sputnik.md

Percheziții la Căușeni. Trei „afaceriști” care făceau contrabandă prin Transnistria au fost reținuți de SIS

Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și ai Serviciului Vamal au reținut în flagrant delict mai mulți membri ai unei grupări infracționale, în cadrul unui dosar de contrabandă cu mărfuri de larg consum. Trei suspecți au fost reținuți, anunță SIS pe 20 august.

Mărfurile de larg consum erau procurate de la piața „KM7” din orașul Odessa, introduse în țară prin regiunea transnistreană și depozitate în localitățile din Zona de Securitate. Ulterior, bunurile erau preluate de alți membri ai grupării, care aveau rolul de a le transporta, prin eludarea posturilor vamale interne de control, pe teritoriul controlat de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Trei membri ai grupării au fost reținuți în flagrant delict în data de 16 august 2021, în rezultatul unei ambuscade organizate în raionul Căușeni. Imediat după reținerea acestora, angajații din cadrul instituțiilor antrenate au efectuat 10 percheziții la mai multe adrese din localitate. În consecință, au fost ridicate loturi de mărfuri de larg consum în valoare de circa 900 mii de lei și trei autovehicule, utilizate pentru transportarea ilegală a bunurilor.

Documentarea privind activitatea ilegală a suspecților a fost realizată pe parcursul a mai multor luni, fiind acumulat probatoriul necesar pentru incriminarea infracțiunii de contrabandă. Astfel, în urma măsurilor speciale de investigații și urmărire penală, s-a reușit stabilirea modalității de operare a învinuiților, a rutelor de deplasare, precum și a locurilor de depozitare și comercializare a bunurilor.

Investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate. În cazul în care vinovăția persoanelor reținute va fi demonstrată în instanța de judecată, acestea riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: