Patru persoane, trimise pe banca acuzaților într-un dosar de escrocherie cu produse agricole în valoare de peste 6,7 milioane de lei

Patru persoane au fost trimise pe banca acuzaților într-un dosar de escrocherie cu produse agricole în valoare de peste 6,7 milioane de lei, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Membrii grupului criminal organizat, preluând activitatea unei companii cu istoric economic pozitiv, contractau fictiv producătorii agricoli, pe care îi induceau în eroare prin prezentarea ca adevărate a faptelor mincinoase și le promiteau achitarea pentru marfa preluată după vânzare, fapt care însă nu se producea. Acțiunile criminale au avut loc în perioada anilor 2019-2020.

Urmărirea penală a fost începută în toamna anului 2020. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, a apărut necesitatea efectuării a 17 percheziții, soldate cu ridicarea de documente, înscrisuri, suporturi electronice, telefoane, ștampile, acte false și reținerea a șapte persoane. Stabilindu-se că trei din aceste persoane aveau rol doar de execuție exprimat prin purtarea convorbirilor telefonice, fără a cunoaște scopul angajatorilor de comitere a unor infracțiuni, acestea au fost eliberate, fără a fi aplicate măsuri preventive și statut de învinuit.

În cadrul urmăririi penale, au fost puse sub sechestru bunuri în valoare totală de aproximativ un milion de lei.

Recent, urmărirea penală a fost terminată și dosarul a fost expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond. Persoanele sunt învinuite de comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari, trei din ele fiind în arest preventiv, iar a patra – în arest la domiciliu.

Potrivit legii cele incriminate sunt pedepsite cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: