AP Photo/Patrick Semansky

Joe Biden a câștigat alegerile, potrivit marilor televiziuni. Va fi primul președinte al SUA care a vizitat Moldova

Joe Biden (78 de ani) a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA sâmbătă seara de toate marile televiziuni americane, inclusiv FoxNews – televiziune apropiată de Donald Trump. Biden devine al 46-lea președinte al SUA și cel mai bătrân. Totodată, este primul președinte american care a vizitat vreodată Republica Moldova.

Joe Biden a anunțat într-o declarație de presă că acceptă cu mândrie încrederea poporului american.

„Sunt onorat de încrederea poporului american. E timpul să dăm deoparte furia și retorica dură și să ne reunin ca națiune”, a spus Joe Biden într-o declarație de presă.

Joe Biden, care avea 253 de voturi electorale, a câștigat scrutinul din Pennsylvania, obținând încă 20 de voturi electorale, astfel încât democratul depășește pragul de 270 de voturi necesar pentru a-i fi proclamată victoria.

Între timp, Donald Trump a postat pe Facebook că el este adevăratul câștigător. El a respins printr-un comunicat de presă victoria lui Biden si a anunțat că de luni începe bătălia juridică.

Și Kamala Harris, care va fi primul vicepreședinte femeie al SUA, a salutat anunțul televiziunilor americane într-o declarație pe Twitter.

Joe Biden este deocamdată singurul președinte al SUA care a vizitat vreodată Republica Moldova. El a ajuns în țara noastră în martie 2011, pe când era vicepreședintele SUA. Politicianul a susținut un discurs public în scuarul Teatrului de Operă și Balet, în fața mai multor mii de moldoveni. Atunci, Biden i-a asigurat că SUA îi va sprijini pe calea reformelor democratice și integrării europene.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: