PAS Chișinău

Parlamentul va organiza audieri publice pe marginea cazului cetățeanului turc asasinat la Chișinău

Parlamentul va desfășura audieri publice pe marginea cazului cetățeanului turc, membru al unei organizații criminale, care a fost împușcat mortal în Chișinău. Acestea vor avea loc în data de 15 iulie, începând cu ora 10:00. Audierile publice vor fi găzduite de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și Comisia juridică numiri și imunități.

În cadrul ședinței Parlamentului din 11 iulie, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul PAS Lilian Carp, a anunțat audieri publice pe cazul străinului, membru al unei organizații criminale, omorât în capitală.

Din păcate, nu este primul caz în acest sens: au fost și cu 10-12 ani în urmă asemenea situații, dar acesta este diferit. Prin faptul că persoana care a fost asasinată a fost o persoană cu antecedente penale. Iar, din păcate, se afla la libertate datorită deciziei unui judecător. Acest lucru nu poate să rămână fără ca noi să luăm atitudine. Noi am vrut să facem aceste audieri astăzi în plenul Parlamentului, dar, în urma discuțiilor pe care le-am avut și cu instituțiile de drept, este că la moment au fost reținute două persoane ca și complici și au nevoie să pregătească anumite informații. De aceea, rugămintea mea este ca noi, în zi de luni, la ora 10.00, să aibă loc o ședință comună dintre Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, dar și Comisia juridică, fiindcă este vorba și de decizia unui judecător în asemenea situație. Și trebuie să participe și Comisia juridică, în care vor fi audiate care vor audiate câteva instituții. Iar rezultatul acelor audieri care vor fi făcute luni, propun să le auzim în plenul Parlamentului pentru viitoarea ședință ca și concluzie”, a declarat Lilian Carp.

La rândul său, președintele Parlamentului Igor Grosu a solicitat comisiilor parlamentare care vor găzdui audierile publice să facă lista instituțiilor relevante care trebuie să participe. Printre acestea, șeful legislativului a nominalizat Procuratura, Serviciul de Informații și Securitate și Consiliul Superior al Magistraturii.

***

Pe 10 iulie, un bărbat de origine turcă, în vârstă de 41 de ani, a fost împușcat mortal la o terasă din Chișinău. Autorul crimei a reușit să fugă de la fața locului. Până în prezent, acesta nu a fost reținut. Poliția a identificat și audiază două persoane care au statut de suspecți, complici în cazul omorului.

Victima era membru al unei grupări criminale, condamnat în Marea Britanie și anunțat în căutare internațională prin Interpol. Potrivit Procuraturii Generale (PG), bărbatul a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova în mai 2022 și plasat în arest preventiv în vederea extrădării, lucru solicitat de autoritățile britanice. Între timp, acesta a depus o cerere de azil către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM), care ulterior a fost respinsă. Cetățeanul turc a contestat în instanță decizia IGM, iar, potrivit PG, procesul de judecată a fost tergiversat timp de doi, o hotărâre fiind pronunțată abia pe 3 iulie 2024. PG a menționat că, conform legii, persoanele care au primit drept de azil nu pot fi extrădate, iar Codul de procedură penală prevede că, în cazul unei cereri de extrădare, persoana poate fi menținută în arest preventiv până la 180 de zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mfa.gov.md

La Zurich a fost deschis Consulatul onorific al Republicii Moldova

La Zurich a fost inaugurat pe 4 iulie Consulatul onorific al Republicii Moldova. Secretara de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, care a fost prezentă la eveniment, a subliniat importanța acestui gest simbolic, menționând extinderea prezenței diplomatice a țării noastre în Elveția.

La evenimentul de deschidere a consulatului din Zürich au participat reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și ai diasporei moldovenești. „Acest moment simbolic reprezintă nu doar deschiderea unei noi reprezentanțe într-unul dintre cele mai dinamice centre economice și culturale ale Europei, ci și angajamentul nostru profund pentru consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Confederația Elvețiană. Sunt convinsă că noul consulat onorific va sprijini activ această misiune prin fortificarea dialogului bilateral, încurajarea investițiilor și promovarea potențialului Moldovei”, a afirmat Carolina Perebinos.

Consulul onorific, Valentina Ceban, a mulțumit pentru încrederea acordată și a promis că va promova imaginea Moldovei în Elveția, angajându-se să contribuie la dezvoltarea relațiilor comerciale și culturale dintre cele două țări.

Iar ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Vladimir Cuc, a salutat de asemenea deschiderea noului consulat, menționând că aceasta va contribui la creșterea prestigiului țării noastre și la intensificarea cooperării economice bilaterale.

Evenimentul a inclus discuții într-un cadru informal și o degustare de vinuri moldovenești.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: