РИА Новости

O secție din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost închisă, după ce un pacient a fost testat pozitiv cu COVID-19

Secția Neurologie Cerebro-Vasculară din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost închisă pentru carantină. Informația a fost confirmată pentru NM de către Vasile Șovgur, șeful Departamentului Clinic de Medicină Urgentă.

Acesta a precizat că decizia a fost luată după ce un pacient internat a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Cazul ar fi avut loc acum câteva zile, iar pacientul respectiv a fost deja transferat la un alt spital.

Amintim că, pe 24 martie, a devenit cunoscut faptul că două secții ale Spitalului municipal pentru copii nr. 1 din Chișinău au fost închise, după ce o mamă a căruit copil fusese internat în instituția medicală a fost diagnosticată cu coronavirus de tip nou. Ulterior, femeia a fost transferată la Institutul Mamei și a Copilului, iar în prezent starea ei este de gravitate medie.

Precizăm că în Republica Moldova sunt în total 177 de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19, dintre care 33 de pacienți în stare gravă. În noaptea de joi spre vineri a decedat o femeie de 79 de ani, care era lucrător medical. Bilanțul deceselor din țara noastră, provocat de infecția cu coronavirusul de tip nou a ajuns la două persoane.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Japonia a donat echipamente medicale Centrului de Sănătate din Hrușova, raionul Criuleni

Centrul de Sănătate din satul Hrușova, raionul Criuleni, dispune acum de cinci echipamente medicale noi care vor permite examinări mai accesibile și mai eficiente pentru pacienți. Acestea au fost achiziționate cu un grant de 16.558 de dolari oferit de Guvernul Japoniei în cadrul Programului „Kusanone”. Ceremonia de finalizare a proiectului a avut loc pe 15 mai, cu participarea Ambasadorului Japoniei, Takeuchi Kazuyuki, a viceministrului Sănătății, Andrei Romancenco, și a autorităților locale.

Ambasadorul Japoniei a declarat că noile echipamente fac examinările medicale mai accesibile și mai eficiente pentru pacienți.

„Datorită acestor noi echipamente, examinările medicale au devenit mai accesibile, mai eficiente și mai puțin stresante pentru pacienți. Considerăm că acesta este standardul de acces la servicii medicale care ar trebui asigurat pentru toți”, a spus Takeuchi Kazuyuki.

Proiectul vizează consolidarea serviciilor de asistență medicală primară și prevenirea bolilor în comunitate. Programul „Kusanone” a fost lansat în Republica Moldova în 2008, iar până în prezent Japonia a oferit granturi în valoare totală de 8 milioane de dolari pentru 97 de proiecte în domeniile educației, sănătății și serviciilor publice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: