„Nu l-a susținut în clipele grele”. Vasile Bolea spune de ce președintele raionului Călărași a părăsit PSRM

Președintele raionului Călărași Ștefan Bolea a părăsit Partidul Socialiștilor (PSRM), deoarece formațiunea nu l-a susținut în „clipele grele”. Precizarea vine din partea fostului deputat socialist Vasile Bolea, care la rândul său a renunțat la statutul de membru și a aderat la Partidul „Renaștere”, apropiat echipei lui Ilan Șor. Contactat de NM, Vasile Bolea a mai spus că PSRM s-ar fi distanțat de Ștefan Bolea, fapt ce, la fel, motivează plecarea acestuia din partid.

Pe 4 iulie, Vasile Bolea a anunțat că președintele raionului Călărași se alătură Partidului „Renaștere”. NM l-a contactat pe deputat pentru a-l întreba de ce Ștefan Bolea a părăsit rândurile PSRM și s-a alăturat formațiunii „Renaștere”

Domnul Bolea a părăsit rândurile Partidului Socialiștilor, deatâta că Partidul Socialiștilor l-a părăsit pe el. Nu a fost alături în clipele cele grele pentru dânsul. Dl Bolea a muncit în calitate de președinte al Organizației Teritoriale a PSRM pe parcursul a 13 ani de zile, la fel ca și mine. Și din alt punct de vedere faptul că a existat așa o distanțare de membrii de partid care cu trup și suflet care au muncit pentru a clădi un rezultat bun pentru echipa raională, pentru echipa la nivel central, iar în schimb ai primit o ușă închisă în fața ta l-a determinat pe el să părăsească partidul. Dar de fapt ce v-am spus partidul l-a părăsit de fapt pe dânsul”, a spus deputatul.

La întrebarea dacă afilerea cu Ștefan Bolea, care este cercetat pentru corupție și abuz în serviciu, nu v-a păta imaginea Partidului „Renaștere”, parlamentarul a declarat că dosarele în privința acestuia ar fi „fabricate” și, în curând, ar putea fi închise din lipsă de probe.

„Referitor la cercetarea penală pentru corupție și dacă asta afectează cumva imaginea Partidului „Renaștere” vreau să vă spun că nu tot ceea ce se arată la televizor sau încercarea organelor de urmărire penală de a manipula opinia publică reprezintă de fapt adevărul. Noi avem foarte multe persoane, mai ales din cei care fac politică, multe persoane care sunt cercetate, pentru care se deschid dosare penale la comandă. Părerea mea, și undeva bazată inclusiv pe probe, că în privința lui Ștefan Bolea s-a făcut o chestie fabricată, un dosar penal fabricat și cum derulează acum acest dosar dă de înțeles că acest dosar este cusut cu ață albă. Inițial lui îi incriminau 13 sau 14 epsioade, dacă nu greșesc, acum au rămas doar două. Și în final, eu cred că și aceste două episoade vor fi închise și dosarul penal va fi sortit eșecului”, a menționat acesta.

Vasile Bolea a declarat că Ștefan Bolea nu a comis nicio infracțiune și că este o persoană respectată de locuitorii raionului Călărași, iar tocmai din aceste motive a fost primit în Partidul „Renaștere”.

Nu este Ștefan Bolea criminal. Îl cunosc pe omul ăsta de foarte mulți ani și de aceea când el a hotărât să adere la echipa Partidului „Renaștere” eu cu mare plăcere i-am strâns mâna și i-am spus că este binevenit. Noi muncim după principiul cum îți așterni așa și dormi. Și eu din punctul ăsta de vedere consider și sunt convins că vom avea un rezultat bun în raionul Călărași, împreună cu dl. Ștefan Bolea. E o persoană pe care dvs. nu o cunoașteți, dar el se bucură de autoritate în rândurile locuitorilor raionului Călărași, ce aceea când el a spus că vrea să aderea la echipa „Renaștere” am acceptat cu mare plăcere”, a spus deputatul.

Precizăm că președintele raionului Călărași Ștefan Bolea este cercetat penal. Acesta, împreună cu primarul orașului Călărași Ion Olari și Veaceslav Stratan, șef de direcție din cadrul Consiliului raional Călărași, au fost reținuți pe 31 ianuarie, curent, fiind vizați în mai multe dosare, pornite pe fapte de corupție. Cei trei sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, comise în perioada anului 2022. Pe 2 februarie, Procuratura Anticorupție anunța că Ștefan Bolea și Veaceslav Stratan au primit 30 de zile de arest preventiv, iar Ion Olari – 20 de zile. La 5 luni distanță, însă, cei 3 suspecți au fost eliberați sub control judiciar.

Partidul „Renaștere”

Amintim că, în martie, deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au anunțat că părăsesc Partidul Socialiștilor (PSRM) și se alătură „Mișcării pentru Popor”, din care face parte inclusiv Partidul „ȘOR”. Ulterior, cei doi au declarat că își vor lansa propria formațiune, însă, mai târziu, au aderat la Partidul „Renaștere”.

În ceea ce-i privește pe Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschii, pe 17 mai, în presă au apărut informații precum că cei doi, împreună cu ex-candidatul la funcția de bașcan Victor Petrov, ar fi plecat în Israel, unde se presupunea că urmau să se întâlnească cu liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Peste 2 zile, la întoarcerea în țară, Bolea a fost întâmpinat la Aeroport de jurnaliști. Acesta a confirmat informațiile apărute în mass-media și, totodată, a anunțat că va părăsi PSRM. Ulterior, pe 22 mai, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschii au declarat că aderă la Partidul „Renaștere”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Chișinăul consolidează cooperarea regională în domeniul turismului durabil prin proiectul SUSTAIN-2

Municipiul Chișinău a găzduit, în perioada 9-10 iulie 2026, cea de-a doua reuniune oficială a partenerilor din cadrul proiectului european SUSTAIN-2 – A Sustainability Model for Tourism (F&B), finanțat prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre. 

Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizațiilor partenere din Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Turcia și Ucraina, oferind cadrul necesar pentru evaluarea progresului proiectului și stabilirea etapelor următoare de implementare.

Proiectul, lansat la 15 decembrie 2025 pentru o durată de 24 de luni, vizează crearea unui model de sustenabilitate pentru IMM-urile din HoReCa, utilizând inteligența artificială. Obiectivul său cheie este consolidarea unei regiuni a Mării Negre mai competitive și mai „inteligente” prin sprijinirea „economiei albastre” și a turismului inovator. 

Valoarea totală a proiectului este de 1.090.064,6 euro, dintre care 90% reprezintă finanțare europeană. Primăria Municipiului Chișinău beneficiază de un buget de 154.872,22 euro, contribuția proprie fiind de 10%.

Partenerii internaționali au apreciat rolul activ al municipiului Chișinău în cadrul consorțiului și contribuția acestuia la implementarea proiectului. Potrivit Partenerului Lider, Democritus University of Thrace (DUTH), municipiul Chișinău are un rol important în dezvoltarea și testarea unor soluții practice bazate pe inteligență artificială, destinate sprijinirii întreprinderilor din sectorul HoReCa și promovării practicilor sustenabile. 

Reprezentanții Primăriei Municipiului Chișinău au subliniat că administrația locală gestionează în prezent cel mai amplu portofoliu de proiecte externe din istoria capitalei, în valoare de peste 4,5 miliarde de lei, dintre care peste 33 de proiecte sunt în implementare, inclusiv trei dedicate dezvoltării turismului. Prin intermediul SUSTAIN-2, restaurantele, cafenelele și alte afaceri din domeniul ospitalității vor avea acces la instrumente moderne care le vor spori competitivitatea și vor contribui la reducerea impactului asupra mediului.

În cadrul reuniunii, partenerii din Turcia și Ucraina au evidențiat importanța cooperării regionale, menționând că schimbul de bune practici și dezvoltarea unor soluții comune vor sprijini atât tranziția către un turism sustenabil, cât și consolidarea relațiilor dintre statele din regiunea Mării Negre.

În cadrul conferinței, partenerii au evidențiat obiectivele proiectului:

  • Roman Vitiuc (reprezentantul Primăriei Municipiului Chișinău): „Chișinăul își consolidează activ poziția ca destinație turistică de perspectivă și durabilă. În prezent, capitala gestionează cel mai mare portofoliu de proiecte externe, în valoare de peste 4,5 miliarde de lei. Este vorba despre peste 33 de proiecte, inclusiv trei în domeniul turismului. Proiectul SUSTAIN-2 ne va permite să ajutăm restaurantele și cafenelele locale să-și sporească competitivitatea și să reducă impactul asupra mediului”.
  • Symeon Symeonidis (reprezentantul Democritus University of Thrace (DUTH), Grecia): „Primăria Chișinău joacă un rol cheie în SUSTAIN-2, aducând perspectiva unei destinații turistice urbane majore. Împreună dezvoltăm soluții practice bazate pe Inteligența Artificială, care vor ajuta afacerile, vor consolida comunitățile locale și vor introduce practici durabile ce pot fi replicate în întreaga regiune a Mării Negre”.
  • Büşra İrem Karhanlı (reprezentanta Uskudar Urban Services Trade and Industry Joint Stock Organization, Turcia): „Suntem încântați să facem parte din acest consorțiu internațional. Proiectul ne va permite să implicăm în mod direct restaurantele locale, cafenelele și alte instituții în procesele de dezvoltare durabilă, împărtășind această experiență valoroasă cu toți partenerii noștri”.
  • Artem Vashchylenko (reprezentantul Ukrainian Association of Business Support Centers, Ucraina): „Pentru partenerii ucraineni, cooperarea are o importanță strategică. Reconstrucția post-conflict a comunităților noastre va include în mod obligatoriu strategii de turism durabil. Activitatea desfășurată umăr la umăr cu Moldova ne apropie totodată de statutul de membru deplin al UE. Ideologia programului Interreg este de a construi poduri peste Marea Neagră, iar acest pod este deja în curs de edificare”.

Pe parcursul celor două zile de lucru, membrii consorțiului au analizat rezultatele primei etape de implementare și au aprobat planul de activități pentru perioada următoare. În etapa următoare, proiectul va pune la dispoziția IMM-urilor din sectorul HoReCa instrumente digitale pentru optimizarea consumului de resurse, reducerea risipei alimentare și creșterea eficienței operaționale, contribuind astfel la dezvoltarea unui turism modern, competitiv și sustenabil în municipiul Chișinău și în întreaga regiune a Mării Negre.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: