focus.ua

Noul viceministru pentru eurointegrare al Ucrainei are 25 de ani și un salariu de 2,5 ori mai mare decât cel al lui Zelenski

De câteva zile, în Ucraina este discutată intens numirea Annei Sergheeva (25 de ani) în funcția de viceministru al politiciilor sociale pentru integrare europeană. Reieșind din CV-ul acesteia, publicat pe site-ul ministerului, tânăra are o experiență de lucru de doar câțiva ani – într-o firmă de consultanță, care acorda inclusiv servicii pentru frizerii și saloane de frumusețe, scrie portalul ucrainean Focus («Фокус»).

Anna Sergeeva a absolvit Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev, facultatea de jurnalism, iar peste doi ani a obținut un masterat în Drept. În prezent, aceasta își efectuează studiile de doctorat în jurnalism, în cadrul aceleiași universități.

În ultimii patru ani, tânăra a devenit activistă publică în domeniul incluziunii copiilor cu dizabilități fizice și psihice, susținerii vârstnicilor singuratici și a copiilor orfani.

Din august 2021 până în iunie 2022 a deținut funcția de consilier al ministrului pentru politici sociale al Ucrainei.

focus.ua

La modul practic, stagiul de muncă al Annei Sergheeva constituie o perioadă de trei ani – director al firmei de consulting „Service Revizor” (din aprilie 2019 până în iunie 2022). Compania oferă inclusiv servicii pentru frizerii și saloane de frumusețe.

Din data de 14 iunie, Sergheeva a preluat funcția de funcționar public, iar salariul ei lunar constituie 68,6 mii de grivne (circa 45 mii de lei moldovenești).

focus.ua

Potrivit Focus, conform declarației de avere a președintelui Ucrainei Vladimie Zelenski, acesta a obținut, anul trecut, un salariu lunar de 28 mii de grivne (18 mii lei moldovenești) – de 2,5 ori mai puțin decât viceministrul pentru politici sociale.



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.




Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dorin Recean

NM Espresso: La Chișinău e imposibil de respirat, autoritățile acuză Rusia de destabilizare, un om de afaceri spune care este superputerea Moldovei

În Moldova e caniculă

Astăzi începem cu vremea. Și asta pentru că în Moldova va fi cu adevărat cald: în cea mai mare parte a țării a fost emis Cod galben de pericol meteorologic. În regiunile centrale și de sud, meteorologii prognozează până la +35°C la umbră.

Căldura a afectat și calitatea aerului: la Chișinău și Bălți concentrația maximă admisă de substanțe nocive a fost depășită. Potrivit Agenției de Mediu, au contribuit la aceasta temperatura înaltă a aerului, vântul slab și radiația solară intensă. La Chișinău, nivelul dioxidului de azot a depășit norma de 2,2 ori, al oxidului de azot — de 1,4 ori, al fenolului — de 1,04 ori, iar al formaldehidei — aproape de 6 ori.

Nu este cald doar aerul. Căldura a adus cu ea și seceta: nivelul apei în râul Bâc a scăzut brusc, iar în unele locuri a dispărut complet. Cum arată acum râul și ce spun ecologiștii despre asta vedeți în reportajul Corinei Malcocean. Îl puteți urmări [aici].


Din nou despre alegeri

Între timp, se încinge și atmosfera politică. Partidul «Inima Moldovei», condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, continuă seria «protestelor creative». De data aceasta — în fața sediului Consiliului Audiovizualului (CA). Participanții la acțiune și-au lipit gurile și au acuzat Consiliul că sprijină partidul de guvernământ PAS. Vlah a promis că va dizolva autoritatea de reglementare dacă partidul său va ajunge în Parlament. CA a respins acuzațiile și a declarat că protestul are caracter electoral.

Cu acuzații au venit și alte trei partide extraparlamentare — CUB, PUN și «Vocea Poporului». Liderii acestora au declarat că sistemul electronic «Alegeri» a fost scos de sub controlul CEC și transferat Serviciului de securitate cibernetică STISC, subordonat Guvernului. Potrivit lor, acest fapt amenință independența procesului electoral. Guvernul a numit acuzațiile neîntemeiate: sistemul rămâne sub controlul CEC, iar STISC asigură doar securitatea tehnică.

Nici guvernarea nu pierde vremea. Premierul Dorin Recean, în cadrul unei conferințe CEC, a declarat că «forțe străine» încearcă să influențeze alegerile din Moldova prin «bani murdari, propagandă și manipulări digitale». El a subliniat că statul trebuie să protejeze alegerile libere și corecte. Scopul campaniilor de influență finanțate din Rusia, potrivit lui, este destabilizarea țării și coruperea alegătorilor. Recean a menționat că anterior pentru aceste scopuri se cheltuiau sume echivalente cu 1% din PIB-ul Moldovei. Raportat la o țară mare din UE, aceasta ar însemna €3 miliarde.


Șapte partide — sub amenințarea interdicției

Și din nou despre CEC. Secretara Comisiei Electorale, Dana Munteanu, a comunicat că șapte partide ar putea fi excluse din cursa pentru Parlament. Ghiciți care? Corect: «Șansă» (Alexei Lungu), «Renaștere» (Natalia Parasca), «Forța Alternativă de Salvare a Moldovei» (primarul din Orhei, Tatiana Cociu), «Partidul Regiunilor Moldovei» (Alexandr Kalinin, căruia anterior i-a fost retrasă cetățenia moldovenească) și altele.


400 milioane pentru iarnă

Compania Energocom va primi un credit de până la 400 milioane de eurode la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru achiziționarea de gaze și energie electrică pentru sezonul de încălzire. Statul a oferit o garanție de stat pentru acest împrumut, dar, potrivit autorităților, riscurile bugetare sunt minime.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că acest credit va consolida securitatea energetică a țării, iar comisionul nu va fi de 70 milioane, așa cum afirmă criticii, ci maximum 12 mln euro.

Împrumutul a fost deja criticat de Ion Chicu, Igor Dodon și chiar de Ministerul de Externe al Rusiei. Apropo, de la 1 august, Energocom va deveni furnizor oficial de gaze, înlocuind Moldovagaz.


Cum să faci Moldova bogată?

Și tot despre bani. Partenerul principal al fondului de investiții Horizon Capital (acționar la Purcari și MAIB), Vasile Tofan, a vorbit în cadrul proiectului «Avem întrebări» cu Nicolae Pacholinițchi despre cât de ușor oferă credite băncile moldovenești, ce nu funcționează în economia țării și care este superputerea Moldovei. De asemenea, el a comentat zvonurile privind o posibilă implicare în politică și chiar a dat o notă partidului PAS. Spoiler: nu e prea mare. Interviul — AICI.


Pe scurt:


Agenda zilei, 9 iulie:

  • 10:00 — ședința Guvernului
  • 11:00 — transportatorii organizează un protest în Piața Marii Adunări Naționale, împotriva modului în care autoritățile gestionează sectorul
  • Președinta Maia Sandu se află într-o vizită de lucru în Italia. Ea se va întâlni cu președintele Sergio Mattarella și va participa la conferința privind reconstrucția Ucrainei, alături de premierul italian Giorgia Meloni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: