Максим Андреев / NewsMaker

„Nu mă va opri să lupt cu schemele din sistemul de sănătate”. Ala Nemerenco atacă în judecată trei deputați socialiști

Ala Nemerenco, consiliera președintelui țării, i-a acționat în judecată pe deputații Partidului Socialiștilor (PSRM) Vladimir Odnostalco, Alla Darovannaia și Nichita Țurcan. Anunțul a fost făcut de aceasta pe 5 februarie, pe pagina sa de Facebook.

Ala Nemerenco a scris că i-a atacat în judecată pe cei trei deputați socialiști pentru a-și apăra demnitatea și reputația profesională.

„Cu referire la atacul concertat la care sunt supusă în ultimele săptămâni – am inițiat procedurile juridice de acționare în judecată pentru apărarea demnității și reputației profesionale contra celor implicați direct în această campanie – deputații socialiști Odnostalco, Darovannaia, Țurcan. Înțeleg frica socialiștilor și nevoia lor de a denigra oamenii de care se tem. Aceasta nu mă va opri să lupt cu schemele din sistemul de sănătate și să muncesc pentru un sistem medical mai bun, pe care îl merită cetățenii noștri”, a scris consiliera Maiei Sandu.

Cu referirile la atacul concertat la care sunt supusă în ultimele săptămâni – am inițiat procedurile juridice de…

Publicată de Ala Nemerenco pe Vineri, 5 februarie 2021

În ajun, cei șase lucrători medicali menționați de deputații PSRM alături de consilierul prezidențial Ala Nemerenco au adresat o scrisoare publică prin carele solicită deputaților socialiști să-și ceară scuze pentru acuzația că au primit ilegal diplome de masterat. Oleg Lozan, Mihai Ciocanu, Valeriu Sava, Svetlana Stefăneț, Pavel Ursu și Viorel Soltan susțin că le-a fost atacată direct imaginea, onoarea și demnitatea și își rezervă dreptul de a apela la instanța de judecată pentru a-și face dreptate.

Potrivit socialiștilor, aceștia ar fi primit diplome de masterat în cadrul Școlii de Management în Sănătate Publică „fără a participa la cursuri și fără a apăra o teză de master – în baza ordinului Ministerului Sănătății”.

Pe 3 februarie, aripa tînără a PSRM a organizat un flashmob în fața clădirii Președinției cu sloganul „Oamenii buni nu falsifică diplomele”.

În replică, Ala Nemerenco a explicat că, în medicină, diplomele sunt obținute altfel decât în cazul altor specialități. Aceasta a argumentat că acuzațiile socialiștilor sunt răzbunări personale pentru că atunci când deținea funcția de ministru al Sănătății, a oprit „anumite scheme”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: