Facebook/Dorin Recean

NM Espresso: despre scandalul de spionaj din Moldova, redresarea economiei și construcția noului stadionului național

Scandal de spionaj

În Moldova s-a produs un scandal de spionaj. Publicația The Insider a publicat o anchetă conform căreia fostul șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, raporta regulat serviciilor secrete militare din Rusia despre situația politică internă din țară și transmitea date despre vizitele reprezentanților Ministerului Apărării ucrainean, care au cumpărat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate. Jurnaliştii au obţinut acces contul de Telegram a lui Gorgan. Serviciul de Informații și Securitate din Moldova a confirmat aceste informații și a asigurat că monitorizează îndeaproape riscurile de securitate.

Administrația prezidențială a calificat incidentul drept crimă împotriva statului și a subliniat că asemenea fapte trebuie pedepsite în cel mai sever mod. Administrația a mai adăugat că Maia Sandu l-a destituit din funcție pe Igor Gorgan în 2021, iar acum i se vor retrage toate gradele militare și premiile de stat.

Gorgan conduce acum serviciul de securitate la Oficiul ONU pentru Refugiați din Chișinău (UNHCR). Organizația a raportat că a fost suspendat temporar din funcție și a fost declanșată o anchetă internă.

Și Ministerul Apărării al Republicii Moldova a comunicat că verifică cu atenție informațiile de la jurnaliști și a promis că va «pedepsi cu strictețe orice abatere de la lege comisă de angajați».


Moldova și UE

În acest weekend, se desfășoară alegerile pentru Parlamentul European. Autoritățile moldovenești îi îndeamnă pe moldovenii cetățeni UE să voteze la aceste alegeri, menționând că de ei depinde soarta Uniunii Europene și extinderea ei ulterioară. NM a scris un Ghid, în care relatează ce fel de alegeri sunt acestea, ce reprezintă candidații precum și cine și unde poate vota în Moldova.

Între timp, deputații din prima legislatură a Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic s-au alăturat Pactului «Pentru Europa», care a fost semnat recent de peste zece partide pro-europene din Republica Moldova, inclusiv de partidul de guvernământ PAS.


Economie

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a exprimat opinia că economia Republicii Moldova a început să se redreseze pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, menționând investițiile private și creșterea producției industriale drept factori favorabili. Potrivit acestuia, reducerea tarifelor la energia electrică și a dobânzilor bancare au contribuit semnificativ la redresarea economică. Piața principală pentru produsele moldovenești, după cum a subliniat Alaiba, este Uniunea Europeană.

Ministrul a mai spus că firma Knauf va construi o fabrică de producție de gipscarton la Bălți. Produsele fabricii vor fi exportate în Ucraina și România.


Hotărâri de Guvern

Guvernul a făcut modificări la lista documentelor de care au nevoie străiniipentru a intra în Moldova. Modificările se aplică rezidenților țărilor care nu au nevoie de viză pentru a intra în țară.

De asemenea, Cabinetul de Miniștri a aprobat noi măsuri de sprijinire a tinerilor profesioniști care activează în domeniul medicinei, culturii și educației. Pentru absolvenții universităților de medicină se asigură compensații pentru cheltuielile pentru închirierea locuinței și transport, pentru tinerii profesori — sporuri salariale, pentru lucrătorii culturii — compensații de 120 mii lei.


Stadionul Național

Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu echipa națională de fotbal. La întâlnire, el a menționat că «Moldova este una dintre puținele țări din Europa care nu are un stadion național», dar Guvernul s-a angajat să construiască unul. Potrivit lui Recean, vorbim de o arenă modernă UEFA categoria 4, cu o capacitate de 20-25 de mii de locuri, care va îndeplini toate standardele internaționale. Săptămâna viitoare ministrul Educației, Dan Perciun, și ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, vor veni cu mai multe detalii la acest subiect.


În jurul lui Șor

Audierile din cadrul dosarului de finanțare ilegală a partidului neconstituțional Șor continuă la Judecătoria sectorului Buiucani. Unul dintre martori a spus că a fost pe lista persoanelor care au donat bani partidului, dar de fapt nu a făcut acest lucru, semnătura lui lipsind de pe document.

În același timp, câțiva dintre susținătorii lui Șor, spun că «nu li se permite să iasă din țară». Urmau să meargă la Moscova pentru congresul blocului Victorie. Potrivit acestora, li s-a «refuzat intenționat» îmbarcarea la cursa Chișinău-Erevan.


Ecologie

Pe 5 iunie, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Mediului. Cu această ocazie, președinta Maia Sandu a afirmat că trebuie acordată mai multă atenție problemelor de mediu: «Un mediu sănătos nu este un lux, ci o necesitate vitală».

Șefa statului a remarcat că în 2023 au fost sădite 7 mii de hectare de pădure”, ceea ce este semnificativ mai mult decât în 2022.

În Moldova, între timp, pe lângă recensământul populației, are loc și un recensământ al cuiburilor de berze. În ultimele două săptămâni, lucrătorii de la Societatea pentru Protecția Păsărilor și Naturii au reușit să contabilizeze 106 cuiburi.


Ce ne așteaptă astăzi:

  • Moldova Digital Summit va începe la ora 09:00;
  • Parlamentul se va întruni la ora 11:00;
  • La ora 15:00 va avea loc un eveniment pe tema accesibilității patrimoniului cultural.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN

Fostul președinte al Siriei, Bashar al-Assad, condamnat la moarte. Se află în exil în Rusia

Fostul președinte al Siriei, Bashar al-Assad, fratele său Maher al-Assad și vărul lor Atef Najib au fost condamnați la moarte după ce au fost găsiți vinovați de crime comise în timpul războiului civil care a durat aproape 14 ani, scrie Al Jazeera.

Curtea Penală a IV-a din Damasc a decis, marți, 11 august, condamnarea lui Bashar al-Assad, înlăturat de la putere în decembrie 2024 și aflat în prezent în exil în Rusia, pentru omor cu premeditare, tortură și crime împotriva umanității. Sentința a fost pronunțată în lipsa acestuia.

Instanța l-a condamnat, de asemenea, la moarte, în lipsă, pe fratele său mai mic, Maher al-Assad, pentru omor cu premeditare și tortură.

Atef Najib, fostul șef al securității politice din provincia Daraa, în sudul Siriei, arestat în ianuarie anul trecut, a fost condamnat la moarte pentru „crime împotriva umanității”.

Najib, care a coordonat reprimarea violentă a protestelor din Daraa în 2011 – eveniment ce a declanșat revolta și ulterior războiul civil – a fost prezent în sala de judecată, într-o cușcă, îmbrăcat în uniformă de deținut, în momentul pronunțării sentinței.

Potrivit instanței, acesta a fost găsit vinovat de omor, inclusiv de „uciderea intenționată a copiilor cu vârsta sub 15 ani”, precum și de „tortură care a dus la moarte”.

Judecătorul a declarat că Najib a negat acuzațiile și nu a manifestat „nicio urmă de remușcare”, mai scrie sursa citată.

Mai mulți foști oficiali militari și din serviciile de securitate care au fugit din Siria au fost, la rândul lor, condamnați la moarte în lipsă. Printre aceștia se numără fostul ministru al Apărării, Fahd al-Freij, și fostul șef al serviciului de informații militare din Daraa în 2011, Louay al-Ali.

Primul verdict al noilor autorități siriene

Sentința împotriva lui Bashar al-Assad și a rudelor sale este prima pronunțată de autoritățile de tranziție, care au început în acest an să judece foști oficiali ai regimului.

Judecătorul al-Aryan a declarat că mărturiile martorilor au demonstrat rolul lui Bashar al-Assad în comiterea crimelor, în calitate de „principal factor de decizie”, susținând că acesta a folosit instituțiile statului pentru a facilita săvârșirea lor.

Potrivit corespondentului Al Jazeera la Damasc, hotărârea „va aduce multă alinare poporului sirian” și va contribui la procesul de vindecare al societății.

„Este ceva ce sirienii așteaptă de foarte mult timp. Vor să îi vadă trași la răspundere pe cei care le-au torturat copiii, i-au alungat din case și le-au distrus comunitățile”, a declarat jurnalistul.

După pronunțarea sentinței, în fața tribunalului din Damasc s-a adunat o mulțime de oameni, unii purtând fotografii ale victimelor torturii și crimelor comise în timpul războiului.

Siria cere extrădarea lui Bashar al-Assad

Autoritățile siriene au solicitat în repetate rânduri Federației Ruse extrădarea lui Bashar al-Assad, un aliat de lungă durată al Moscovei, care trăiește în prezent în exil în capitala rusă.

Cu toate acestea, deși Rusia și-a îmbunătățit relațiile cu noul guvern sirian, Moscova a refuzat până acum să îl extrădeze pe fostul lider, căruia i-a acordat azil politic.

Potrivit Al Jazeera, este puțin probabil ca Rusia să își schimbe poziția în lipsa unei evoluții politice majore între cele două state.

În schimb, oficiali ai fostului regim care se află în alte țări, inclusiv în Liban, ar putea fi returnați în Siria. Potrivit sursei citate, autoritățile de la Damasc colaborează deja cu oficialii libanezi pentru identificarea persoanelor căutate și solicită statelor în care se ascund sau sunt reținuți foști oficiali ai regimului Assad să îi extrădeze.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: