NM Espresso: despre «timpurile complicate» în Republica Moldova, «garanțiile de pace» pentru regiunea transnistreană și despre noul «val de minări» în Chișinău

Sandu, UE și «timpurile complicate» 

Președintele Maia Sandu a mulțumit Bruxelles-ului pentru majorarea cotei la importul fără taxe vamale în UE a șapte tipuri de produse agricole moldovenești. Potrivit afirmațiilor lui Sandu, această decizie va favoriza creșterea veniturilor fermierilor din Republica Moldova, precum și majorarea salariilor și a numărului de locuri de muncă: «Este un gest de solidaritate care ne arată că în aceste timpuri complicate nu suntem singuri». 
 
Gavrilița, BM și banii 

Premierul Natalia Gavrilița a solicitat Băncii Mondiale (BM) acordarea unei finanțări nerambursabile pentru a susține populația Republicii Moldova în aceste timpuri complicate. Premierul și-a expus această solicitare în cadrul întrevederii de la Washington cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpas. Totodată, Gavrilița a dat asigurări că Republica Moldova rămâne ferm angajată în procesul de reformare a sectoarelor-cheie. Iar Malpas a subliniat că Banca Mondială va rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova, cu contribuții esențiale în depășirea dificultăților existente. 
 
Transnistria, «garanții de pace» în UE 

Vadim Krasnoselski, liderul administrației de la Tiraspol, intenționează să propună participanților la procesul de negocieri în formatul «5+2» să semneze un document cu privire la garanții de pace și de securitate pentru regiunea transnistreană: «Să semneze toți, dacă tot vorbesc despre pace. Să-și pună semnătură și astfel să garanteze pacea pe pământul nostru». 

În timp ce Tiraspolul cere «garanții de pace», Chișinăul discută chestiunea transnistreană la Bruxelles. Și este dispus să identifice noi abordări pentru reglementarea conflictului transnistrean în legătură cu obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat la aderarea la UE. Despre aceasta a comunicat vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrean în cadrul întrevederii cu șeful diplomației europene Josep Borrell. 
 
Alegeri, votare și un singur click 

Autoritățile intenționează să aplice noi abordări și la alegeri: alegătorii vor putea să voteze în regim online. Ce-i drept, încă nu se știe, când. Dar proiectul este gata deja. NM a clarificat în articolul «Кликай или проиграешь» («Votează sau vei pierde»), cum va funcționa sistemul «e-Votare», de ce acesta prevede oportunitatea de a vota de câteva ori și despre ce fel de riscuri vorbesc și autoritățile, și experții. 
 
Dodon, judecătoriile și «ultima oară» 

Ex-președintele Igor Dodon, care se află în arest la domiciliu, cercetat pe patru capete de acuzare, a declarat că procurorii încearcă să-i interzică să discute cu jurnaliștii: «Cineva este foarte îngrijorat că eu vorbesc cu presa și îmi expun propria opinie despre toate fărădelegile autorităților. Este posibil că astăzi vorbesc cu voi pentru ultima oară». Iar instanța de judecată a amânat ședința în cadrul căreia urma să fie examinat demersul procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în privința lui Dodon. La fel, instanța a amânat examinarea cererii lui Dodon împotriva poliției, care l-a amendat pentru purtarea panglicii Sf. Gheorghe la 9 mai. 
  
Noul «val de explozii» 

Pentru a șasea oară în ultimele două săptămâni, oamenii au fost evacuați de la Aeroportul Chișinău din cauza unei alerte cu bombă. «Bomba» nu a fost găsită. Alerta a fost falsă și de această dată. Alte două «bombe» nu au fost depistate în sediul spitalului municipal «Gheorghe Paladi» și în cel al Curții Supreme de Justiție. Cei de la poliție susțin că există «câteva persoane suspecte», unele dintre acestea trăiesc peste hotare. Deci, poliția nu poate face nimic deocamdată. Dar, poate, acest «val de explozii» se va dizolva de la sine, la fel ca și noul val de coronavirus, despre care vorbesc toți. 
 
Și coronavirusul, ce-i cu el? 

Potrivit Ministerului Sănătății, numărul de îmbolnăviri cu coronavirus s-a dublat timp de o săptămână — s-au depistat 3360 de cazuri noi de contaminare. Autoritățile nu dezvăluie, câți dintre cei care au fost diagnosticați cu covid au fost internați și, de fapt, care cum arată versiunea actuală a omicron-ului. Dar acestea recomandă cu insistență să revenim la măști. 
  
Război, Ucraina, «Azovstali» 

«Două luni, în buncărul «Azovstali» — este istoria Nastei Mihileva care, împreună cu fiul său de patru ani, a trăit mai mult de două luni în buncărul uzinei din Mariupol, sub bombardamente permanente. În această perioadă, soțul său a apărat uzina fiind în componența Gărzii Naționale. Nastea a fost nevoită să treacă prin filtrare, interogatoriile organizate de serviciile speciale ruse și să afle că soțul său este rănit și se află în prizonierat. 
  
Și despre ceea ce va fi astăzi, 20 iulie 

  • IMAS va prezenta rezultatele noului sondaj «Barometrul socio-politic. Iulie 2022».
  • Ministerul Sănătății va organiza o ceremonie de primire a 30 de ambulanțe noi.
  • Maia Sandu va înmâna drapelul de stat selecționatei moldovenești care va prezenta țara noastră la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovacia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: