CNA

Percheziții la 4 persoane, inclusiv 2 șefi ai Inspectoratului de Mediu, cercetați pentru corupție. Au fost ridicate 1,3 mln lei

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) Bălți, un inspector din cadrul IPM Strășeni, un angajat al Agenției de Mediu din Chișinău, dar și un fondator al unei societăți din domeniul investigațiilor ecologice sunt cercetați penal pentru corupție. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) au efectuat 13 percheziții pe caz, în cadrul cărora au ridicat aproximativ 1,3 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat CNA, factori de decizie din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, au pus în aplicare o schemă infracțională de percepere sistematică a mijloacelor financiare de la diverși agenți economici cu sume cuprinse între 5 000 – 50 000 lei, în schimbul grăbirii eliberării actelor necesare în vederea eliberării autorizațiilor de mediu, dar și condiționarea perfectării proiectelor necesare de anumiți experți preferențiali, împărțind ulterior între ei veniturile obținute ilicit.

În dimineața zilei de 4 martie, ofițerii CNA și procurorii PA au efectuat 13 percheziții în urma cărora au fost identificate o parte din banii care urmau să ajungă la funcționarii din cadrul Inspectoratelor pentru protecția Mediului din țară. Astfel, au fost ridicate mijloace financiare în diferite valute în sumă cumulativă de circa 1 300 000 lei. Totodată, au fost ridicate inclusiv dispozitive electronice și documente relevante cauzei penale.

În prezent procurorii anticorupție și ofițerii CNA finalizează perchezițiile în birourile funcționarilor publici și urmează ca persoanele să fie escortate la CNA și Procuratura Anticorupție, pentru audieri și efectuarea acțiunilor procesuale”, au transmis reprezentanții CNA.

Reacția Ministerului Mediului

Ministerul Mediului a venit deja cu o reacție la cazul dat.

Cu referire la acțiunile desfășurate de către ofițerii CNA, atât conducerea Ministerul Mediului cât și cea a Agenției de Mediu își exprimă disponibilitatea de a colabora cu organele de drept, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a celor care se fac vinovați. Zero toleranță la corupție pentru toți angajații din domeniul mediului. Totodată, Ministerul Mediului condamnă orice acțiune care subminează reputația și activitatea instituțiilor de mediu”, se arată în comunicatul publicat de Ministerul Mediului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: