Poliția Republicii Moldova

O fată de 19 ani, însărcinată în șase luni, căutată de voluntari, polițiști și carabinieri: a dispărut de câteva zile

O tânără de 19 ani, însărcinată în șase luni, a dispărut fără urmă de câteva zile. Ultima dată a fost văzută urcând într-un automobil străin, după care cei apropiați nu au mai auzit nimic de ea. Fata se întorcea dintr-o localitate vecină, unde făcea meditații cu un copil. Aceasta este căutată acum de zeci de voluntari, polițiști și carabinieri, scrie tv8.md.

Tânăra de 19 ani a dispărut în seara de 12 aprilie. Era însărcinată în 6 luni, a comunicat iubitul ei, potrivit sursei citate.

Ea învăța la Colegiul Pedagogic din orașul Orhei și oferea servicii de meditații unor copii. În seara respectivă, aproximativ la ora 21.00, tânăra se întorcea de la o oră de meditații. Pentru a ajunge în căminul unde era cazată, tânăra l-a telefonat pe iubitul ei să vină să o ia cu mașina. Cel din urmă nu a putut să meargă, dar l-ar fi rugat pe amicul său. Ajuns în stația de unde urma să o ia pe tânără, șoferul nu ar fi găsit-o.

Potrivit oamenilor legii, camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care tânăra, aflată în stația de așteptare a transportului public, a urcat într-un automobil Ford.

Potrivit informațiilor obținute de sursa citată, după ce automobilul a plecat din stație, acesta s-a îndreptat spre o zonă industrială din oraș, unde a staționat în jur de șapte minute. Ulterior, automobilul s-a îndreptat într-o direcție necunoscută.

Mama tinerei a spus că ultima dată a discutat cu fiica ei cu două zile înainte ca aceasta să dispară.

Zeci de echipe de voluntari, polițiști și carabinieri au început căutările, în speranța că o vor găsi pe tânăra dispărută.

Tânăra se numește Ana-Maria, are 1.65 m înălțime, păr castaniu și ochi căprui. În momentul plecării purta pantaloni negri, tricou alb și o bluză neagră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Reforma continuă”: Grosu anunță că peste 85% dintre primării au inițiat amalgamarea voluntară

Reforma administrației publice locale continuă. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care a menționat că a auzit falsuri în acest sens. Potrivit oficialului, peste 760 de primării au inițiat deja procedura de amalgamare voluntară.

„Suntem în proces de formare a noului guvern. Evident, aceasta va lua puțin timp. (…) Dar mesajul meu ține de ceea ce noi am început să facem și trebuie să continuăm să facem. Este vorba de acele reforme pe care ni le-am asumat împreună și trebuie să meargă în continuare implementarea. (…) Mă refer, în primul rând, la procesul de amalgamare. (…) Auzim că unii oponenți ai reformei administrației publice locale umblă din casă în casă și induc panică și confuzie cu diferite falsuri. Răspunsul este simplu și foarte ferm: reforma continuă”, a declarat Grosu.

Potrivit oficialului, la moment, 761 de primării din 890 sunt în proces de amalgamare.

„Adică peste 85% din toate primăriile din Republica Moldova au inițiat procedura de amalgamare voluntară. (…) 31 iulie este data finală la care primăriile pot adopta decizia de amalgamare voluntară. Deja 7 clustere, care reunesc 20 de primării, au făcut acest pas”, a adăugat Grosu.

Menționăm că, în ianuarie 2026, Guvernul Republicii Moldova a dat start oficial reformei administrativ-teritoriale. Localitățile care aleg să-și unească administrațiile beneficiază de stimulente financiare de 3.000 de lei pentru fiecare locuitor. Totodată, peste 600 de servicii publice vor putea fi accesate prin intermediul Centrelor Unificate de Prestări Servicii și al Ghișeului unic, iar în fiecare localitate va activa un reprezentant al primarului pentru a menține legătura cu comunitatea.

Reforma este considerată una dintre cele mai dificile reforme planificate de autorități, întrucât presupune reducerea numărului de primării și reorganizarea consiliilor raionale. NM a explicat, anterior, care sunt reformele dificile pe care va trebui să le realizeze guvernarea în 2026.

La începutul lunii iunie, președinta Maia Sandu a recunoscut că această reformă va avea „costuri politice” pentru partidul de guvernare, însă aceasta nu mai poate fi amânată.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat la postul public de televiziune că, până la începutul anului 2027 – an în care vor avea loc alegeri locale în Republica Moldova –  trebuie să se vină cu o decizie politică asumată privind reforma administrativ-teritorială, astfel încât viitorii primari și consilieri locali să fie aleși deja în noile unități administrativ-teritoriale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: