rubryka.com

Partea ucraineană nu este gata să ofere Chișinăului informații suplimentare în dosarul Chaus

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a confirmat pentru NM că a expediat o comisie rogatorie către autoritățile din Ucraina în privința dosarului penal intentat pe faptul răpirii fostului judecător al acestui stat, Mykola Chaus. În ajun, NM a scris despre aceste fapte cu trimitere la propriile surse. De asemenea, PCCOCS a precizat că organele de drept din Ucraina au solicitat informații suplimentare de la Chișinău, însă au refuzat, la rândul lor, să ofere Chișinăului detalii despre unii cetățeni ucraineni.

Serviciul de presă al PCCOCS a confirmat că, în aprilie, a expediat o comisie rogatorie către autoritățile din Ucraina în privința dosarului penal intentat pe faptul răpirii lui Chaus. Organele competente din Ucraina nu au oferit răspunsuri la solicitările colegilor din Moldova. PCCOCS a menționat că Procuratura din Ucraina a solicitat informații suplimentare din dosarul penal cu referire la probatoriu și au argumentat faptul că unele date despre cetățenii ucraineni nu pot fi divulgate, cu invocarea motivului „protejării datelor lor cu caracter personal”.

„Astfel, la această etapă a dialogului pe acest dosar penal, nivelul de deschidere al destinatarilor comisiei rogatorii nu este de natură să contribuie semnificativ la avansarea investigațiilor. Totodată, vă comunicăm faptul că investigațiile care vizează și alte aspecte ale infracțiunii continuă, inclusiv în privința complicilor reținuți”, au mai menționat reprezentanții PCCOCS.

Procuratura urmează să informeze publicul despre evoluțiile dosarului odată ce vor deveni disponibile date cu impact de amploare pentru public.

Menționăm că organele de drept din Moldova au solicitat informații despre Chaus, alți 12 cetățeni ai Ucrainei și doi angajați ai Ambasadei Ucrainei în Moldova. Procurorii au atașat la demers copiile pașapoartelor și au solicitat colegilor ucraineni să îi informeze dacă coincid numerele din pașaport cu fotografiile proprietarilor. De asemenea, procurorii au solicitat informații despre două autoturisme de model Toyota Rav 4, care au traversat frontiera cu Moldova.

Precizăm că numele a patru persoane care figurează în demers au fost anterior vizate în investigațiile privind răpirea lui Chaus. Este vorba despre Eduard Stavitsky, Alexei Neciaev, Alexei Sotnikov și Iurie Covalenco. Astfel, jurnaliștii de la RISE Moldova și «Слiдство.инфо» au scris că Stavitsky și Covalenco ar avea legături cu serviciile secrete ucrainene. Covalenco a și confirmat că, din 24 martie până pe 3 aprilie, s-a aflat la Chișinău, însă a negat legătura sa cu serviciile speciale, iar întrebarea despre răpirea lui Chaus a ignorat-o. Jurnaliștii nu au reușit să găsească o persoană cu aceleași date ca în pașaportul lui Stavitsky.

De asemenea, jurnaliștii au scris că Sotnikov și Neciaev au ajuns în Moldova pe 24 martie. Surse din cadrul organelor de drept ale Ucrainei au declarat pentru RISE Moldova că în registrul plătitorilor de impozite nu figurează nicio persoană cu numele Alexei Neciaev sau Alexei Sotnikov cu aceleași date din pașapoartele cu care aceștia au traversat frontiera cu Moldova. Mai mult, pașaportul lui Alexei Neciaev este primul document de acest fel perfectat pentru persoana respectivă.

Despre faptul că organele de drept din Moldova se interesează despre activitatea atașatului militar pe lângă Ambasada Ucrainei Serghei Smetaniuk NM a scris anterior. Acest fapt rezultă dintr-o scrisoare expediată la Kiev a ambasadorului Ucrainei Marko Șevcenko. Diplomatul a menționat că a primit o notă cu solicitarea de a ridica imunitatea diplomatică a lui Smetaniuk în vederea percheziționării mașinii acestuia.

***

Amintim că judecătorul ucrainean Chaus, care se află pe teritoriul țării noastre din 2016, după ce a fost acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită în valoare de 150.000 de dolari, și care se judecă cu autoritățile Republicii Moldova pentru obținerea azilului politic, a fost anunțat dispărut și dus într-o direcție necunoscută. Despre răpirea lui Chaus a anunțat pe 3 aprilie avocatul său, Iulian Balan. Potrivit poliției, bărbatul de 54 de ani a fost răpit din curtea blocului în care locuia.

La ședința parlamentului din 9 aprilie a fost constituită o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean. Pe dosarul răpirii lui Chaus au fost reținuți doi suspecți.

Pe un canal de Telegram creat recent cu numele Chaus au fost publicate două adresări video în care apare acesta. Soția sa, însă, și-a exprimat îngrijorarea și susține că maniera în care acesta apare nu îi este caracteristică.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: