Ana Maria

Pe lângă condamnarea la detenție pe viață, instanța a mai dispus ca Gheorghe Cotorobai să achite 2 milioane de lei familiei Anei Maria în calitate de prejudiciu moral și peste 500 000 de lei pentru cheltuieli de judecată. Informația a fost comunicată de Procuratura Generală. Procuratura Generală a declarat că

Gheorghe Cotorobai, individul care ar fi răpit-o pe Ana-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, apoi ar fi violat-o și ucis-o, își va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Orhei pe 9 august. Vladislav Telev, avocatul lui Gheorghe Cotorobai, a declarat pentru presă

Gheorghe Cotorobai – învinuit că a răpit, violat și omorât tânăra însărcinată din Orhei – ajunge în fața judecătorilor. Judecătoria Orhei urmează să se pronunțe asupra probelor prezentate de procurori. Procuratura Generală a menționat că bărbatul este pasibil de pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau

Suspectul în omorul fetei însărcinate din Orhei, Gheorghe Cotorobai, s-a ales cu un nou cap de acuzare. Acesta a fost acuzat de violul Anei-Maria, scrie Moldova1. Învinuirea i-a fost înaintată la ședința din 12 iunie, desfășurată la Judecătoria Orhei. Până acum, acesta era învinuit de răpirea și omorul tinerei. Între

Bărbatul, învinuit de omorul Anei-Maria, va sta încă 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de Judecătoria Orhei, pe 14 mai, la demersul procurorilor. Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat că la demersul procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Orhei, prin încheierea emisă de Judecătoria Orhei, a

Mama Anei-Maria, fata dispărută în aprilie la Orhei și care a fost găsită moartă la Telenești, crede că bărbatul suspectat de moartea fiicei sale se cunoștea cu Ion, iubitul tinerei. Potrivit ei, cei doi au lucrat împreună la penitenciar, „în aceeași încăpere”. Cât era în viață, a spus femeia, fiica

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) admite că Ana-Maria, tânăra însărcinată găsită moartă la opt zile de la dispariție putea fi salvată, dacă oamenii legii aveau la dispoziție mai multe pârghii de acțiune. Viorel Cernăuțeanu a recomandat în acest sens modificarea legislației, care să permită acces direct poliției la camerele

Procuratura Generală (PG) investighează implicarea fratelui lui Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată dispărută la Orhei, în cazul de deces al unui copil de 10 luni, care s-a produs acum 14 ani, scrie Ziarul de Gardă. Fratele lui Gheorghe Cotorobai este acuzat de rudele copilului că ar

Președinta Maia Sandu declară că violența asupra femeilor reprezintă „o problemă foarte gravă” în Republica Moldova. O dovedește și cazul Anei-Maria, tânăra de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, care a fost găsită moartă la 8 zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Șefa statului susține că

Tatiana Cociu, primarul orașului Orhei, susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, ar putea fi trasă la răspundere pentru tergiversarea anchetei în cazul Anei-Maria, tânăra însărcinată găsită moartă la opt zile de la dispariție. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției în cadrul emisiunii „Dialog deschis”, de la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x