Facebook/Anna Smirnova

O familie de ucraineni s-a rătăcit noaptea în Moldova, după ce GPS-ul i-a dus în câmp. Cum s-a încheiat aventura?

O familie originară din Ucraina a trecut prin momente de panică după ce s-a rătăcit, noaptea în Republica Moldova. Din cauza că GPS-ul le-a jucat festa, mașina în care se aflau împreună cu copiii minori a rămas blocată într-o baltă, în plin câmp, cu legătură telefonică slabă. Din fericire, adulții au reușit să sune la 112, iar o mașină de poliție a reușit să îi găsească și să îi ajute.

Anna Smirnova a descris întreaga aventură pe Facebook.

Pe drumul de întoarcere spre Anglia ne-a așteptat o aventură… a fost cam înfiorător, însă la final am căpătat experiență și vom avea ce să ne amintim. Noapte, legătură telefonică slabă, GPS-ul ne-a indicat un traseu care așa cum s-a dovedit ulterior era scurt, însă deloc sigur. Ne-am pomenit în plin întuneric, înconjurați de câmpuri, mașina a nimerit într-o baltă, copiii au început să se agite, întrucât în jur nu era niciun suflet viu. Totul s-a întâmplat pe teritoriul Moldovei, în drum spre Chișinău”, a povestit femeia.

Din fericire, aceasta a reușit să ia legătura cu serviciul urgențe: „Ca prin minune am reușit să apelez numărul 112. Timp de 40-45 de minute au încercat să stabilească unde am ajuns și cum pot să ne găsească și… o, minune! O mașină de patrulare a poliției a reușit să ne găsească”.

Peste aproape o oră, o mașină a poliției a reușit să îi găsească și să îi ajute să iasă din încurcătură: „Băieții au fost foarte atenți, au făcut tot ce a depins de ei și chiar mai mult. Ne-au ajutat să scoatem mașina din baltă, ceea ce s-a dovedit a fi destul de dificil, pentru că era foarte încărcată. După aceea, am reușit să ne continuăm drumul. Sunt nespus de recunoscătoare față de Nenea și Artur, care nu ne-au lăsat la nevoie!”

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Ucraina a atacat, pentru a doua oară de la începutul anului, cea mai mare fabrică din Rusia de baterii pentru drone și rachete

Ucraina a lansat un atac masiv asupra regiunii ruse Lipețk în noaptea de 3 iulie, a anunțat guvernatorul Igor Artamonov. Ținta principală ar fi fost uzina „Energia” – cel mai mare producător din Rusia de baterii pentru drone, rachete, aviație și flota navală, scrie The Moscow Times cu referire la Astra și Supernova +.

În imaginile surprinse de martorii oculari, analizate de Astra, se poate vedea că una dintre drone s-a prăbușit lângă fabrică, iar pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu. Canalul ucrainean de monitorizare Supernova+ susține că, în urma loviturii, a fost afectată secția a patra a uzinei. Anterior, fabrica fusese deja atacată – în noaptea de 23 mai, când un atelier a luat foc, iar nouă angajați au fost răniți.

Tot în timpul atacului din noaptea trecută, fragmente ale unei drone au căzut peste o locuință privată din Lipețk. „O femeie născută în 1954, care locuia în acea casă, a murit. Alte două persoane au fost rănite”, a transmis Artamonov. Conform Supernova+, ținta atacului ar fi fost aerodromul militar „Lipețk-2”.

De asemenea, o dronă a lovit o secțiune aflată în construcție a unui bloc de locuințe din Eleț. Nu s-au înregistrat victime, însă suflul exploziei a avariat geamurile în partea deja locuită a clădirii. „Locatarii au fost evacuați. La fața locului intervin toate serviciile de urgență”, a mai precizat guvernatorul.

Potrivit raportului Ministerului rus al Apărării, în cursul nopții, sistemele de apărare aeriană au doborât 69 de drone ucrainene de tip aerian. Dintre acestea, 27 au fost interceptate deasupra regiunii Belgorod, 22 – deasupra regiunii Voronej, 10 – în Lipețk, 8 – în Kursk și 2 – în Crimeea ocupată. În timpul raidului cu drone, „pentru siguranța zborurilor”, au fost instituite temporar restricții pentru decolările și aterizările de pe aeroporturile din Saratov și Tambov. Ulterior, aceste restricții au fost anulate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: