Captură video

Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de Vasile Tarlev, prezentat oficial. Vicepreședinte: „Pe noi ne-a adunat Dumnezeu”

Partidul Politic „Viitorul Moldovei”, redenumit din Partidul „Bugeacul Nostru”, a fost prezentat oficial astăzi, 2 aprilie. Dezvoltarea țării în toate domeniile, inclusiv securitatea națională – sunt principalele obiective anunțate de formațiunea politică care va fi condusă de fostul premier al țării în perioada comunistă Vasile Tarlev.

„Partidul are un plan de acțiuni concret în dezvoltarea satului în toate domeniile, atât pe plan intern, cât și extern și regional. (…) Avem un pachet de reforme radicale. (…) Vom promova o politică echidistantă, atractivă în dezvoltarea patriotismului, dragostea față de țară, păstrarea suveranității, integrității teritoriale și, evident, bunăstarea populației. (…) Noi nu vom decide în birouri problemele țării, dar pentru problemele fine, importante, strategice vor fi organizate referendum național, ca fiecare cetățean să își expună părerea”, a declarat liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

Prim-vicepreședintele formațiunii politice, Valerii Ianioglo, a declarat, al rândul său, că scopul partidului este să unească oamenii în jurul unui „singur scop – statul Republica Moldova”. „Noi vom răspunde la întrebări grele, nu vom fugi, inclusiv pe teme legate de referendum”, a precizat el.

Vicepreședintele partidului Vasile Mereuța a răspuns criticilor din jurul noului partid, care l-a readus în politică pe Vasile Tarlev.

„La noi deja merg speculații că partidul este al lui Vasile Tarlev. Vreau să vă spun că partidul nu este un SRL al cuiva sau cineva. Acest partid a fost creat din mai mulți oameni. (…) Pe noi ne-a adunat Dumnezeu, cum să spun. Mă adresez la toți oamenii care au început să ne critice deja. Veniți cu noi alături să vedeți ce înseamnă „Viitorul Moldovei””, a declarat Vasile Mereuța.

Amintim că Partidul „Bugeacul Nostru”, condus de la fondare Valeriu Ianioglo, a fost redenumit în Partidul Politic „Viitorul Moldovei”, la începutul lunii februarie, curent. Președinte al formațiunii a fost ales atunci fostul premier al țării Vasile Tarlev. Ianioglo declara atunci că formațiunea politică a decis să se implice în politica națională, or, până acum acesta a acționat doar la nivel local, în Găgăuzia.

Tot atunci, partidul și-a schimbat și simbolul, care va fi un porumbel – simbol al păcii. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Restricții de circulație în Chișinău, în ziua summitului Moldova-UE: lista străzilor vizate

Pe 4 iulie, circulația și accesul publicului vor fi restricționate temporar în centrul Chișinăului și pe arterele către Aeroport, ca măsură de securitate pentru vizitele oficiale din cadrul primului summit Moldova – Uniunea Europeană. Primăria a publicat lista străzilor vizate.

Poliția a anunțat că restricțiile vor fi în vigoare pe 4 iulie, între orele 08:00 și 22:00.

„În legătură cu vizitele oficiale participante la Summit-ul Republica Moldova-Uniunea Europeană, au fost instituite restricții temporare de circulație pe anumite străzi, precum și limitări de acces în unele zone publice din centrul capitalei și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău”, au comunicat reprezentanții poliției.

Oamenii legii au îndemnat locuitorii și oaspeții capitalei să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren. „Aceste măsuri sunt necesare pentru asigurarea ordinii publice, protejarea participanților și buna desfășurare a evenimentului”, se mai arată în declarația poliției.

Primăria Chișinău a publicat lista străzilor unde va fi temporar limitat accesul publicului.

Menționăm că, pe 4 iulie, începând cu ora 17:00, la Reședința de Stat va avea loc primul summit Moldova – Uniunea Europeană. În acest sens, la Chișinău vor ajunge președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Summitul va fi găzduit de președinta Maia Sandu. Împreună cu șefa statului, la eveniment vor participa președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul, Dorin Recean.

Conform instituției prezidențiale, în timpul summitului vor fi abordate subiecte legate de procesul de aderare, atât în ceea ce privește evoluțiile de până acum, cât și etapele următoare ale acestui proces. Totodată, liderii vor discuta despre extinderea legăturilor economice și cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un alt punct pe agenda summitului va fi Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: