Colaj NM

Oficiul Băncii Europene de Investiții din Republica Moldova are un nou șef. Cine este Alberto Carlei?

Oficiul Băncii Europene de Investiții din Republica Moldova are un nou șef. Este vorba despre Alberto Carlei, a cărui învestire a avut loc la începutul anului curent, anunță serviciul de presă al instituției pe 6 mai.

Potrivit reprezentanților instituției, Alberto Carlei este un profesionist cu peste 16 ani de experiență în managementul bancar și al relațiilor dintre clienții corporativi și instituțiile financiare. După experiența din sectorul privat, domnul Carlei s-a alăturat BEI în 2013, iar principalele sale responsabilități au fost evaluarea, structurarea și negocierea finanțărilor pentru proiecte de investiții și împrumuturile către instituții financiare.

„Proiectele implementate în Republica Moldova, cu sprijinul BEI, confirmă deschiderea poporului moldovenesc către suportul UE și dorința acestuia de a se alinia la standardele europene, pentru a-și consolida economia, pentru a crea locuri de muncă și pentru a deveni competitivi pe piața europeană”, a remarcat noul șef BEI în Republica Moldova.

Reprezentanții instituției menționează că, în ultimii cinci ani, finanțarea BEI în Republica Moldova a avut ca rezultat, aproximativ, 37 GWh de căldură produsă din surse regenerabile de energie, 158 de km de linii electrice și cabluri de transport modernizate, 2,8 milioane de pasageri beneficiind de conexiuni feroviare îmbunătățite și aproximativ 14 000 de locuri de muncă susținute în IMM-uri.

„În conformitate cu prioritățile UE și ale Republicii Moldova, BEI este pregătită să își continue angajamentul în țară. Totodată își propune să sprijine punerea în aplicare a Acordului verde al UE, creșterea eficienței energetice, continuarea finanțării proiectelor de infrastructură strategică și răspunderea la nevoile de digitalizare, sprijinind în același timp IMM-urile care sunt coloana vertebrală a economiei moldovenești și care au fost puternic afectate de COVID-19”, se mai arată în comunicat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: