Parlamentul a votat două proiecte de modificare a legii privind finanțele publice locale
Full Article 2 minutes read

Parlamentul a votat două proiecte de modificare a legii privind finanțele publice locale

Parlamentul Repubicii Moldova a votat în prima lectură două proiecte de modificare a legii privind finanțele publice locale, prin care se urmărește creșterea veniturilor în bugetele autorităților. Despre acest fapt se anunță într-un comunicat al instituție, publicat astăzi, 5 decembrie. 

Primul proiect propune modificare mărimii defalcărilor de la impozitul pe venit al persoanelor fizice pentru bugetele satelor (comunelor) – până la 100% și orașelor (municipiilor) – până la 50%, precum și o nouă sursă de formate a bugetelor locale – defalcări de la impozitul pe venitul persoanelor juridice, în volum de 50% din volumul colectat.

Tot astăzi deputații au votat un proiect de alternativă pentru modificarea legii privind finanțele publice locale.

Acesta prevede că defalcările în bugetele locale de la impozitul pe venit al persoanelor fizice să se efectueze conform locului de domiciliu al acestora. O altă prevedere rezidă în atribuirea a 50 la sută din veniturile colectate din impozitul pe venit al persoanelor juridice în calitate de defalcări pentru bugetele locale.

Menționăm că cele două proiecte au fost comasate având în vedere că ambele vizează modificarea și/sau completarea mai multor acte din aceeași lege.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: