NM Espresso: despre sărăcia din Moldova, scandalul provocat de scrisoarea Veronicăi Dragalin și «neutralizarea» partidului Șansă

Moldova: sărăcie și resursele energetice

Creșterea prețurilor la energie în Moldova a dus la o creștere a sărăciei în țară de la 28,2% la 35,3%. Aproximativ o treime dintre locuitorii Republicii Moldova nu-și permit să-și încălzească locuința. Această cifră este de patru ori mai mare decât media UE. În comparație cu sezonul de încălzire 2020/2021, în sezonul 2023/2024 tariful la gaz a crescut de patru ori, la încălzire — de 1,7 ori, la energie electrică — cu 40%, iar prețul lemnelor pentru foc a crescut cu 30%. Astfel de date au fost prezentate de către Banca Mondială într-un raport privind asigurarea cu resurse energetice a populației Republicii Moldova. De asemenea, Banca Mondială a oferit și recomandări autorităților moldovenești în acest sens.

Între timp, Guvernul a aprobat începerea negocierilor și semnarea unui acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind acordarea unui împrumut în sumă de 50 de milioane de dolari pentru sporirea eficienței energetice a 46 de școli moldovenești. Proiectul este planificat să fie implementat până în 2029.


Scandal cu scrisoarea Veronicăi Dragalin

Procuratura Anticorupție a confirmat autenticitatea scrisorii prin care Veronica Dragalin pune la îndoială integritatea Tatianei Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting a judecătorilor, acuzând-o că are legături cu Veaceslav Platon și unul dintre avocații lui Șor, Aureliu Colenco.

Platon și Colenco au declarat că nu au avut nicio legătură cu Răducanu. Iar avocatul lui Șor și-a exprimat regretul că «așa o personalitate onestă, principială, cinstită, în așa hal și mod este ponegrită. Eu mă gândesc că ea nu este comodă cuiva și asta e legat de niște numiri în funcții-cheie în Republica Moldova».

Potrivit Centrului de Resurse Juridice din Moldova, scrisoarea lui Dragalin este o încercare a procurorilor PA de a împiedica o evaluare independentă a integrității acestora. Centrul a ieșit în apărarea Tatianei Răducanu, pe care «toată lumea o cunoaște ca fiind o persoană cinstită și curajoasă». În plus, centrul este de părere că Dragalin a admis mai multe încălcări a legii în raport cu Răducanu, printre care divulgarea ilegală a detaliilor dintr-un dosar penal.

Deputata PAS, Olesea Stamate, a publicat pe rețelele de socializare o parodie a scrisorii lui Dragalin, în care a ridiculizat munca Procuraturii Anticorupție.


Concurs pentru funcția de Procuror General

Pentru funcția de Procuror General al Republicii Moldova concurează patru candidați: șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, procurorul Anticorupție, Alexandru Cernei, procurorul general interimar, Ion Munteanu, și fostul lector universitar Grigore Vornicescu. Toți patru au depus dosarele pentru noul concurs pentru acest post.


Șor și «Șansă»

Inspectoratul General al Poliției a declarat că a deschis un dosar penal împotriva «curierilor lui Șor». Aceștia sunt acuzați de introducere în țară prin contrabandă a sumei de 130 de mii de dolari «în interesul unui grup criminal». Banii au fost aduși de la Moscova.

Iar Ministerul Justiției s-a adresat în judecată cu o cerere de a interzice pentru șase luni activitatea partidului Șansă, afiliat lui Ilan Șor, din motivul că conducerea partidului a furnizat date incomplete despre activitățile partidului ceea ce constituie o încălcare a legii.

Liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, a spus că partidul a furnizat toate documentele solicitate, iar scopul autorităților este «neutralizarea partidului» înaintea alegerilor pentru primăriile și consiliile locale din unele localități, planificate pentru data de 19 mai.


Găgăuzia

Alexandr Tarnavschi, care a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei la începutul lunii mai, a acordat un interviu NM. Tarnavschi este cunoscut pentru că a criticat public conducerea autonomiei pentru legăturile sale cu Șor. Tarnavschi a numit demisia drept o lovitură adusă relației dintre Comrat și Chișinău și «o victorie pentru acele forțe care s-au opus reluării dialogului dintre Comrat și Chișinău». Potrivit lui, deteriorarea relațiilor a început după ce Evghenia Guțul a devenit bașcan.


Transnistria

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului, Oleg Seberean și Vitalii Ignatiev, se vor întâlni pe 17 mai la biroul misiunii OSCE din Bender pentru a discuta, inclusiv, perspectivele viitoare ale procesului de negocieri.


CEDO și Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câștig de cauză fostului ministru de interne, Oleg Balan. CEDO a constat că statul i-a încălcat acestuia dreptul la «respectarea vieții sale private şi de familie, a domiciliului și a corespondenței», atunci când nu i-a făcut dreptate lui Balan după ce a fost defăimat de politicianul Renato Usatîi.

Potrivit deciziei CEDO, Moldova trebuie să-i achite suma de 1500 de euro ca și prejudiciu moral.


Din străinătate

A avut loc o tentativă de asasinat asupra vieții primului ministru al Slovaciei, Robert Fico. Acesta a fost împușcat de mai multe ori când ieșea de la o ședință de Guvern. Fico se află în stare gravă în spital, atacatorul a fost reținut. Dorin Recean a condamnat incidentul.


Ce ne așteaptă astăzi?

  • La ora 09:00 se întrunește Consiliul Superior al Magistraturii;
  • La ora 10:00 începe ședința Parlamentului;
  • «Forumul gazelor naturale: de la monopol la piața liberă» începe la ora 10:30.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Irina Vlah s-a apucat de cântat: politiciana a lansat o dedicație muzicală pentru PAS

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie.

Membrii partidului au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

„În aceste clipuri am transmis emoțiile oamenilor pe care îi întâlnim în toată țara și, mai ales, speranța uriașă că pe 28 septembrie vom reda Moldova cetățenilor ei”, menționează Vlah.

Solicitat de NewsMaker pentru un comentariu, serviciul de presă al PAS a declarat că nu comentează acțiunea Partidului „Inima Moldovei”.

Menționăm că mandatul actualului Parlament se va încheia în iulie. Speakerul Igor Grosu a declarat la la RLIVE TV că a avertizat Guvernul că până atunci trebuie prezentate și votate toate proiectele importante.

***

Precizăm că Irina Vlah și-a început cariera politică în Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Aceasta a reprezentat formațiunea în Parlament din 2005 până în 2014. În anul 2014, Vlah a părăsit fracțiunea comuniștilor, acuzând-o de colaborare cu alianțele pro-europene de atunci, iar în 2015 a ieșit inclusiv din PCRM.

Vlah a concurat pentru prima dată la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei în 2015, în calitate de candidat independent, susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Vlah a câștigat scrutinul respectiv, dar și pe următorul, conducânt astfel autonomia găgăuză până în 2023. După încheierea celui de-al doilea mandat de guvernatoare, a declarat în repetate rânduri că nu va ieși din politică, a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să scrie și să vorbească în limba română și chiar și-a scris o autobiografie. Atunci, mulți experți au început să vorbească despre ambițiile prezidențiale ale Irinei Vlah.

Irina Vlah a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova în scrutinul din 20 octombrie 2024. Potrivit rezultatelor finale, ea a acumulat circa 83 mii de voturi, adică aproape 5,4% din sufragii, nereușind să ajungă în turul II de scrutin.

În noiembrie 2024, ️Irina Vlah a anunțat constituirea Partidului Republican „Inima Moldovei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: