Partidul lui Usatîi inițiază o moțiune simplă asupra activității ministrului Finanțelor: motivul – reforma fiscală

Fracțiunea parlamentară a partidului „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, a anunțat inițierea unei moțiuni simple asupra activității ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, și a făcut apel către ceilalți deputați să semneze moțiunea. Partidul susține că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, în forma actuală, poate duce la creșterea poverii fiscale asupra cetățenilor și agenților economici. În context, partidul cere revizuirea proiectului, cu organizarea unor consultări și prezentarea unor analize de impact.

„Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” anunță inițierea unei moțiuni simple asupra activității ministrului Finanțelor în procesul de elaborare și promovare a politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. (…) În locul reducerii risipei bugetare și eficientizării cheltuielilor publice, Ministerul Finanțelor propune măsuri care pot conduce la creșterea poverii fiscale asupra cetățenilor și agenților economici. (…) Existența unor rezerve exprimate, inclusiv de reprezentanți ai Guvernului, demonstrează lipsa unui consens și necesitatea unei evaluări suplimentare a impactului măsurilor propuse”, a comunicat deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”, Alexandr Berlinschii, pe o rețea de socializare.

Berlinschii a adăugat că „ministrul Finanțelor trebuie să prezinte în Parlament explicații privind fundamentarea reformei, impactul economic și social al măsurilor propuse și rezultatele consultărilor desfășurate”. „Fracțiunea „Partidul Nostru” solicită retragerea și revizuirea substanțială a proiectului politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027, cu organizarea unor consultări reale și prezentarea unor analize de impact credibile. Facem un apel către toți deputații – să semneze moțiunea”, a mai spus parlamentarul.

Moțiunea simplă exprimă poziția Parlamentului într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, într-o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Conform regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de minimum 15 deputați și se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți. Moțiunile simple adoptate de Parlament se publică în Monitorul Oficial și sunt obligatorii pentru Guvern sau alte autorități vizate.

***

Recent, autoritățile au supus consultărilor publice proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care prevede uniformizarea cotelor de TVA prin eliminarea mai multor cote reduse. Guvernul a precizat că măsura va fi aplicată etapizat și ar putea afecta produsele alimentare, medicamentele, comerțul electronic, restaurantele și cafenelele, hotelurile și pensiunile, autoturismele și resursele energetice. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că impactul eventualelor ajustări de prețuri generate de creșterea cotelor reduse de TVA la 20% va fi compensat. 

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a spus că reforma ar putea distruge sistemul medical din Republica Moldova și a precizat că instituția pe care o conduce a elaborat un aviz negativ. În reacție, ministrul Finanțelor a spus că reforma nu are drept scop prejudicierea sistemului de sănătate și a menționat că „dacă nu există această dorință sau capacitate”, nu se va insista.

Reforma mai prevede impozitarea banilor de la evenimente, precum nunți și cumetrii. Ministrul Finanțelor declara anterior că intenția nu are ca obiectiv să afecteze cetățenii de rând și, în acest sens, vor fi stabilite „plafoane rezonabile”. Ulterior, ministrul a spus că se discută fie să existe un plafon mult mai mare la impozitarea banilor de la evenimente, precum nunți și cumetrii, fie ca acesta să fie eliminat.

În ceea ce privește impozitul unic din fondul de salarizare, ministrul Finanțelor a spus că ideea „a fost de fapt salutată inclusiv de către contabili”. În același timp a spus că, cel mai probabil, această modificare va fi amânată.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cna.md

Ar fi cerut 30.000 de euro pentru a influența eliberarea unui deținut. Un bărbat, reținut de CNA și PA

Un bărbat a fost reținut pentru 72 de ore, într-un dosar de trafic de influență. Potrivit ofițerilor și procurorilor anticorupție, acesta ar fi pretins 30.000 de euro pentru a influența angajați ai unui penitenciar să perfecteze documentele necesare în vederea eliberării unui condamnat pe motiv de boală gravă.

Potrivit PA și CNA, bănuitul ar fi susținut că poate determina funcționarii unui penitenciar, în vederea exercitării funcțiilor lor de serviciu, să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.

Conform comunicatelor citate, o tranșă din suma pretinsă i-a fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA.

Astăzi, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului. Instituțiile de drept precizează că în urma descinderilor au fost ridicate probe „relevante” pentru cauza penală.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

În prezent, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: