multimedia.parlament.md

Parlamentul s-a apucat să economisească lumina și gazul. Precizările secretariatului

Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova anunță că întreprinde măsuri pentru a raționaliza consumul resurselor energetice și a reduce cheltuielile aferente. În acest scop s-a decis deconectarea aproape integrală de la agentul termic a încăperilor clădirii garajului, cu o suprafață totală de circa nouă mii de metri pătrați.

Ca urmare a acestei măsuri, Secretariatul Parlamentului declară că se obține o economie considerabilă a volumului de energie termică consumată și, astfel, reduce semnificativ cheltuielile.

„Instalațiile de încălzire a celorlalte edificii ale Parlamentului sunt monitorizate și ajustate în permanență. În zilele de odihnă și de sărbători acestea sunt programate la temperaturi minime, iar unele dintre ele sunt deconectate complet. Și instalațiile alternative de asigurare cu agent termic sunt deconectate în zilele de odihnă și de sărbători”, comunică reprezentanții Parlamentului.

Totodată, consumul de gaze naturale la cazangeria autonomă care alimentează clădirea de bază a instituției, declară sursa, este monitorizat continuu și ajustat în funcție de temperatura aerului de afară.

***

De menționat, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), care s-a întrunit recent într-o ședință, a venit cu mai multe decizii cu privire la subiectul gazelor naturale în țara noastră. Printre deciziile aprobate se numără obligarea instituțiilor publice de a raționaliza consumul de energie electrică și gaz. „Instituțiile publice vor întreprinde măsuri pentru a raționaliza consumul de gaz și energie electrică în baza recomandărilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”, se arată în decizia CSE.

În cadrul ediției din 11 ianuarie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că dacă prețul de $647, cu care R. Moldova cumpără gaz din Federația Rusă în luna ianuarie se va menține și luna viitoare, tariful pentru consumatori ar putea crește până la 14,7 lei. Oficialul a accentuat că, pe de altă parte, tariful de achiziție al gazelor naturale ar putea scădea, din nou, până la $450, cât a fost în luna decembrie sau chiar mai mic de atât.

Amintim că și reprezentanții Moldovagaz au publicat pe 11 ianuarie un comunicat de presă, în care au anunțat că își vor definitiva la o posibilă ajustare a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali după data de 20 ianuarie.

Din 1 noiembrie, moldovenii achită pentru 1 metru cub de gaze consumat 11,08 lei. Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei moldovenești.

Mai exact, statul va compensa primii 50 de metri cubi de gaze cu 4,3 lei din tariful de 11,08 lei. Pentru un consum între 50 și 150 de metri cubi de gaze, compensația va fi de 3,2 lei din tarif per metrul cub, consumatorul urmând să achite 7,9 lei metrul cub de gaze consumat. Iar cei care vor consuma mai mult de 150 de metri cubi vor achita costul gazului integral – cu 11,08 lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: