NewsMaker/Максим Андреев

„Păcate strigătoare la cer”. Mitropolia Moldovei cere Primăriei Chișinău să oprească prin orice mijloace marșul LGBT de duminică

Biserica Ortodoxă din Moldova a publicat o nouă declarație, prin care se opune autorizării Marșului solidarității organizat de comunitatea LGBT+, planificat să se desfășoare, la Chișinău, pe 19 iunie. Mitropolia Moldovei susține că a obținut sprijinul în acest sens a peste 30 de ong-uri și asociații obștești.

Mitropolia Moldovei a calificat evenimentul organizat de comunitatea LGBT+ drept „absurd”.

Nu există nici un motiv legal, moral, dar și rațional care ar determina mobilizarea și susținerea autorităților noastre publice locale a unui asemenea manifest absurd. Îndemnăm autoritățile municipale să sisteze prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, care inundă din ce în ce mai accentuat plaiul nostru”, se arată în declarația publicată pe 14 iunie.

BOM argumentează interzicerea marșului prin faptul că edițiile trecute ale acestui eveniment ar fost „provocatoare”.

„Scriptura afirmă fără echivoc: homosexualitatea este un păcat. Asta nu înseamnă că cine păcătuiește este pierdut. Dimpotrivă. Biserica detestă păcatul, dar îi iubește pe păcătoşi și îl salvează, prin îndreptarea lui. Ce se întâmplă însă când păcatul este considerat virtute? Exact ce vedem pe străzi, la paradele Gay Pride: lauda publică a păcatului. Încurajarea libertinismului prin astfel de evenimente nu va aduce decât autodistrugerea spirituală a societății. În acest context, în numele Bisericii Ortodoxe din Moldova și a cetățenilor acestei țări, rugăm să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei”, au conchis fețele bisericești.

Este al doilea apel public prin care Mitropolia Moldovei solicită anularea Marșului Solidarității, organizat de comunitatea LGBT+. Un apel separat a venit din partea episcopului de Bălţi şi Făleşti Marchel, care a îndemnat oamenii să iască în stradă pe 19 iunie, pentru a opri marșul comunității LGBT+ de la Bălți. Asta cu toate că evenimentul nici măcar nu este planificat în acest oraș.

Și primarul de Chișinău Ion Ceban a criticat evenimentul.

Marșul Solidarității, organizat de comunitatea LGBT+, este planificat pentru data de 19 iunie, la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Trump amenință Rusia cu sancțiuni, dacă nu ajunge la un acord de pace în 50 de zile. Reacția UE

Statele Unite vor impune tarife secundare de până la 100% împotriva Rusiei și a partenerilor săi comerciali dacă, în termen de 50 de zile, nu va fi încheiat un acord de pace în Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele american Donald Trump, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 14 iulie la Casa Albă, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. În reacție, UE a declarat că termenul este „prea lung”.

„Sunt profund dezamăgit de Vladimir Putin. Mă așteptam ca acest conflict să fie încheiat deja de două luni. Avem conversații plăcute, dar după ele urmează atacuri cu rachete. Când se repetă de trei-patru ori, îți dai seama că aceste discuții nu mai au sens”, a declarat Trump, citat de The Moscow Times.

Liderul de la Casa Albă a explicat că sancțiunile de 100% pot fi aplicate fără aprobarea Congresului, dar a adăugat că susține inițiativa senatorului Lindsey Graham privind tarife și mai mari, de 500%, împotriva Moscovei — deși speră să nu fie nevoie de asemenea măsuri extreme.

În același timp, Trump a anunțat o nouă etapă de sprijin militar pentru Ucraina. Potrivit lui, Statele Unite și NATO au convenit ca 17 sisteme de apărare antiaeriană Patriot să fie livrate Kievului din stocurile aliaților europeni, urmând ca acestea să fie înlocuite ulterior cu echipamente noi. Primele livrări ar urma să aibă loc în următoarele zile.

Pe fundalul acestor declarații, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat termenul de 50 de zile anunțat de Trump, considerându-l prea lung în condițiile în care „în fiecare zi sunt uciși civili nevinovați în Ucraina”. Totuși, oficialul UE a salutat tonul mai ferm adoptat recent de președintele american față de Kremlin: „Este un semnal pozitiv”, a punctat Kallas.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: