presedinte.md

NM Expresso: despre moartea lui Ion Druță, întrevederea dintre Sandu și Nolan și soarta portului Giurgiulești

Moldova l-a pierdut pe Ion Druță 

Scriitorul și dramaturgul moldovean Ion Druță s-a stins din viață. Informația a fost făcută publică de către directorul editurii Cartier, Gheorghe Erizanu, care a dezvăluit și copia electronică a testamentului lui Druță. Scriitorul menționează că își dorește să fie înmormântat la Soroca, la Lumânarea Recunoștinței. Ministrul Culturii Sergiu Prodan a declarat că Ministerul este gata să ofere ajutor familiei lui Ion Druță, în cazul în care vor dori să facă înhumarea în Moldova. Un mesaj de condoleanțe a publicat și președinta Maia Sandu. Aceasta a menționat că «Ion Druță a fost mesagerul Moldovei în lume, atunci când limba și cultura noastră erau prigonite la ele acasă».


Sandu și Nolan

Președinta țării a avut o întrevedere cu scenaristul, regizorul și producătorul american Jonathan Nolan, fratele celebrului regizor Christopher Nolan, care a vizitat Moldova la invitația ministrului Culturii, Sergiu Prodan. Sandu și Nolan au discutat despre posibilitatea dezvoltării industriei creației în Moldova, susținerea industriei cinematografice și atragerea proiectelor internaționale în țara noastră.

«Președinta și-a exprimat recunoștința echipei lui Jonathan Nolan, Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului SUA pentru sprijinul oferit în creșterea vizibilității și atractivității Republicii Moldova în proiecte culturale de anvergură și pentru crearea unor condiții favorabile tinerilor profesioniști din domeniile creative de a se manifesta plenar aici, acasă, dar și în proiecte internaționale importante», se arată în comunicatul Președinției.


Noul ministru a depus jurământul

Petru Rotaru este noul ministru de Finanțe al Republicii Moldova. Acesta a depus jurământul în fața președintei țării.


La anul, fără taxă aeroportuară? 

Ministrul Infrastructurii Andrei Spînu a menționat că, din 2024, nu va mai exista taxa de modernizare a aeroportului. De asemenea, autoritățile planifică să investească €200 mln pentru modernizarea aerogării. Acest lucru ar urma să întoarcă pasagerii care în prezent preferă să zboare din Iași și nu din Chișinău. Potrivit lui Spînu, în acest an, aeroportul a trecut printr-o criză de tranziție, iar momentan nu este necesară atragerea unui investitor străin.

«Dacă astăzi începem să construim un terminal nou, el va fi operațional în 3-4 ani. Lipsa rutelor și a unui aeroport performat nu este doar o problemă în a călători dintr-o parte în altă, este o problemă de dezvoltare economică», a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.


Ce își doresc producătorii moldoveni?

În Parlament au avut loc audieri publice ale furnizorilor/producătorilor și marilor lanțuri de magazine. Autoritățile și-au propus să înțeleagă cum s-a schimbat relația dintre producători și rețelele de retail după intrarea în vigoare a legii cu privire la comerțul interior. Producătorii și reprezentanții acestora se plâng că se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la piața internă, din cauza retro bonusurilor. La rândul lor, reprezentanții rețelelor comerciale susțin că până la 70% din mărfurile de pe rafturile magazinelor sunt de producție autohtonă, iar principala probleme vizează fructele și legumele. Partidul de guvernare a menționat la finalul dezbaterilor că va fi elaborat un plan pentru creșterea capacității de concurență a producătorilor locali. Detalii — în materialul semnat de Nicolai Paholinițchi.


Ce se va întâmpla cu portul Giurgiulești? 

Premierul român Marcel Ciolacu a declarat că România intenționează să cumpere portul Giurgiulești, iar Bucureștiul a discutat deja subiectul cu BERD. Ciolacu a mai menționat că România va juca un rol-cheie în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei după sfârșitul războiului.


Diverse 

Vladimir Plahotniuc solicită Curții de Justiție a UE anularea deciziei Consiliului UE privind sancțiunile care îl vizează.

Deputații ex-Partidului «ȘOR» au contestat la Curtea Constituțională modificările la Codul Electoral, care le interzic participarea la alegeri în următorii 5 ani. CC a suspendat noile prevederi.

În cea mai recentă ediție «NM explains it all» Ecaterina Dubasova analizează ce se întâmplă în Găgăuzia și cum a reușit Șor să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește Comitetul Executiv al regiunii.


Nagorno Karabah: «republica» nerecunoscută care nu va mai exista 

Istoria teritoriului Nagorno Karabah a ajuns la o finalitate. Liderul regiunii a semnat decretul privind dizolvarea tuturor instituțiilor «de stat». După 1 ianuarie 2024, așa numita «republică» Nagorno-Karabah nu va mai exista. Populația este îndemnată să facă cunoștință cu prevederile reintegrării, formulate de Azerbaidjan. Peste jumătate din armenii care locuiau acolo au devenit refugiați, iar prim-ministrul Nikol Pașinian a declarat situația drept «epurare etnică».

Tribunalul azer a dispus arestarea fostului șef al executivului din Nagorno Karabah, miliardarul Ruben Vardanean, care este acuzat de finanțarea terorismului.


Ce se întâmplă cu Transnistria?

Chișinăul și-a manifestat protestul față de intenția Tiraspolului de a desfășura patrularea căilor ferate, inclusiv în perimetrul Zonei de Securitate, cu implicarea personalului înarmat cu pistoale. Delegații Chișinăului au cerut Tiraspolului să renunțe la abuzuri.


Externe 

Premierul Canadei Justin Trudeau și-a cerut scuze public pentru că la întrevederea cu Zelenski a fost invitat un veteran nazist. Acesta a calificat întâmplarea drept «jenantă» și «inacceptabilă».

Între timp, Zelenski i-a decorat cu distincții de stat pe președintele Parlamentului Igor Grosu și deputatul PAS Oazu Nantoi.


Ce ne așteaptă în ultima vineri a acestei luni? 

  • 09:40 Evenimentul de semnare a Acordului de aderare a Republicii Moldova la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene
  • 11:00 ședința Consiliului Audiovizualului
  • 14:00 Lansarea unui serviciu de terapie ocupațională și a unei săli multifuncționale pentru copii și tineri cu nevoi speciale

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: