zdrav.tomsk.ru

Pacienții cu diabet vor beneficia gratis de analogi de insulină 

Începând cu 1 iulie curent, persoanele care urmează tratament în condiţii de ambulatoriu vor putea beneficia de analogi de insulină, dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare, compensate în premieră din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a spus că anterior procesul era însoțit de mai multe deficiențe. „Acum pacienții vor merge la farmacie, oricând vor avea nevoie de medicamente sau dispozitive medicale”, a spus oficialul.

Persoanele cu diabet zaharat vor avea acces gratuit în condiţii de ambulatoriu la șapte Denumiri Comune Internaționale (DCI) de analogi de insulină. Acestea au fost incluse în lista de medicamente compensate și vor fi eliberate în baza reţetei. Beneficiarii, atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, vor putea ridica medicamentul prescris din orice farmacie contractată de CNAM.

Totodată, în premieră, persoanele vor beneficia de dispozitive medicale compensate din fondurile AOAM, în lista aprobată fiind incluse teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare. Dispozitivele vor putea fi ridicate din orice farmacie contractată de CNAM, la prezentarea rețetei.

La fel, persoanele care primesc îngrijiri paliative în condiții de ambulatoriu vor putea beneficia gratuit de 11 DCI de medicamente, compensate în proporție de 100% din fondurile AOAM.

Un alt medicament care este în lista celor integral compensate va fi indicat și în cazul tulburărilor de spectru autist, atât copiilor cu vârsta de peste cinci ani, cât și adulților.

De asemenea, circa 20 de DCI de medicamente indicate în tratamentul mai multor maladii au fost completate cu doze și forme farmaceutice noi, fiind reintroduse în lista celor compensate ca urmare a autorizării acestora de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Modificările sus-menționate necesită mijloace financiare în valoare de 104,6 milioane de lei, dintre care 63,4 milioane pentru acoperirea cheltuielilor destinate dispozitivelor medicale, 38,6 milioane pentru cele privind analogii de insulină, iar alte 2,6 milioane de lei pentru cheltuielile provenite din extinderea listei de medicamente compensate. Banii respectivi au fost planificați în fondurile AOAM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: