Colaj NM

Noi detalii despre perchezițiile în care sunt vizați trei angajați ai Asociației Medicale Teritoriale Râșcani

Procuratura a publicat noi amănunte de la perchezițiile privind certificatele de vaccinare anti-COVID-19 false de la angajații Asociației Medicale Teritoriale Râșcani a municipiului Chișinău.

Suplimentar celor peste 100 de certificate de vaccinare anti-COVID-19 false, oamenii legii urmează să investigheze și alte segmente ale faptelor infracționale, urmare a perchezițiilor din prima parte a zilei de luni.

Astfel, în cadrul perchezițiilor au fost depistate și certificate de vaccinare anti-COVID-19 care se aflau fizic în incinta I.M.S.P. A.M.T. Râșcani, valabilitatea cărora urmează să fie verificată, existând o bănuială rezonabilă că acestea ar fi fost contrafăcute.

De asemenea, au fost depistate înscrisuri de ciornă care conțineau informații ce vizau date de identitate, inclusiv IDNP anumitor persoane, mențiuni privitor la aflarea lor peste hotare. Procurorii PCCOCS bănuiesc că se urmărea sau a avut loc contrafacerea certificatelor cel puțin a unei părți a numărului persoanelor vizate în înscrisuri, așa cum astfel de date de obicei sunt indicate în formulare dedicate.

Cert este faptul că cele peste 100 certificate false au fost eliberate și conțineau date privind vaccinarea în privința unor persoane care fizic erau în afara republicii. În urma examinării și verificărilor, toate certificatele constatate false vor fi radiate din baza de date, astfel încât toate persoanele care le-au obținut urmează să fie repuse în situația inițială de până la emiterea lor frauduloasă și, deci, vor putea parcurge procedurile care se impun emiterii lor legale”, au precizat procurorii.

PCCOCS s-a referit și la confuzia creată după ce a anunțat inițial că perchezițiile au avut loc în incinta spitalului „Sfânta Treime” din Chișinău.

Acesta este nu doar în proximitatea geografică imediată a I.M.S.P. A.M.T. Râșcani, ci și au funcționat anterior în comun, ultima fiind în subordinea spitalului – confuzie pentru care ne exprimăm regretul, atât față de cadrele medicale ale instituției, cât și față de administrația acesteia”, a conchis PCCOCS.

Anterior, PCCOCS a precizat că trei lucrători medicali au fost vizați în cadrul pechezițiilor inițiate pe 7 februarie: doi asistenți medicali și un vicedirector al I.M.S.P. A.M.T. Râșcani.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Apartamente cumpărate de agenți imobiliari și ținute închise pentru prețuri mai mari? Tofan: „Este un mit”

Premierul Vasile Tofan a respins ideea că agenții imobiliari ar cumpăra apartamente și le-ar ține neocupate pentru a limita oferta și a crește artificial prețurile, după ce a fost întrebat despre cele aproape 88 de mii de locuințe neocupate din Chișinău. Oficialul a spus că acest scenariu este un mit. Declarațiile au fost făcute în cadrul Forumului Diasporei din 7 august.

În timpul evenimentului, premierul a fost întrebat despre cele aproape 88 de mii de locuințe neocupate din Chișinău, care însă nu au dus la scăderea prețurilor pe piața imobiliară, și dacă este posibil ca acestea să fie cumpărate de agenții imobiliari și ținute neocupate pentru a crește artificial prețurile.

„Ideea că agenții imobiliari (…) cumpără zeci de apartamente, fiecare dintre ele costând sute de mii de dolari, asta înseamnă că un agent imobiliar îngheață milioane de lei doar ca să limiteze oferta, este un mit. Scuze că o spun atât de direct. Eu știu că trebuie să spun alte lucruri. Eu trebuie să spun că „da, o să intervenim, o să penalizăm, o să trimitem CNA-ul, o să trimitem Consiliul Concurenței”. Adevărul este că eu cred că o să ne focusăm nu pe cauza reală a problemei. Poate să fie companii de construcții care rețin oferta, pentru că le pare că prețul nu-i destul de care îl vor ei, dar cu siguranță problema nu-i în agenții imobiliari. (…) Ideea că un agent imobiliar poate să cumpere zeci de apartamente pur și simplu nu-i economic viabilă”, a răspuns Tofan.

Referindu-se la companiile de construcții, premierul a adăugat că „aici tot trebuie să fim foarte atenți”. „Eu sunt de acord, acolo unde sunt abuzuri noi trebuie să intervenim. Dacă avem careva impresii de cartel, trebuie să intervenim. Dar, în același timp, eu ezit un pic să sar la concluzii până a avea diagnoza bine pusă la punct”, a menționat Tofan.

În continuare, premierul s-a referit la oamenii din diasporă care au cumpărat apartamente, dar nu au bani pentru reparații, iar locuințele rămân neocupate. „Cu greu au adunat banii aceștia în Italia, în Portugalia, la construcții, (…) încă n-au bani de reparație. (…) Acum noi îi spunem: „Tu de ce nu-l dai în chirie? Noi îți punem ție taxă, ca să-l dai în chirie”. Dar el spune: „Oameni buni, eu n-am bani de reparație încă, eu încă n-am adunat bani să fac reparație”, dar noi vrem deja să-l taxăm”, a spus oficialul.

Potrivit lui Tofan, „noi trebuie să fim foarte atenți” la acest subiect, ca „încercând să rezolvăm o problemă să nu creăm alta, unde o să speriem toată diaspora sau alți oameni care cu greu și-au adunat banii pentru un apartament”. „De asta, noi avem de discuții deschise și analitice pe cifre”, a conchis oficialul.

***

În Chișinău sunt aproape 88 de mii de locuințe neocupate, însă acest lucru nu a dus la scăderea prețurilor pe piața imobiliară, a scris Moldova 1. Victor Cernomorcenco, specialist în piața imobiliară, a declarat că o parte importantă dintre acestea a fost cumpărată de moldoveni stabiliți peste hotare, care le folosesc doar atunci când revin în țară. În același timp, printre locuințele neocupate se regăsesc și apartamente care nu pot fi utilizate din cauza unor probleme juridice sau a gradului ridicat de uzură. Cernomorcenco a menționat și faptul că unele blocuri de locuințe nu au finalizat procedura de recepție oficială.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: