Partidul ȘOR a inaugurat două terenuri de joacă pentru copii încă în două sate

Partidul ȘOR a inaugurat două terenuri de joacă pentru copii încă în două sate

În mai puțin de două săptămâni, au fost deschise patru terenuri de joacă în cadrul proiectului «Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat», inițiat recent de Partidul «ȘOR». Ultimele două terenuri de joacă au fost inaugurate în localitatea Maximovca, raionul Anenii Noi și în satul Dușmani, raionul Glodeni. Echipa Partidului «ȘOR» își propune să amenajeze terenuri de joacă în fiecare localitate cu primar din partea Partidului «ȘOR».

La evenimentul de inaugurare din cele două localități au participat funcționari locali, deputați din partea Partidului «ȘOR», zeci de copii și părinții acestora.

 

Deputata Reghina Apostolova a menționat că susținerea tinerelor familii și a copiilor este una dintre prioritățile Partidului «ȘOR».

«Este bogat acel sat care are mulți copii, pentru că ei sunt viitorul nostru. Proiectul cu terenurile de joacă este important pentru că le oferim copiilor condiții necesare de joacă și de dezvoltare», a remarcat deputata Apostolova.

Deputatul Vadim Fotescu a spus că inaugurarea a încă unui teren de joacă este o nouă realizare și o sărbătoare pentru întreaga echipă.

«Ceea ce are mai de preț o țară sunt copiii. Atunci când îi vezi pe ei fericiți, înțelegi că munca ta nu a fost depusă în zadar. Partidul „ȘOR“ încă odată a demonstrat că este un partid al faptelor, vom continua să realizăm cât mai multe proiecte», a spus Fotescu.

A împărtășit bucuria alături de cetățenii din satul Dușmani, Glodeni, și vicepreședinta fracțiunii Partidului «ȘOR», deputata Violeta Ivanov.

«Nu ne limităm doar la acest proiect. Dvs. ați văzut că acolo unde sunt primari din partea Partidului „ȘOR“, acolo se văd rezultate muncite și acolo oamenii trăiesc mult mai bine. Am început cu Orhei și ați văzut cât de mult s-a schimbat în bine. Ne dorim foarte mult ca să mergem în toată țara cu proiecte frumoase», a afirmat Ivanov.

Pe 23 iulie, la inițiativa Partidului «ȘOR», a fost lansat proiectul «Un teren de joacă pentru copii în fiecare localitate». Primele două terenuri de joacă pentru copii din cadrul acestui proiect au fost inaugurate în com. Cuhnești, raionul Glodeni, și la Constantinovca, raionul Edineț.

Partidulsor.md

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Desculț prin casă, fără grija facturilor: confortul unui inverter GREE 

Odată cu majorarea tarifului la gaz în prag de iarnă, schimbarea radicală a sistemului de încălzire nu mai este o opțiune realistă. Alternativa rapidă și accesibilă este climatizorul inverter. Se instalează într-o singură zi, nu cere racordări la rețeaua de gaz și funcționează imediat ca sursă principală sau suplimentară de căldură.

De ce încălzește mai ieftin? 

Spre deosebire de un calorifer electric (care transformă direct curentul în căldură la un raport de doar 1 la 1), climatizorul inverter funcționează ca o pompă de căldură: preia energia termică din aerul de afară și o transferă în casă. 

● Randament multiplicat: Pentru fiecare 1 kWh de curent consumat din priză, generează în medie 4 kWh de căldură. 

● Consum reglat automat: Compresorul își ajustează continuu puterea exact cât să mențină temperatura setată și să prevină uzura pieselor.

● Pregătit pentru iarnă: Climatizoarele inverter extrag căldură chiar și din aerul înghețat, funcționând fără întreruperi la temperaturi negative. 

Climatizor sau gaz? 

La tarifele actuale, încălzirea cu un climatizor inverter eficient (SCOP 4) iese mai rentabilă. Totuși, trebuie luați în calcul câțiva factori: izolația locuinței, temperatura de afară, dimensionarea corectă. 

Cum alegi un model capabil pentru iarnă? 

Iată ce trebuie să verifici în fișa tehnică: 

● SCOP (randamentul sezonier pe căldură): Cu cât cifra e mai mare, cu atât e factura mai mică. 

● Limita termică: Caută modele certificate să funcționeze stabil între -15°C și -25°C 

● Capacitatea potrivită: 9.000 BTU/oră pentru dormitoare (până la 25 m2), 12.000 BTU/oră pentru livinguri (25–35 m2) și 18.000-24.000 BTU/oră pentru spații locative mai mari. 

Ghid rapid: Ce model GREE să alegi?

Gama GREE LINK este alegerea perfectă pentru a trece de iarnă în confort deplin, ținând facturile sub control. Vorbim despre cel mai mare producător mondial din domeniu, cu peste 12 000 de ingineri și 1 000 de laboratoare dedicate inovațiilor. 

● GREE Airy — campion la eficiență pe ger extrem 

SCOP 4,6 – 4,8 (Clasa A++), funcționează până la -25°C. Recomandat pentru încălzire intensivă cu cel mai mic consum de curent posibil. 

● GREE Clivia — confort, design modern și aer curat 

SCOP 4,0 – 4,2 (Clasa A+), funcționează până la -25°C. Controlează umiditatea, sterilizează aerul și are aspect mat elegant. Recomandat celor atenți la designul interior și la calitatea aerului. 

● GREE G-Time — smart, rapid și silențios 

SCOP 4,0 – 4,1 (Clasa A+), funcționează până la -25°C. Oferă încălzire ultra-rapidă, funcționare silențioasă și monitorizare exactă a consumului de energie electrică. Recomandat pasionaților de tehnologie, care vor un aparat discret pentru ierni urbane obișnuite. 

Specialiștii GREE Moldova te așteaptă în magazinele din toată țara: LINK

NewsMaker

Gaz avem. Dar bani pentru facturi? De ce încălzirea îi costă din nou scump pe moldoveni (ANALIZĂ)

Moldova intră în această iarnă cu prețuri la energie aproape record. NewsMaker explică ce se știe despre acest sezon de încălzire.

Cum intră Moldova în acest sezon de încălzire?

Sezonul de încălzire din acest an a început în Moldova cu prețuri la energie aproape de nivelurile record. Un metru cub de gaz costă 26,14 lei, iar o gigacalorie de energie termică — 3.277 de lei în Chișinău și 3.374 de lei în Bălți. În perioada următoare s-ar putea scumpi și energia electrică. Premier Energy a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifului de la 3,56 la 4,64 lei pentru un kWh.

Deși ANRE aprobă, de regulă, majorări mai mici decât cele solicitate de furnizori, energia electrică se va scumpi, cel mai probabil.

Tarifele au fost mai mari decât cele din acest an doar în sezonul de încălzire 2022–2023. Atunci, un metru cub de gaz costa până la 29,27 lei, un kWh de energie electrică pentru clienții Premier Energy — până la 4,77 lei, iar o gigacalorie de energie termică — până la 3.577 de lei.

Cum se împletește energia cu politica?

În ultimii ani, energia a devenit unul dintre cele mai importante și discutate subiecte din Moldova. Tema a căpătat amploare în 2021, când tarifele la gaz s-au dublat, apoi au continuat să crească în 2022. Astfel, în doar doi ani, prețul plătit de consumatori pentru un metru cub de gaz a urcat de la puțin peste 4 lei la aproape 30 de lei.

În aceeași perioadă, malul drept al Republicii Moldova a renunțat la gazul cumpărat de la compania rusă Gazprom și a început să se aprovizioneze din alte surse. Întregul volum de gaz rusesc a fost redirecționat către regiunea transnistreană.

Tot atunci a izbucnit și primul scandal privind achizițiile de gaz. Andrei Spînu, pe atunci vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a fost acuzat în repetate rânduri că a cumpărat prea mult gaz la prețuri mari. El a respins acuzațiile, susținând că Moldova trebuia să-și asigure independența energetică față de Rusia și să cumpere suficient gaz pentru a trece iarna în orice condiții.

Tariful la gaz a fost redus abia spre vara anului 2023 — până la aproximativ 18 lei, în condițiile în care prețul de achiziție inclus în tarif era atunci de două ori mai mare decât cel de pe piață.

Al doilea mare scandal legat de gaz a izbucnit în 2024. Moldova a ratat ocazia de a cumpăra gaz la prețuri mici la începutul anului și a făcut achizițiile pentru iarnă mai târziu, când prețurile crescuseră semnificativ. Drept urmare, tariful a fost majorat cu 27% înaintea sezonului de încălzire. Ministerul Energiei, Energocom și Moldovagaz își pasau responsabilitatea, fiecare susținând că a făcut tot posibilul pentru pregătirea de iarnă.

Cum a fost cumpărat gazul în acest an?

Al treilea scandal de amploare a izbucnit în acest an, când conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit resursele energetice la nivel mondial. În Moldova, tariful la gaz a crescut de la aproximativ 14 la 20 de lei pentru un metru cub în septembrie, apoi la 26 de lei în octombrie.

Scumpirile au fost însoțite de proteste ale opoziției. Participanții au cerut eliminarea TVA la gaz și au criticat cheltuielile și salariile mari ale conducerii Energocom. Autoritățile au susținut însă că acestea au un impact nesemnificativ asupra tarifului.

Totuși, premierul Vasile Tofan a recunoscut că există probleme în mecanismul de achiziții al Energocom. El consideră că un model mai stabil este combinarea achizițiilor în baza contractelor pe termen mediu și lung cu procurarea gazului de la bursă. În opinia premierului, o parte din volume ar trebui cumpărate în baza contractelor pe termen mediu și lung.

„Acum nu ne putem permite contracte pe termen lung. Ne interesează cel puțin contracte pe termen mediu — pe trei sau cinci ani — pentru a fixa prețul. Și aici ne asumăm un anumit risc”, spunea Tofan.

Ca răspuns, fostul președinte, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, declara că ar fi convenit asupra livrărilor de gaz de la Gazprom la prețul de 350 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Guvernul nu a comentat declarația lui Igor Dodon, însă expertul în energetică Sergiu Tofilat consideră că acest lucru este nerealist din punct de vedere tehnic. „Ei nu pot livra gaz pe malul stâng, nu au posibilități tehnice. În primul rând, nu există loc în conducta «TurkStream», iar în al doilea rând, din septembrie 2027 intră în vigoare sancțiunile UE asupra gazului rusesc”, spunea expertul.

Deocamdată, Chișinăul a cumpărat 2 milioane de metri cubi de gaz din Ucraina la un preț cu aproximativ 10 euro pentru 1 MWh sub cel de pe piață (pentru comparație: prețul mediu în noiembrie a fost de circa 87 de euro pentru 1 MWh). Vasile Tofan declara că următoarea etapă prevede extinderea achizițiilor de pe piața ucraineană și căutarea unor oferte care să permită reducerea costurilor de aprovizionare.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a comunicat că Energocom negociază cu mai mulți furnizori de gaz din Ucraina. Volumele achizițiilor vor depinde de cantitatea de combustibil pe care o vor putea oferi companiile și de preț. „În funcție de contractele care vor fi semnate, poate fi vorba despre volume între 10 și 50 de milioane de metri cubi. Multe depind de disponibilitatea gazului, dar, în cele din urmă, și de formula de preț convenită”, a menționat Junghietu.

Dar în regiunea transnistreană?

Situația energetică din regiunea transnistreană pare să se fi stabilizat după criza de proporții din 2025. Reprezentanții Chișinăului, Tiraspolului și Moscovei s-au arătat optimiști în privința sezonului de încălzire din regiune, iar în această săptămână, în orașele de pe malul stâng a fost pornită încălzirea centralizată.

Astfel, vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a declarat, într-un interviu pentru publicația „Most”, că există angajamente potrivit cărora livrările vor continua până la sfârșitul anului. „Și există anumite semnale că acest lucru se va întâmpla și pe întreaga perioadă rece, pe toată iarna. Adică, din acest punct de vedere, dacă, să spunem așa, politica de sancțiuni a Uniunii Europene nu va afecta livrările de gaz, probabil că vom trece această perioadă rece de iarnă fără zguduiri”, a declarat Chiveri.

Negociatorul din partea Tiraspolului, Vitali Ignatiev, de asemenea, în octombrie anul acesta, într-un interviu pentru RIA Novosti, a declarat că livrările de gaz vor continua. „Există motive să pornim de la ideea că livrările în perioada de toamnă-iarnă care urmează vor continua, asigurând necesitățile populației și, în măsura posibilităților, ale agenților economici”, a spus Vitali Ignatiev.

Apoi, ambasadorul desemnat al Rusiei în Moldova, Oleg Ozerov, aflat la Tiraspol, a declarat că Rusia va continua să ajute regiunea transnistreană cu livrările de gaz.

De la începutul anului viitor, tarifele la energie în regiune vor crește cu câteva procente. Un metru cub de gaz va costa 1,75 ruble locale (circa 1,96 lei), un kWh de energie electrică — 1,59 ruble (circa 1,78 lei), iar o gigacalorie de energie termică — între 691 și 754 de ruble (775–846 de lei).

Cum poate Moldova să facă față mai bine crizelor energetice?

Expertul în energetică Sergiu Tofilat consideră că, din punctul de vedere al aprovizionării cu gaz și energie electrică, Moldova s-a pregătit bine. „Dar la noi intensitatea energetică, adică câți bani se cheltuiesc pentru PIB sau pentru încălzirea unui metru pătrat de locuință, este de trei ori mai mare decât media UE. Mai rău este doar în Bulgaria. Într-o asemenea situație, nicio reducere la gaz nu va ajuta. Trebuie să ne ocupăm de problema eficienței energetice”, a menționat expertul.

Potrivit expertului, autoritățile trebuie să se ocupe de strategia de achiziție a gazului. „Cel mai ușor este să cumperi gaz de la bursă la cotațiile pentru luna următoare. Nu există niciun risc nici pentru cumpărător, nici pentru vânzător. Doar pentru consumator — prețurile pot crește. Și nimeni nu vrea [să schimbe] și să-și asume responsabilitatea. Toată strategia este — să cumpere Energocom, iar noi vom sta și vom critica”, a explicat Tofilat.

Expertul consideră că legislația trebuie modificată astfel încât să fie prevăzute în ea sursele de aprovizionare: o parte din volume să fie cumpărate și păstrate în depozite de gaze, o parte să fie cumpărate de pe piață, dar cu acoperirea riscurilor, iar achizițiile la prețurile bursiere să fie folosite suplimentar în perioadele de consum maxim.

Totodată, Tofilat a criticat ideea contractelor pe termen lung. „În ultimul contract cu Gazprom, prețul depindea, de asemenea, de prețurile bursiere. În același timp, ești obligat să cumperi anumite volume de gaz sau să plătești o amendă. Dacă însă prețul este fix, apare un alt risc. Contractul prevede sancțiuni de 5% pentru neexecutare. Ce înseamnă acest lucru în practică? Dacă prețurile cresc mult, furnizorului îi este mai ușor să plătească penalitatea de 5% și să nu livreze gazul”, a spus expertul.

Expertul IDIS Viitorul Veaceslav Ioniță, la rândul său, consideră că, după renunțarea la Gazprom, Moldova nu a reușit să compenseze acest lucru din punctul de vedere al prețurilor de achiziție.

„Lucrăm în baza unor contracte pe termen scurt. Prețul nostru de achiziție în anii 2023–2026 a fost mai mare decât media europeană. Avem o piață concurențială foarte slabă”, spune Ioniță. În opinia sa, în acest an, companiile mici ar fi putut cumpăra gaz mai ieftin decât Energocom.

Totodată, în opinia sa, Moldova a început să lucreze la îmbunătățirea situației. „Este nevoie de funcționarea bursei, de o piață concurențială, de contracte pe termen lung, despre care a vorbit premierul [Vasile Tofan]”, a concluzionat expertul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
screenshot

Nouă persoane reținute în Moldova, într-o schemă cu investiții false în criptomonede. Victimele – cetățeni străini VIDEO

Nouă persoane au fost reținute în Republica Moldova, într-o schemă de escrocherie în care ar fi fost estorcați bani de la cetățeni din mai multe țări. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), banii ar fi fost obținuți sub pretextul unor investiții care promiteau venituri rapide și considerabile.

Conform IGP, gruparea utiliza publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate, cărora le propunea să investească în acțiuni sau criptomonede prin intermediul unor platforme de investiții și tranzacționare create în prealabil. Victimele erau cetățeni din mai multe țări, cărora li se promiteau, potrivit IGP, investiții cu venituri rapide și considerabile.

„Gruparea ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă, prezentându-se drept o echipă de experți financiari. Mai mult, persoanele recrutate pentru a activa în cadrul grupării ar fi fost supuse testării la poligraf, pentru ca organizatorii să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre schema infracțională”, a comunicat Inspectoratul.

În seara zilei de 5 noiembrie au fost efectuate percheziții la centrul de apel utilizat de grupare. În urma acțiunilor, nouă persoane cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, inclusiv presupusul lider al grupării, au fost reținute. Majoritatea persoanelor vizate sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană, iar celelalte sunt din România și Ucraina.

Potrivit IGP, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive care se impun.

Tudor Mardei | NewsMaker

Ozerov, despre interdicția de cinci ani pentru Krasnoselski, după ce a fost decorat de Putin: „Și Sandu a fost distinsă cu ordinele altor state”

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a catalogat drept „vehementă” reacția Chișinăului, după ce liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a fost decorat cu Ordinul de Onoare la Moscova. Diplomatul a afirmat că distincția nu ar avea o „conotație ideologică”, ci ar fi o „recunoaștere a meritelor” lui Krasnoselski. Declarațiile au fost făcute vineri, 6 noiembrie.

„Sincer să fiu, nu am înțeles reacția atât de vehement în acest caz. Este un eveniment cât se poate de obișnuit. (…) De altfel, și Maia Sandu a fost distinsă cu ordinele altor state, dacă nu greșesc. (…) Tocmai de aceea, de ce a provocat o asemenea reacție emoțională puternică decorarea lui Vadim Krasnoselski cu un ordin rusesc… Cu atât mai mult că acest ordin nu are nicio conotație ideologică. Este Ordinul de Onoare, adică o recunoaștere a meritelor unei persoane pentru ceea ce a făcut”, a declarat Oleg Ozerov.

Amintim că, pe 4 noiembrie, la Moscova, Vadim Krasnoselski a primit „Ordinul de Onoare” din partea președintelui rus Vladimir Putin. În cadrul ceremoniei, Putin a declarat că distincția i-a fost acordată pentru „consolidarea legăturilor” cu Rusia și dezvoltarea regiunii „în condițiile unor presiuni externe”.

Pe 5 noiembrie, Biroul politici de reintegrare a anunțat că, la revenirea de la Moscova, liderului de facto al regiunii transnistrene îi vor fi aplicate măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi Republica Moldova timp de cinci ani. Instituția a precizat că „plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”.

În aceeași zi, premierul Vasile Tofan a declarat că Krasnoselski poate reveni la Tiraspol, însă nu va putea folosi Aeroportul Chișinău timp de cinci ani. Întrebat de NewsMaker despre temeiul juridic al măsurii, premierul a spus că nu va intra într-o discuție „tehnico-juridică”, întrucât relația cu regiunea transnistreană este una politică. El a dat însă asigurări că autoritățile au instrumentele necesare pentru a pune în aplicare interdicția.

Tofan nu a exclus ca liderul de facto ar putea să rămână în Rusia, țară a cărei cetățenie o deține. Premierul a confirmat, totodată, că Krasnoselski nu este cetățean al Republicii Moldova.

***

În urma conflictului armat de pe Nistru din 1992, regiunea transnistreană a rămas în afara controlului constituțional al Republicii Moldova, fiind administrată de un regim separatist susținut de Federația Rusă.

Cu toate acestea, Moscova participă la procesul de reglementare a conflictului, în cadrul formatului de negocieri „5+2”, în calitate de mediator și garant. Totodată, Rusia menține trupe militare pe teritoriul regiunii, inclusiv Grupul Operativ al Trupelor Ruse și contingentul rus din cadrul forțelor de menținere a păcii. La summitul OSCE de la Istanbul din 1999, Federația Rusă s-a angajat să-și retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul anului 2002. Ulterior, termenul a fost prelungit până la 31 decembrie 2003, însă angajamentul nu a fost îndeplinit. GOTR continuă să fie dislocat în regiunea transnistreană.

La nivel oficial, Federația Rusă nu recunoaște independența Transnistriei și continuă să considere regiunea parte a Republicii Moldova.

Igor Cecan / NewsMaker

Cum să relatăm despre Uniunea Europeană fără sloganuri? n-ost și NewsMaker invită jurnaliștii la o conferință internațională la Chișinău

Rețeaua europeană de jurnaliști n-ost din Germania și publicația NewsMaker invită jurnaliștii, alți profesioniști din domeniul mass-media, dar și persoanele aflate la început de carieră să participe la conferința „EU Reporting Beyond Slogans”, care va avea loc pe 10 noiembrie, la Chișinău. Alături de colegi din Armenia, Georgia, Ucraina, Polonia și Germania, participanții vor discuta despre cum poate fi reflectat procesul de integrare europeană într-un mod clar și aprofundat, cum poate fi combătută dezinformarea și cum pot fi prezentate schimbările pe care aderarea la UE le aduce în viața unei țări. Limba de lucru a conferinței va fi engleza.

Ce înseamnă extinderea Uniunii Europene pentru cetățenii țărilor care aspiră la aderare? Cu ce dificultăți se confruntă jurnaliștii locali care reflectă acest proces? Cum pot identifica subiecte și protagoniști relevanți, cum pot depăși cadrul declarațiilor oficiale și explica publicului reformele complexe? Acestor întrebări le vor fi dedicate discuțiile și sesiunea practică din cadrul conferinței.

Ce include programul?

Jurnaliști din Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina își vor prezenta materialele realizate în cadrul proiectului și vor vorbi despre dificultățile întâmpinate în procesul de documentare și realizare a acestora.

În cadrul sesiunii practice „Cum relatăm despre UE?”, trei experți își vor împărtăși experiența și vor răspunde la întrebările participanților:

  • Jan Vitásek, editorul publicației cehe Update EU, va explica cum poate fi ales un unghi relevant de abordare, cum pot fi identificați experții potriviți și cum pot deveni subiectele legate de Uniunea Europeană mai atractive pentru cititori.
  • Aliaksandr Babyi, Europe MédiaLab, va vorbi despre construirea unei rețele de contacte profesionale care să ajute jurnaliștii să înțeleagă mecanismele de luare a deciziilor în UE și va prezenta oportunitățile disponibile pentru jurnaliștii din țările candidate.
  • Tetiana Litvinova-Mykhalonok, corespondenta la Bruxelles a postului Hromadske Radio, va împărtăși experiența sa în reflectarea subiectelor europene atât din perspectiva unui jurnalist aflat la Bruxelles, cât și a unuia care lucrează de la Kiev.

Discuția finală va aborda aderarea la Uniunea Europeană ca pe un proces complex de transformare socială și politică, care depășește simpla armonizare a legislației. La aceasta vor participa cercetătoare și experte din Georgia, Republica Moldova, Armenia și Ucraina.

Discuția va fi moderată de redactorul-șef al NewsMaker, Stela Untila.

După încheierea discuțiilor, participanții vor avea ocazia să continue schimbul de idei și să cunoască alți colegi în cadrul unei recepții informale.

Când și unde?

  • Data: marți, 10 noiembrie 2026
  • Ora: 12:00–18:30
  • Locul: Summit Events, Chișinău, str. Tighina 49/3
  • Limba de lucru: engleza

Cum puteți participa?

Conferința se adresează jurnaliștilor și profesioniștilor din domenii conexe. Pentru a participa, completați formularul de înregistrare.

Programul detaliat al conferinței

Conferința „EU Reporting Beyond Slogans”

12:00 — Înregistrarea participanților și cafea de bun venit

12:00–13:45 — Panel: Provocările reflectării subiectelor europene: studii de caz

Jurnaliști din Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina își vor prezenta materialele publicate recent și vor discuta despre principalele dificultăți întâmpinate în realizarea acestora.

13:45–14:15 — Pauză de cafea

14:15–16:45 — Atelier practic: Cum relatăm despre UE?

Sunt planificate prezentări susținute de trei experți, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri:

  • Jan Vitásek, editorul Update EU, un portal ceh de știri și analize dedicat politicilor europene, afacerilor Uniunii Europene și evoluțiilor regionale. Jan Vitásek va împărtăși din experiența publicației sale, explicând cum poate fi identificat cel mai potrivit unghi de abordare a unui subiect, ce experți merită consultați și cum pot fi prezentate temele europene într-un mod atractiv pentru cititori.
  • Aliaksandr Babyi, Europe MédiaLab, un centru de analiză și acțiune care contribuie la dezvoltarea unui ecosistem media sustenabil. Aliaksandr Babyi va oferi recomandări privind construirea unei rețele de contacte profesionale care să faciliteze înțelegerea proceselor decizionale din Uniunea Europeană. De asemenea, va prezenta oportunitățile oferite de program jurnaliștilor din țările candidate.
  • Tetiana Litvinova-Mykhalonok, corespondenta la Bruxelles a Hromadske Radio, va prezenta abordările sale în reflectarea subiectelor legate de Uniunea Europeană din două perspective: cea a unui jurnalist care lucrează la Bruxelles și cea a unui jurnalist aflat la Kiev.

16:45–17:00 — Pauză de cafea

17:00–18:30 — Panel: Dincolo de acquis-ul comunitar: aderarea la UE ca proces complex de transformare socială și politică

Participante:

  • Dr. Lia Tsuladze, directoarea executivă a Centrului pentru Științe Sociale (Tbilisi, Georgia).
  • Dr. Tatiana Cojocari, cercetătoare în științe sociale, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (Chișinău).
  • Dr. Anna Melikyan, expertă juridică în cadrul organizației neguvernamentale Protection of Rights Without Borders(Erevan, Armenia).
  • Dr. Viktoriia Ahapova, manageră de proiect și coordonatoare de cercetare la VoxUkraine (Kiev, Ucraina).

Moderatoare: Stela Untila, redactor-șef NewsMaker.md.

După încheierea panelului, participanții sunt invitați la o recepție și o sesiune informală de networking.

n-ost este o organizație media nonprofit cu sediul la Berlin, care reunește peste 500 de jurnaliști și profesioniști din domeniul mass-media din întreaga Europă. Organizația sprijină presa independentă și cooperarea jurnalistică internațională prin proiecte comune, programe de formare și conferințe.

NewsMaker.md este partenerul oficial și coorganizatorul proiectului.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: