Partidul Democrat pledează pentru învestirea unui guvern care să gestioneze criza pandemică. Declarația a fost făcută de către președintele PDM Pavel Filip, în urma discuțiilor cu președinta țării Maia Sandu din 16 martie.
„Noi am pornit de la faptul că există patru probleme prioritare, iar prima este pandemia și gestionarea corectă a crizei. PDM crede că suntem în situația când oricare polemici politice, ratinguri de partid și discuții despre alegeri anticipate sunt o crimă împotriva societății. Societatea are nevoie de o mână fermă care să administreze lucrurile în această perioadă. Avem nevoie de impunerea unei stări de urgență, cu implicarea militarilor și a poliției”, a declarat Pavel Filip.
Președintele PDM a propus un nou scenariu, pentru ca parlamentul să gestioneze corect criza pandemică și în același timp să ajungă la alegeri parlamentare anticipate.
„Toate pot fi rezolvate atunci când ai un guvern funcționat. Fără un guvern funcțional nu poate fi rezolvată niciuna dintre aceste probleme. Se poate identifica o garnitură guvernamentală de compromis care timp de o lună să vină cu toate aceste proiecte de legi în parlament. În următoarele 3 luni parlamentul nu se întrunește în ședință, oferind posibilitatea de dizolvare”, a propus Pavel Filip și a menționat că alternativa acestei propuneri este votarea unui guvern în frunte cu Mariana Durleșteanu.
Președinția Republicii Moldova
***
Președinta Maia Sandu desfășoară pe 16 martie consultări cu fracțiunile parlamentare. După finalizarea discuțiilor care au loc, separat, cu fiecare fracțiune parlamentară, șefa statului va susține un briefing de presă.
ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.
Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.
Poliția Republicii Moldova
Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.
„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.
ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.
„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.
Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că va reveni cu detalii.
Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.
Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.
Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.