Valeriu Ghilețchi, pastorul bisericii „Isus Salvatorul”, s-a vaccinat împotriva COVID-19. Despre acest lucru, Ghilețchi a anunțat pe pagina sa de Facebook, astăzi, 19 aprilie.
„Este a treia zi de când m-am vaccinat. Am suportat bine vaccinul fără vreo reacție adversă. Nu mi s-a introdus nici un cip, nu am depistat vreo undă magnetică de tip 5G sau de altă natură, nu am simțit nici o disfuncționalitate a organismului, mintea este lucidă și mă pot ruga în continuare”, a spus Valeriu Ghilețchi.
Totodată, acesta a afirmat că „cea mai bună cale de a ieși din această pandemie este vaccinarea împotriva virusului COVID-19”.
„Atacurile nefondate împotriva vaccinării nu vor face decât să amâne întoarcerea la starea normală de funcționare a societății. Obținerea imunității colective este cheia împotriva pandemiei. Israelul este un exemplu foarte bun. După vaccinarea a peste 50% din numărul populației, rezultatele sunt excelente. La mijlocul lunii ianuarie se infectau în jur de 9000 de oameni pe zi, la mijlocul lunii aprilie mai puțin de 200 de persoane”, a mai spus Ghilețchi.
Precizăm că Valeriu Ghileţchi a ocupat funcţia de vicepreşedinte al parlamentului în perioada 22 decembrie 2017 – 24 februarie 2019, din partea Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM). În 2016, a fost exclus din fracțiunea PLDM și a devenit deputat neafiliat.
La începutul anului 2019, Valeriu Ghilețchi a fost desemnat cel mai activ parlamentar al anului 2018 în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Am decis să fac public faptul că m-am vaccinat împotriva COVID-19 din câteva motive:
Teatrul Național „Eugène Ionesco” invită publicul la două spectacole cu registre diferite: comedia Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, în regia lui Nikita Betehtin, unde iubirea se rătăcește într-o pădure magică, și tragicomedia Uciderea lui Gonzago, de Nedyalko Iordanov, în regia lui Petru Vutcărău — o adaptare liberă după Hamlet despre putere, trădare și condiția artistului prins în jocurile politice.
UCIDEREA LUI GONZAGO
de Nedyalko Iordanov Regia: Petru VUTCĂRĂU #tragicomedie+16 VINERI, 19 SEPTEMBRIE, ORA 16.00
Spectacolul „Uciderea lui Gonzago” de Nedyalko Iordanov, în regia lui Petru Vutcărău, aduce pe scenă o poveste tulburătoare despre putere, adevăr și condiția artistului, fiind prezentat în cadrul Festivalului Reuniunea Teatrelor Naționale Românești.
O reinterpretare originală a temei shakespeariene despre manipularea artistului și implicarea sa în jocurile politice ale puterii. Adaptare liberă după Hamlet, spectacolul explorează trădarea, moartea și manipularea prin ochii unei trupe de actori ambulanți. Pornind de la scena „Uciderii lui Gonzago” – teatru în teatru , realitatea și ficțiunea se împletesc într-un univers în care personajele sunt prinse între datoria de a spune adevărul și prețul greu pe care acesta îl cere. O meditație profundă despre vinovăție și neputința de a schimba destinul.
Distribuția: CHARLES – Anatol GUZIC; ELISABETH – Natalia PRODAN / Dorina – Beatrice TIMCIUC; BENVOLIO – Gheorghe PIETRARU / Andrei SOCHIRCĂ; HENRIC – Alexandru BERBINSCHI; AMALIA – Laureana ȚURCAN / Nicoleta CURICI; SUFLEURUL – Stanislav COTROBAI; POLONIUS – Valeriu PAHOMI / Emil GAJU; HAMLET – Nicolae NEGHIN / Iurie PASCAR; HORAŢIO – Bogdan BÎTLAN / Maxim CHIRIAC; GHERTRUDE – Iuliana VORNICESCU / Iulia BORDEIANU; CLAUDIUS – Petre DRAGANCEA; CĂLĂUL – Laurențiu VUTCĂRĂU;
de William Shakespeare Regia lui Nikita BETEHTIN Scenografie și costume: Denis SAZONOV #comedie 16+ DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE, ORA 17.30
Visul unei nopți de vară – clasică a literaturii mondiale, povestește despre o tânără generație de creatori de teatru care caută noi căi între fantezie și realitate. Granițele dintre vise și realitate se estompează pe măsură ce patru tineri fug de greutățile lumii reale: război, violență, presiune socială. Ei caută refugiu într-o pădure mică – un loc al iluziilor și al pierderii controlului. Acolo intră sub influența unei puteri misterioase – o poțiune de dragoste misterioasă dezlănțuie haosul. Dragostea nu apare ca o emoție blândă, ci ca o forță sălbatică, de neoprit, care distruge orice ordine. Producția pune întrebarea: Cât de mult din dragostea noastră este cu adevărat gratuită? Pădurea devine un loc de rezistență – dar și o oglindă a abisurilor interioare. Dragostea ca iluzie salvatoare – sau o aberație periculoasă?