Максим Андреев, NewsMaker

Partidul „Stânga Europeană” va susține „Congresul Civic” la parlamentare. Care este motivul?

Partidul „Stânga Europeană” nu va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În schimb, formațiunea va sprijini Partidul „Congresul Civic”, care a fost deja înregistrat de Comisia Electorală Centrală în calitate de concurent electoral. Un anunț în acest sens a fost făcut de Grigore Petrenco, liderul Partidului „Stânga Europeană”, astăzi, 27 mai.

Petrenco a spus că activiștii partidului său sunt pregătiți să ajute „Congresul Civic” în timpul campaniei electorale. 

„Optăm pentru coagularea forțelor de stânga. Susținem pe deplin lista și programul singurului partid de stânga care are toate șansele de a intra în parlament. Acesta este Partidul „Congresul Civic”, a spus Petrenco.

Anterior, NM a aflat că Partidul Socialiștilor mizează pe sprijinul Partidului „Stânga Europeană”. Apoi, în mai 2021, Petrenco a declarat pentru NM că partidul său nu a luat o decizie cu privire la participare în alegerile parlamentare anticipate.

Precizăm că pe 21 mai, CEC a înregistrat Partidul „Congresul Civic” în calitate de concurent electoral. Formațiunea a primit locul doi în buletinul de vot.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: