Din 2017, programatorul Serghei Orlov este viceprimar al orașului Mariupol. Acum trei săptămâni, acesta făcea glume la conferința dedicată dezvoltării economice a Ucrainei, iar acum – luptă cu consecințele catastrofei care a lovit orașul și locuitorii acestuia, după ce trupele ruse au înconjurat localitatea. Oficialul a acordat un interviu redacției Forbes și a povestit cum oamenii sunt înmormântați în gropi comune, cum cei rămași în viață încearcă să supraviețuiască și ce i se pare cel mai groaznic în acest coșmar.
După ce trupele rusești au invadat Ucraina, orașul Mariupol, care se află pe malul mării Azov, a devenit o țintă prioritară pentru armata agresorului și pentru forțele separatiste ale așa-numitei „Republici Populare Donețk”.
De la începutul lunii martie, orașul este înconjurat de trupele rusești. Cartierele rezidențiale și instituțiile publice sunt lovite de obuze. Fotografiile făcute pe 10 martie, după bombardamentul spitalului pentru copii și maternității, au făcut înconjurul lumii: 4 oameni au murit, 16 au fost răniți. Șase zile mai târziu, o bombă a lovit teatrul dramatic din localitate, în subsolul căruia se refugiaseră sute de oameni. Abia a doua zi salvatorii au reușit să ajungă la ei și să îi ajute să iasă de sub dărâmături.
Viceprimarul Serghei Orlov nu știe dacă propria sa casă mai există. Cel mai probabil – nu. Potrivit estimărilor, au fost avariate 80-90% dintre clădiri. Consiliul orășănesc susține că, pe 15 martie, armata rusă a lansat 22 atacuri aeriene asupra orașului, lansând circa 100 de bombe.
— O tonă de trotil, vă imaginați?! — îi spune Orlov jurnalistei Forbes.
— Câți oameni se aflau în Mariupol în momentul blocadei?
— Potrivit estimărilor noastre, între 350 000 și 400 000.
— Câți au murit?
— Conform datelor din 13 martie, 2358 de oameni. Trebuie să înțelegeți că este vorba despre cadavrele aflate pe străzi. Sub dărâmături sunt și alți oameni, despre care nu avem informații. De aceea, bilanțul poate fi înmulțit cu 1,5-2. Și îi înmormântăm în gropi comune, în principal. Pentru că nu reușim altfel.
Este stabilită identitatea a circa 70% dintre morți. Numele celorlalți nu am reușit să îl aflăm.
— Îi înmormântăm în Parcul central. Periferiile orașului sunt închise. Rușii nu ne permit să intrăm în cimitire. La început, îi înmormântam în cimitirul care a fost închis acum 40 de ani. Acum nu mai sunt locuri. De aceea, în Parcul central. Unii sunt înmormântați în grădini.
— Ce vi se pare cel mai groaznic din tot ce se întâmplă?
— Să nu am răspunsuri la întrebări. Când nu știi ce să spui. Avem acolo 3000 de nou-născuți, mamele au grijă de ei. O mamă care nu are lapte mă întreabă de unde să ia lapte praf? Iar noi știm că nu avem de unde. Mă sună mama, nu strigă, nu înjură, mă întreabă calm: „Am în brațe un copil nou-născut care moarte de foame. Ce să fac?”. Și nu știi ce să răspunzi. Sau te sună – la această adresă sunt 40 de oameni și nu pot ieși, clădirea s-a dărâmat. Și sunt zeci de întrebări de acest fel și nu ai răspunsuri. Asta este cel mai groaznic…
Serviciile comunale din oraș practic nu funcționează. Toate mașinile de pompieri au fost distruse, polițiștii sunt uciși de militarii ruși. Au mai rămas doar câteva mașini cu care oamenilor li se aduce apă.
— De unde iau apă?
— Un număr mic de locuitori au apă în fântâni. În plus, oamenii nu au încălzire, scot apa din sistem și o utilizează. Unii spun că adună din băltoace. Când era zăpadă, o topeau. În afară de asta, în oraș sunt 3-4 surse unde apa iese la suprafață. Serviciile comunale iau de acolo apă și o aduc în câteva puncte din oraș. Însă aceste surse la o populație de jumătate de milion de oameni este nimic…
