Pentru prima oară în istorie, SpaceX a trimis în spațiu un echipaj în totalitate comercial (VIDEO)
Full Article 3 minutes read

Pentru prima oară în istorie, SpaceX a trimis în spațiu un echipaj în totalitate comercial (VIDEO)

Compania SpaceX, fondată de Elon Musk, a trimis în spațiu prima misiune cu un echipaj alcătuit în întregime din persoane civile. Scopul zborului este caritabil – colectarea sumei de $200 mln pentru un spital pediatric din SUA, scrie dw.com.

Pentru prima oară în istorie, la bordul unei capsule Crew Dragon de la SpaceX a fost trimis un echipaj comercial. Lansarea a avut loc cu succes în seara de 15 septembrie, ora locală (03.02, 16 septembrie, ora Moldovei) de la Centrul Spațial Kennedy, Florida.

Echipajul alcătuit din patru persoane a fost trimis pe orbită la bordul capsulei Crew Dragon, care a fost propulsată de o rachetă Falcon 9 reutilizabilă. Miliardarul Jared Isaacman, care a achitat întregul cost, geologul Sian Proctor, veteranul Air Force Christopher Sembroski și angajata sistemului de sănătate Hayley Arceneaux vor petrece pe orbită trei zile și trei nopți.

Liderul echipajului este antreprenorul Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, care ar fi plătit pentru toate cele patru bilete la bord aproape $200 de milioane pentru zbor. Omul de afaceri a oferit un bilet unei asistente medicale care a învins cancerul şi acum ajută copiii care se confruntă cu aceaşi boală.

Hayley Arceneaux, 29 de ani, medic, este o tânără supraviețuitoare a cancerului osos. Arceneaux, care și-a pierdut o parte a coapsei și a genunchiului stâng din cauza cancerului, la vârsta de 10 ani.

Celelalte două locuri au fost câştigate prin loterie. Unul a ajuns la o cercetătoare care s-a aflat în etapa finală a programului de selectare a astronauţilor şi al doilea a revenit unui inginer pasionat de spaţiu şi fost veteran din Irak.

Chris Sembroski este inginer în cadrul unei companii americane aerospațiale de prim rang. Sembroski s-a alăturat Forțelor Aeriene americane ca tehnician electromecanic și a fost trimis în Irak unde a contribuit, de asemenea, la întreținerea unei flote de rachete balistice intercontinentale Minuteman III, înainte de a părăsi serviciul activ în 2007.

Sembroski a obţinut un loc în echipă în urma unei trageri la sorţi la care s-au înscris peste 72.000 de persoane şi care a atras donaţii de peste 100 de milioane de dolari pentru spitalul St. Jude.

Potrivit SpaceX, companie deținută de Elon Musk, capsula se va înălța la 575 de kilometri deasupra Pământului, mai sus chiar decât Stația Spațială Internațională. Crew Dragon va zbura în jurul orbitei cu o viteză de peste 27 de mii de kilometri pe oră (de 22 de ori viteza sunetului), pe care o va înconjura la fiecare 90 de minute.

Scopul misiunii, care a fost întitulată Inspiration4 – este să adune donații în mărime de $200 mln pentru spitalul pediatric St. Jude Children’s Research Hospital din Memphis, Tennessee, specializat inclusiv în tratamentul bolilor oncologice. Anume în această instituție s-a tratat în copilărie Hayley Arceneaux.

Banii au fost colectați cu 30 de minute înainte de start.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: