PAS, despre vizita socialiștilor, în frunte cu Batrîncea, la Moscova: „Au mers să se închine”
Full Article 2 minutes read

PAS, despre vizita socialiștilor, în frunte cu Batrîncea, la Moscova: „Au mers să se închine”

Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu o reacție la participarea unei delegații a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în frunte cu deputatul Vlad Batrîncea, la Forumul „Pentru libertatea națiunilor” de la Moscova. Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, membră PAS, a remarcat că socialiștii se aflau în Federația Rusă în ziua decesului opozantului rus Alexei Navalnîi, despre care conducerea Republicii Moldova spune că este un omor săvârșit de regimul de la Moscova. Gherman a adăugat că socialiștii „nu știu” că nu ei sunt miza Kremlinului în Moldova.

Vlad Bătrîncea e la Moscova. A mers să se închine exact în perioada când regimul îl anihila pe principalul său oponent politic (Alexei Navalnîi – n. r.). Doar că ceea ce nu ştie unul din liderii socialiştilor moldoveni, este că nu ei sunt adevărata Alternativă a Kremlinului”, a scris Doina Gherman pe Facebook.

Precizăm că vicepreședintele Parlamentului și președintele fracțiunii parlamentare Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Vlad Batrîncea, deputata BCS Elena Beleacova și membra Comitetului Executiv al PSRM Olga Cebotari au participat la forumul „Pentru libertatea națiunilor”, care s-a desfășurat la Moscova, în perioada 15-16 februarie. Batrîncea a susținut un discurs în timpul fomului, în care a lăudat partidul rus de guvernare „Edinaya Rossia”. Vizita a avut loc în contextul în care pe 16 februarie opozantul rus Alexei Navalnîi, deținut într-o închisoare din Siberia din motive politice, a fost declarat mort, iar liderii mondiali i-au acuzat pe președintele Vladimir Putin și „Edinaya Rossia” că l-au omorât (Detalii – AICI).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: