Partidul recunoaște, alesul neagă. Vicepreședintele raionului Telenești, prima reacție după ce ar fi fost prins băut la volan

Vicepreședintele raionului Telenești, Alexei Vrăjitoru, ales pe listele Partidului Social Democrat European (PSDE), ar fi fost prins beat la volan, pe 3 aprilie. Informația a fost confirmată de formațiunea politică pe 5 aprilie. Partidul a condamnat gestul colegului lor și a promis că va „lua măsurile necesare”. De cealaltă parte, Vrăjitoru neagă că a urcat beat la volan și susține că s-ar încerca denigrarea imaginii sale publice. Funcționarul se caracterizează drept un „cetățean care respectă legea” și spune că va lăsa organele de drept să investigheze cazul în care este vizat.

Ce s-a întâmplat

Despre faptul că Alexei Vrăjitoru, care este membru PSDE, ar fi fost prins beat la volan, a scris primarul de Negureni, raionul Telenești, Ion Popa, pe 4 aprilie, pe rețelele de socializare.

„Se pare că ieri la Orhei nici cariera de mai mare pe polițiștii din Telenești, nici relațiile de cumetrie cu ex-miniștri, nici zecile de rugăminți făcute prin telefon sau comportamentul de bădăran nu l-au ajutat pe tânărul vice-președinte al raionului Telenești, care a condus în stare de ebrietate… așa cum nu l-au putut ajuta nici azi la spitalul din Orhei. Este loc suficient pentru o demisie de onoare…”, a scris Ion Popa pe Facebook.

Șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, a confirmat pentru Ziarul de Gardă că, pe 3 aprilie, pe numele unei persoane cu funcție de demnitate publică, a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice. Fetco a refuzat, însă, să ofere un nume, scrie sursa citată.

Reacția PSDE și a vicepreședintelui raionului Telenești

Pe 5 aprilie, Partidul Social Democrat European (fostul PDM), condus de Ion Sula, a venit cu o reacție oficială, în care promită „măsuri”.

„Regretăm profund recentul incident în care a fost implicat membrul PSDE, vicepreședintele raionului Telenești, Alexei Vrăjitoru. Condamnăm ferm conducerea autovehiculului sub influența alcoolului, faptă ce pune în pericol viața și siguranța cetățenilor. (…) Vom lua toate măsurile necesare, în conformitate cu statutul partidului, pentru a gestiona această situație și pentru a transmite un mesaj clar: astfel de acțiuni nu sunt tolerate în cadrul PSDE. Ne cerem scuze public pentru incidentul regretabil”, a scris formațiunea politică.

În aceeași zi, vicepreședintele raionului Telenești a confirmat că există un material înregistrat de Poliție „cu privire la o pretinsă încălcare a mea în trafic, mai bine spus în care este vizat automobilul meu”. Vrăjitoru spune că a decis să vină cu o reacție, după ce cazul ar fi fost interpretat, iar pe marginea lui s-ar încerca „denigrarea” imaginii sale de persoană publică.

„Sunt un cetățean care respectă legea și care își asumă exact ceea de ce se face responsabil și tocmai de asta nu m-am grăbit să vin cu anumite comentarii sau justificări, atâta timp cât știu că nu am condus automobilul în stare de ebrietate niciodată. Las organele abilitate să investigheze cazul și să vină cu o concluzie în acest sens. Totodată, recomand surselor mass media și persoanelor care în aceste zile se expun pe marginea acestui incident, să țină cont de informațiile oficiale și veridice, dar și de procesul de documentare, fără a distribui în spațiul public falsuri”, a scris Alexei Vrăjitoru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: