cotidianul.md

O nouă alertă cu bombă falsă, la Aeroportul Internațional Chișinău

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău au alertați în noaptea zilei de 18 spre 19 iulie, în jurul orei 02:00, precum că în aeroport ar fi substanțe explozibile. După o oră și jumătate, aeroportul și-a reluat activitatea, alerta dovedindu-se a fi falsă. Oamenii legi atenționează că este a șasea alertă pe Aeroportul Internațional Chișinău de la începutul anului.

Potrivit Poliției, Aeroportul Internațional Chișinău și-a reluat activitatea în regim normal în jurul orei 03:30, după ce tot personalul din Aeroport, dar și călătorii au fost evacuați de urgență, la ora 02:00, la fața locului fiind prezente instituțiile specializate ale MAI în vederea verificărilor.

Timp de 1,5 ore, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost temporar oprită, iar în rezultat unele curse au fost efectuate cu întârzieri.

De menționat că procurorii PCCOCS, care investighează valul alertelor cu bombă, au declarat că acestea ar fi fost puse la cale atât de cetățeni din Republica Moldova, cât și din afara țării. Procuratura specializată a anunțat că are mai mulți suspecți pe acest caz și dă asigurări că fiecare dintre cei vinovați vor fi trași la răspundere.

Precizăm că în ultima perioadă în Republica Moldova se înregistrează tot mai multe apeluri false despre minări. Au fost recepționate mesaje despre „bombe” la Parlament, Guvern, centre comerciale, spitale și aeroport. Informațiile nu s-au confirmat.

Pe 14 iulie, Procuratura Generală anunța că, sub conducerea PCCOCS, va examina într-o procedură unică denunțurile false din 5 iulie privind atentatele cu bombă. Mai mult, procurorul general a constituit un grup de anchetă pentru investigarea cazului.

Pe 15 iulie, Procuratura Chișinău, oficiul Buiucani, anunța că l-a identificat pe unul din autorii alertelor false cu bombă. Acesta ar fi anunțat că în incinta unui bloc locativ din sectorul Buiucani al capitalei s-ar fi aflat dispozitive explozibile. Apelul a fost efectuat de un bărbat din Nisporeni, în vârstă de 37 ani, care se află la evidența medicului psihiatru. „Persoana a fost reținută și în privința ei a fost dispusă efectuarea expertizei psihiatrico-psihologice în condiții de staționar”, comunica Procuratura.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

„Situația rămâne fragilă“. Premierul Munteanu, prima reacție după deconectarea liniei Isaccea–Vulcănești

Deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, generată de atacurile nocturne ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, pune din nou în pericol stabilitatea energetică a Republicii Moldova. Declarația a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu pe 24 martie. Potrivit oficialului, pentru a preveni întreruperile de alimentare cu energie electrică, au fost puse în funcțiune rute alternative, însă situația rămâne fragilă.

„În urma atacurilor nocturne ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată – punând din nou în pericol stabilitatea energetică a Moldovei. Rute alternative de alimentare au fost puse în funcțiune pentru a preveni întreruperile, însă situația rămâne fragilă”, a scris prim-ministrul Alexandru Munteanu pe o rețea de socializare.

Actualizare: Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a condamnat atacurile din această noapte asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, care au afectat și funcționarea Liniei Electrice Isaccea – Vulcănești. „Aceste acțiuni subminează securitatea energetică regională și pun în pericol infrastructura civilă critică. Republica Moldova își reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina și condamnă orice atac asupra infrastructurii civile”, a declarat Ministerul.

***

Amintim că, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, linia electrică Isaccea–Vulcănești, care conectează sistemele energetice ale Republicii Moldova și României, a fost deconectată. Deconectarea a fost anunțată de Chișinău pe 23 martie, în jurul orei 23:00. Pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, a pus în funcțiune rute alternative de alimentare.

Menționăm că, potrivit administrației regiunii Odesa, în seara zilei de 23 martie, armata rusă a lansat un atac masiv cu drone asupra regiunii. Două persoane au fost rănite. Totodată, în urma atacului, au fost avariate obiecte ale infrastructurii de transport și energetice.

În seara zilei de 23 martie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost auzite bubuituri și observate lumini intense pe cer, a anunțat Poliția de Frontieră în dimineața zilei de 24 martie. Instituția a declarat că situația a a fost generată de atacurile aeriene care au avut loc pe teritoriul Ucrainei, în apropierea localității Copceac din Republica Moldova. Poliția de Frontieră a precizat că, până în prezent, nu au fost identificate riscuri pentru securitatea cetățenilor Republicii Moldova și că, potrivit Ministerului Apărării, spațiul aerian național nu a fost încălcat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: