv reprezentanți ai Partidului „Democrația Acasă”, printre care și deputatul Vasile Costiuc, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, fosta deputată PAS, Olesea Stamate, precum și liderul Partidului Social Democrat European, Vasile Bumacov.

„Vrem, în primul rând, să știm pentru ce plătim”, a spus Stamate.

Deputatul Vasile Costiuc a spus că se majorează „fără nicio argumentare” prețurile la gazele naturale.

Explicația ANRE

Într-un comunicat de presă, Agenția a declarat că principalul factor care a determinat revizuirea prețurilor îl constituie majorarea costului de procurare a gazelor naturale.

„Asupra prețurilor de procurare au exercitat presiuni suplimentare riscurile generate de conflictul din Orientul Mijlociu, apropierea sezonului rece și cererea mai mare de gaze naturale reieșită din necesitatea completării stocurilor pentru sezonul 2026-2027, concurența pentru volumele disponibile de gaze naturale lichefiate (GNL), precum și disponibilitatea limitată a unor surse de aprovizionare. Costul gazelor naturale luat în calcul nu reprezintă exclusiv prețul de achiziție; acesta include cheltuielile aferente transportului, injecției, stocării și extragerii gazelor naturale din depozite, precum și alte costuri conexe și cheltuielile de logistică până la hotarul Republicii Moldova”, a comunicat instituția.

Potrivit ANRE, „scenariul de menținere a prețurilor actuale sau amânarea deciziei de ajustare, în condițiile creșterii costurilor reale de procurare a gazelor naturale, ar conduce la acumularea în continuare a unor pierderi semnificative (devieri negative) pentru furnizor”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: