Imagine simbol

Noi detalii despre accidentul de la Comrat: Sora copilei decedate, în reanimare, iar părinții – în stare gravă, la spital. Autoritățile, apel la ajutor

Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei Alexandr Tarnavschi a oferit noi detalii despre gravul accident de la Comrat, în care o fetiță de 12 ani a decedat, iar alte cinci persoane au ajuns la spital cu diverse traumatisme. Oficialul susține că în urma tragediei a avut de suferit întreaga familie a copilei decedate – părinții și sora mai mare, și ea minoră, care se află în reanimare, într-un spital din Chișinău. Într-o postare publică, Tarnavschi face apel la ajutor în susținerea victimelor tragicului accident.

Urmare a tragediei, administrația Liceului „Nicolae Tretiakov” din Comrat, pe care cele două surori îl frecventau, au anunțat o strângere de fonduri, în sprijinul familiei. Alexandr Tarnavschi s-a alăturat public apelului. Într-o postare pe o rețea de socializare, el a exprimat condoleanțe familiei îndoliate pentru pierderea suferită și a făcut apel la oameni să-i susțină, inclusiv financiar.

„Cer ajutor! Vă rog pe toți să dați dovadă de compasiune și milă, iar cine are posibilitatea – să susțineți financiar familia afectată”, a scris alesul local.

Potrivit oficialului, sora fetiței decedate, în vârstă de 16 ani, a fost internată în reanimare, într-un spital din municipiul Chișinău. Grav răniți în accidentul provocat de un tânăr de 24 de ani au fost și ambii părinți ai copilelor. La moment, ei se află în stare gravă, la spital.

Oamenii care își doresc să ajute victimele, sunt îndemnate să o apeleze pe directoarea Liceului „N. Tretiakov” din Comrat, la numărul de telefon 0 (298) 2-23-82.

***

Precizăm că gravul accident rutier a avut loc în produs în noaptea zilei de 3 august, în jurul orei 01:33. Potrivit datelor preliminare, un tânăr de 24 de ani, care conducea un BMW, a pierdut controlul volanului, iar mașina intrat pe contrasens, tamponând frontal un Renault, condus de un bărbat de 29 de ani.

În urma accidentului, ambii șoferi, precum și trei pasageri din Renault, o femeie de 35 de ani și copiii acesteia – două minore de 12 și 16 ani – precum și un pasager din BMW de 30 de ani, au fost transportați la spitalul din Comrat cu diverse traumatisme. În dimineața zilei, minora de 12 ani a decedat pe patul de spital. Vezi mai multe detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Rujeolă, meningită și toxiinfecții alimentare: bilanț îngrijorător săptămâna trecută în Chișinău

Săptămâna trecută, în municipiul Chișinău au fost înregistrate șase cazuri suspecte de rujeolă, dintre care cinci au fost deja confirmate. A fost raportat și un caz suspect de meningită meningococică. Totodată, s-a constatat o creștere a cazurilor de toxiinfecții alimentare, pe fondul temperaturilor ridicate. Informațiile au fost prezentate pe 7 iulie de șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău.

„În partea de rujeolă, din păcate încă suntem într-o perioadă în care se raportează cazuri de îmbolnăviri. În săptămâna de raportare s-au atestat 6 cazuri suspecte, dintre care la 5 deja am primit informații că au fost confirmate. Un caz încă urmează să fie confirmat prin analize de laborator”, a comunicat șeful-adjunct al Direcției.

Bolocan a adăugat că „un lucru destul de îngrijorător este că a fost raportat și un caz suspect la meningită meningococică”. „Cazul este sub supraveghere pentru a efectua în continuare toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii”, a menționat el.

Șeful-adjunct al Direcției a mai spus că, „în ceea ce privește situația altor patologii, în special în perioada respectivă, se atestă o creștere naturală la boli diareice acute”. „Pe această cale atenționăm populația să fie atentă, deoarece temperaturile ridicate duc la o alterare mai rapidă a alimentelor și tocmai din această cauză trebuie să consume alimente păstrate în mod corespunzător”, a declarat șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială.

***

Anterior, reprezentanții Ministerului Sănătății menționau că rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă. Se manifestă prin febră înaltă, ochi inflamați, frică de lumină, lăcrimare, eliminări din nas, tuse uscată iar în a treia sau a patra zi de boală se asociază cu pete roșii la nivelul pieii, care apar, inițial, în regiunea feței și a gâtului, iar apoi se extind pe tot corpul. Potrivit Ministerului, copiii nevaccinați riscă să dezvolte complicații, printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningita.

În contextul bolii meningococice, reprezentanții Ministerului Sănătății declarau anterior că aceasta este o infecție bacteriană gravă provocată de bacteria Neisseria meningitidis. Acest tip de bacterie poate cauza boli grave, de exemplu meningită (inflamarea membranelor care învelesc creierul și măduva spinării) și infecție sangvină (septicemie). Majoritatea persoanelor cu meningită își revin complet, însă în unele cazuri meningita poate provoca efecte pe termen lung, cum ar fi pierderea auzului, pierderea vederii, convulsii, probleme de memorie, probleme de echilibru și coordonare. Boala este fatală în aproximativ 10-20% dintre cazuri. Infecția meningococică se transmite aerian prin picături și, uneori, prin obiecte recent contaminate. Transmiterea este favorizată de condiţiile de aglomerare sau de contactul îndelungat cu sursa bolii. În contextul bolii, reprezentanții Ministerului Sănătății anunțau în februarie 2025 despre inițierea procedurii de achiziționare a unui lot de vaccin contra infecției meningococice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: