NewsMaker

Compensațiile pentru lumină vor fi incluse în facturi. Buzu a explicat suportul din banii UE

Compensațiile pentru energia electrică, din banii oferiți de Uniunea Europeană, se vor regăsi în facturi. Suportul va fi acordat începând cu luna februarie și se va reflecta în facturile care vor veni în martie. În continuare, consumatorii vor beneficia de compensații în numerar doar pentru încălzire și în cazul în care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md. „Dacă pentru ianuarie, o pensionară a primit o compensație de 1200 de lei… 1000 de lei se referă la compensația pentru încălzire, iar 200 de lei – la electricitate. Deci, pensionara în cauză va primi în următoarea lună 1000 de lei pentru încălzire, iar compensația de 200 de lei pentru electricitate va fi reflectată în factură”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu. 

Începând cu 10 februarie sunt disponibile compensațiile în numerar pentru luna ianuarie pentru consumatorii casnici care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md. „Avem o singură plată, dar două compensații”, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu, adăugând că este vorba de compensația pentru încălzire și pentru electricitate.

În lunile următoare, compensația la electricitate se va regăsi în factură. Compensațiile vor fi acordate din banii oferiți de Uniunea Europeană. De compensații vor beneficia toate gospodăriile.

„Guvernul, cu suportul Uniunii Europene, va acoperi creșterea de tarif pentru absolut toate familiile din Republica Moldova, indiferent de faptul că s-au înscris sau nu în sistemul de compensații, pentru primii 110 kw de electricitate consumați. Acest suport va fi oferit tuturor familiilor în factură începând cu luna februarie. Asta înseamnă că facturile care vor veni pe luna februarie în luna martie deja vor reflecta acest suport”, a comunicat ministrul în timpul unei conferințe de presă din data de 11 februarie.

În numerar va fi acordată doar compensația pentru încălzire pentru consumatorii casnici care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md.

„Pentru beneficiarii de compensații, în continuare – atât pentru luna februarie și luna martie, aceștia vor beneficia de compensația pentru încălzire. Compensația pentru electricitate va fi oferită în factură. Ca să dau un exemplu: dacă pentru luna ianuarie, o pensionară a primit o compensație de 1200 de lei… compensația de 1000 de lei se referă la compensația pentru încălzire, iar compensația de 200 de lei – la acoperirea acelei creșteri de tarif pentru electricitate. Deci, pensionara în cauză va primi în următoarea lună compensația de 1000 de lei pentru încălzire iar compensația de 200 de lei pentru electricitate va fi reflectată în factură”, a precizat ministrul.

Întrebat de ce s-a ales plata în factură, Buzu a răspuns: „Noi pentru acele familii care s-au înscris în sistemul de compensații avem toate datele necesare: numărul de membri, datele cu privire la opțiunea de plată, fie că primesc pe cardul bancar, social sau merg să ridice compensația la poștă. Pentru celelalte familii care nu s-au înscris nu avem asemenea date. (…) Noi nu vrem să punem această presiune birocratică pe toate familiile din Republica Moldova, să se înscrie, să ne ofere aceste date. Noi vrem să ne asigurăm că acest suport este oferit tuturor familiilor cât mai rapid posibil”.

Potrivit lui Buzu, pentru familiile care nu vor dori să beneficieze de compensații la electricitate va fi pusă la dispoziție o metodă „pentru ca să poată să anunțe furnizorul că nu doresc să beneficieze de acest suport”.

Întrebat care va fi tariful final în cazul în care o gospodărie va consuma doar 110 kw de electricitate, ministrul a răspuns: „Deci tariful pentru electricitate, dacă o familie va avea un consum de până la 110, va fi neschimbat. Va fi cel din decembrie 2024”.

***

Amintim, pe 4 februarie 2025, comisara europeană pentru Extindere Marta Kos a anunțat un pachet de ajutor financiar pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene. Acesta prevede inclusiv un suport în valoare de 250 de milioane de euro pentru malul drept. S-a anunțat că 151 de milioane de euro din totalul celor 250 de milioane vor fi direcționate pentru compensații la energia electrică pentru „toată populația Republicii Moldova”. Acestea vor fi acordate până în luna decembrie 2025. Fiecare gospodărie va achita primii 110 Kwh din factură la prețul de până la scumpiri – cel din decembrie, iar restul – la prețul actual. Detalii AICI.

Menționăm, în luna decembrie 2024, consumatorii casnici deserviți de către Premier Energy achitau pentru lumină 2 lei și 34 de bani. Pe 3 ianuarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif. Acesta a intrat în vigoare pe 10 ianuarie. Noul preț este 4 lei și 10 bani/kWh (fără TVA).

În luna decembrie 2024, consumatorii din nordul Moldovei deserviți de către S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” achitau 2 lei și 84 bani/kWh pentru lumină. Noul tarif, care a intrat în vigoare pe 10 ianuarie 2025, este 4 lei și 68 de bani/kWh.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal în Moldova. Sunt acuzați că ar fi încercat să înece un bărbat în Nistru (VIDEO)

Doi grăniceri ucraineni sunt cercetați penal pentru trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova, după ce au intrat cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, potrivit Poliției de Frontieră.

Imaginile cu incidentul de pe Nistru au fost publicate de deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Acesta a spus că le-a primit pe rețelele sociale și a cerut o reacție din partea autorităților. În înregistrare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-ar fi lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și ar fi încercat să îl înece.

„Nu trebuie să îneci băiatul. Când am ieșit, am văzut cum îl înecai. Ai copii? Băiat ai? Câți copii ai? Și acest băiat are copii. El nu a fugit de viață bună”, spune unul dintre bărbați.

„Nu l-am înecat”, răspunde unul dintre grăniceri.

„Cum nu l-ai înecat? De câte ori l-ai lovit”, a spus, în reacție, un alt bărbat prezent.

Poliția de Frontieră nu a comentat aceste acuzații în comunicatul său, însă precizează că o patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

„Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în privința celor doi au fost aplicate procedurile legale, fără să anunțe ce măsuri au fost luate.

IGPF a îndemnat cetățenii să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, pentru a evita răspândirea informațiilor neverificate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: