O tânără din Orhei, bătută cu cruzime de mai multe minore. Toate au între 14 și 16 ani

O tânără de 16 ani a fost bătută la Orhei. Imaginile video cu cele întâmplate au apărut în mediul online. La rândul lor, reprezentanții Poliției Republicii Moldova declară că s-au autosesizat și au inițiat o anchetă. 

Potrivit oamenilor legii, fata agresată este o minoră de 16 ani. Aceasta a fost bătută cu bestialitate de o cunoscută de-a sa de doar 15 ani.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă, 28 mai, în satul Biești din raionul Orhei, după ce victima împreună cu o prietenă s-ar fi întâlnit cu alte două cunoscute, toate minore.

La un moment dat, între victimă și una dintre fete s-a iscat un conflict verbal care a degenerat în bătaie. Din declarațiile minorelor, pe alături trecea un băiat pe care acestea nu îl cunosc însă care a susținut verbal încăierarea în loc să intervină. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 18 ani originar din Orhei, care urmează să fie audiat de polițiști.

Reprezentanții Poliției spun că mai multe fete, cu vârstele de 14-16 ani, au fost implicate în acest caz. Acestea sunt audiate la moment, în prezența părinților și a specialiștilor de resort.

Oamenii legii mai spun că în seara zilei de ieri, angajații IP Orhei au transportat minora la spital pentru a fi examinată. Aceasta fiind internată.

Poliția declară că minorele se află la evidență pentru abandon de domiciliu, iar părinții au fost sancționați de multiple ori contravențional.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, pentru huliganism agravat, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

De menționat că imaginile video cu cele întâmplate au fost publicat de canalul de Telegram – Ungureanu 112.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Incident într-o unitate militară din Cahul: un minor de 16 ani a murit, iar un soldat a fost rănit, după ce a fost împușcat

Un adolescent de 16 ani a murit, iar un soldat a fost rănit, după un incident produs duminică, 10 mai, pe teritoriul unei unități militare din municipiul Cahul. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Conform sursei citate, în jurul orei 13:30, oamenii legii din Cahul au fost sesizați despre producerea unui incident pe teritoriul unității militare din oraș.

Informațiile preliminare arată că, din circumstanțe care urmeazǎ a fi stabilite, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen.

În urma unei împușcături, preliminar accidentale, militarul în termen ( cu vârsta de 18 ani) a fost rănit și transportat la spital, fiind în afara oricărui pericol.

Totodată, minorul de 16 ani prezent la fața locului a intrat în stare de șoc și și-a pierdut cunoștința imediat după incident. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, acesta a decedat la scurt timp după internare, cauza preliminarǎ fiind un stop cardiac”, a menționat IGP.

Arma a fost ridicată pentru expertiză, iar polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: